Crezand in nimic..

nici eu nu stiu in ce sa mai cred... cum sa mai cred... am crezut in oameni ce m-au dezamagit cumplit... am crezut ca pot face un bine, si am gresit. am crezut ca m-am indragostit si ca am iubit... fals! nu am iubit cum ar trebui sa se iubeasca. eu il iubesc doar pentru ca ma face sa fiu altfel... imi da o siguranta ce ma face sa trec peste tot. o iubire egoista.
se spune ca intr-o iubire unul trebuie sa minta iar celelalt sa creada:) dragut. iar sunt mintita. toti evitam sa spunem ce este adevarat. poate nu o facem cu gand rau. multi se ghideaza dupa principiul "daca nu stie, e bine"... dar odata aflata mica nemarturisire... aici pot vorbi din doua puncte de vedere : atat cel al mincinosului cat si cel al mintitului.
de ce zic al mincinosului? am evitat a spun cand a trebuit adevarul si da, a fost bine. relatia oricum s-a incheiat imediat dupa infideitatea mea nestiuta de el. nu l-a ranit. nu stie. daca va afla, nu va avea importanta pentru ca s-a casatorit :) si zambesc ca mi-a mie bine;)
de ce zic al mintitului? :) mai simplu. am fost mintita. si intr-un mod nu cumplit ca pare suav, ci grotesc. asta a fost ultima. dar a fost foarte bine:)
stiu din proprie exerienta ce rani pot produce unele lucruri nespuse, sau daca sunt spuse... merita cat de cat apreciate. ranile nu sunt atat de profunde in cazul in care sunt spuse...
am trait o experienta amuzanta. un tip imi jura ca nu are pe nimeni. oki. greu de crezut dar a meritat. dar, eram intr-o seara in oras, cu alti buni prieteni de'ai lui, iar unul dintre acestia a "scapat" prorumbelul cu "ce face mah iubita ta? nu ai luat-o si pe ea?" acesta, cand a observat faptul ca fara sa vrea a fost descoperit, nu stia cum sa revina la normal. dar si tehnica de a intoarce lucrurile spre binele tau e cu du-te vino. intr-un final a acceptat sa spuna ce si cum a fost de fapt...