Gândesc titlul

Dar e bine al naiba.. Chiar foarte bine.. În pat, beau cafeaua.. prima.. Maşina de spălat merge.. Azi nu gătesc că mâncare teoretic e... doar că... e cazul să fac ceva totuşi şi mă gândesc ce..

Eh, până ajung la o concluzie în privinţa mâncării, mă amuz cu televizorul în faţă.. Nimic tu! Telenovele, manele, Băse & co cu prezidenţialele măsii.., crime, omoruri, violuri, şi cam atât vezi.. Deja până acum m-am plictisit de ceea ce se numeşte posturi de televiziune.. Mai am un noroc cu posturile de muzică.. Mi-aş dori ca postul pe care se dau anime-uri să difuzeze anime-uri şi ziua.. Nu cred că aş mai ieşi din casă..

Mi-aş fi dorit să mai fiu în liceu.. Să mă trezesc dimineaţa blestemând faptul că trebuie să mă duc la ore.. Să-mi beau cafeaua în timp ce mă machiam...Să stau în faţa dulapului cu haine până în ultimul moment făcând combinaţii şi combinaţii [ăştia unde am făcut eu liceul erau severi, noi aveam uniforme] şi oricum nu ajungeam la o concluzie decentă.. Să mă mai întâlnesc în gară cu foştii colegi de la grădi şi şcoală.. Să mai facem caterinci şi glume proaste.. Să ajung la liceu cu taxiul şi tot timpul după profi... Eh.. Ce mai vremuri.. Ce mai nebunii..

Iat-o pe Madona cu Celebration.. bună melodia..

Şi tot nu ştiu ce să pregătesc de mâncare.. Cred că dau o fugă pe un blog cu mâncăruri poate găsesc pe acolo ceva ceva..

Cum îmi spunea o prietenă când pleca..

"Vă pupă mama şi vă iubeşte!

Pa all !!!"

cu drag,

eu.

Nori

Dacă nu e "de ce-mi era mie frică"... E altceva.. Şi tot aşa.

Şi uite cum se adună nori pe cerul acela curat ca lacrima..

Dar asta sunt eu!

Nu am afirmat niciodată că sunt ceva şi nu sunt.. Asta sunt.

Râd mult.

Ai impresia că vorbesc mereu în glume şi-n glumă.

Nu joc teatru.

Pe faţa mea citeşti tot ce vrei.. De la pasiune la tristeţe..

Dar să afirmi despre mine că "deşi nu-ţi place tot faci" e cea mai mare prostie. Nu fac nimic din ce nu-mi place. Tot ce fac, absolut tot, fac că-mi place, că-mi face plăcere acel sau acele lucruri... Fie ele în pat, în afara lui sau legate de alte activităţi.

Tot ce fac fac că-mi place.

Şi Doamne, cât de prost ai înţeles. Cât de puţin mă ştii.. Tu? Tocmai tu? Tu cel în faţa căruia voit am lăsat toate barierele jos, în faţa căruia am dărâmăt toate zidurile.. pentru că tu fraiere, ai topit gheaţa în care mă aflam..

Tocmai tu..

O nu! Deja plâng...

Uite cum nu se merită nimic nimic nimic..

Nimic!

Azi,

doar eu.

Frig Doamne, frig!

Şi vremea de afară nu mă ajută deloc. E atât de frig.. Ştiu că-s eu o fire friguroasă dar parcă nici în halul ăsta.. Oricât de cald ar fi în case, că de, este acceptabil de cald în case, mie mi-e tot frig. Frig!

Ce mi s-a părut suspect a fost faptul că toamna asta a fost prea scurtă. Nu m-am trezit contemplând parcurile şi împrejurimile ca anii trecuţi. Şi parcă şi copacii nu au ţinut straiele galbene sau ruginii prea mult dezbrăcându-se prea repede.. Sau mi s-a părut mie.. Dar nu cred că am fost atât de ocupată încât să nu văd toamna instalată în drepturi cum trebuie.. Parcă prea a fugit prea repede..

Dar frigul de afară face bună echipă cu acel frig ce mă cuprinde când mă despart de el şi vin acasă.. Ne întâlnim de cele mai multe ori în weekend.. că atunci îmi mai permit şi eu să mă rup de casă şi să fiu cu el.. Când mă apucă dorul de el, mai fug câte o zi la el şi în cursul săptămânii dar.. mai rar asta.. Deşi nu-s mulţi kilometrii între noi, sunt zile, ca aceasta, când el părăseşte judeţul plecând în Suceava.. şi chiar dacă ştiu că se întoarce în 24 de ore, faptul că e atât de departe mă îngheaţă.. de parcă nu s-ar mai întoarce.. Aflasem de duminică de plecare, a văzut şi el că m-am schimbat la faţă... dar amuzat de mutra mea mă liniştea râzând că lipseşte decât 24 de ore şi că oricum în aceste ore nu ne întâlneam...

Dar el nu ştie cât de mult urăsc kilometrii dintre noi.. simt această depărtare ca pe o tentativă de îngheţ.. Şi cât de mult urăsc să vorbesc cu el la telefon şi să nu-l aud trebuind astfel să intuiesc şi să fiu de trei ori mai atentă la ce zice.. Urăsc pur şi simplu să-l ştiu departe..

Dar azi e miercuri deja, seara chiar şi ajunge şi el acasă într-o oră.. Iar mâine e joi şi iar nu mă văd din treburi dar vine vineri.. Vineri când voi simţi iar căldura braţelor, săruturilor, corpului lui..

Cu drag,

eu.

Îndeplinire

"Stătea cu capul pe pieptul lui.. Respirînd, părul de pe pieptul lui o gâdila la nas. Zâmbea.. Cât ura bărbaţii păroşi. Inima lui bătea încă regulat. A somn.. Încă doarme.. Îndrăzni să deschidă ochii şi să-l privească.. În cameră era totuşi întuneric.... dar ea îl vedea atât de bine.. ca şi când corpul lui avea o lumină interioară şi lumina în întuneric. Într-un fel, el era lumina din întunericul ei..

Nu se mişcă mult de teama de a nu-l trezi.. Privindu-l realiza că el nu este nimic din ce dorea ea să aibe şi totuşi era ce-şi dorea.. găsise comoara nepreţuită din cufărul ponosit.. Îşi zâmbea şi se ruşina.. Cum poate pielea lui să dea acea senzaţie de siguranţă în contact cu a ei? Cum putea el să doarmă atât de profund şi vulnerabil şi să se simtă atât de în siguranţă în braţele lui? Cum putea el să fie atât de răbdător, de iubitor, de înţelegător cu o fiinţă rece ca ea?

Nu dorea să-l trezească.. Dorea.. dorea să-i acopere chipul cu mii de sărutări mici. Dorea să-şi plimbe palma pe pieptul lui. Dorea să-i muşte buza de jos. Dorea să-i spună că pentru ea iubirea înseamnă şi satisfacţie.. dorea să-i spună că zilele când nu-i cu el sunt dureroase şi toate astea se petreceau mai repede decât credea..

Dar închise ochii.. Îşi aşeză capul mai bine pe pieptul lui.. şi ascultă ritmul înteţit al inimii lui.. Parcă ştia ce gândeşte.. îi ştia gândurile.."

cu drag,

eu.

Vine o zi.. 2

Ştiam că va veni o zi în care ce am nu vreau să împart cu nimeni. Nici vorbe, nici impresii, nici gânduri, nici simţiri.. Nimic. Vreau să fie doar ale mele. Şi... Numai ale mele..

Încerc să mă gândesc la ce am găsit şi am acum. Mă repet. Nu am cuvinte. Cum să nu ai cuvinte să spui că eşti fericită? Cum să nu ai cuvinte să vorbeşti despre fericire? Uite că eu, eu nu am aşa ceva.. Zi-mi să vorbesc despre melancolie şi nostalgie şi tot ce cuprind ele.. Zi-mi să vorbesc despre lacrimi, chin şi alean. Zi-mi numai şi voi fi capabilă să scriu despre ele..

Dar nu pot scrie despre cât de bine mă simt, cât de mult valorific clipele alături de el.. Nu pot.. Totul se rezumă la câteva expresii sau cuvinte.

A venit ziua în care nu am cuvinte să vorbesc despre cum mă simt sau cât de fericită mă face..

În adâncul meu.. ştiam că există cineva care va fi capabil să mă reducă la o astfel de tăcere.. Ador fiecare clipă alături de el.. Încercând să privesc prin ochii altcuiva.. mi se pare dulce.. Dar asta am acum..

Nu vreau să cred că va veni o zi în care voi scrie în tonuri de gri despre perioada asta... Nu vreau aşa ceva.. Îmi place dimensiunea ce mi-a luat-o balonul de săpun.. Şi-mi place şi de lumina în care plutesc.. Văd curcubeul pe faţada balonului.. E atât de unică priveliştea..

Ştiu că majoritatea gândesc că mi-am pierdut minţile sau că nu sunt eu.. Dar dacă toţi ne-am fi găsit ce căutam toţi am fi aşa.. Eu spun doar că.... uneori, ceea ce cauţi se află în locurile la care te aştepţi mai puţin. Fi doar cu băgare de seamă..

Cu drag,

eu.

Vine o zi.... 1

De fapt, a venit şi ziua aia.. de care fugeam sau pe care o evitam atât de tare precum dracul evită tămâia.

Sunt.. unele probleme cărora nu le pot face faţă şi tot ce-mi doresc este să fug la el şi să mă adăpostesc în braţele lui şi să nu rostesc niciun cuvânt.. Nu sunt probleme grave sau.. nici grav nu ştiu ce limite mai are. Doar că, să auzi că tot ce faci dacă nu are rezonanţă sau echivalenţă financiară e egal cu zero.. e... derutant, debusolant, deprimant..

Şi mie mi-e greu să stau doar acasă şi să mă învârt pe aici pentru a ţine curat, pentru a găti aproape zilnic şi nu prea des acelaşi fel de mâncare, pentru a împăca şi raţa şi varza şi lupul şi vânătorul.. Greu.. Dar dacă eu nu aş face toate astea, cine le-ar face pentru moment? Tata? Hm... nu.. că tot ce poate face e să mă ia cu subtilităţi de capitolul "măritat"... Frate-miu? O nu, că pentru el, eu doar cheltui.. şi atât.

Şi tot ce vreau e să nu mă mai enervez atât de tare şi atât de repede.. Fir-ar să fie că sunt un arc întins la maxim şi pe punctul de a sări..

Aş pleca eu în locul mamei.. Mi-aş scurta viaţa cu ani buni doar să evit toate astea.. Vreau linişte..

Vreau.. Vreau..

Shh... Vreau să aud timpul trecând..

Cu drag,

eu.

Plimbări

Dacă în urmă cu un an plimbările mele lungi erau prin Bucureşti prin zone necunoscute, cu peisaje ce erau sub influenţa toamnei.. Ei bine, acum tot plimbări, tot lungi dar pe drumul de la mamaia acasă..

Deja la 6.30 noaptea îşi intrase în drepturi.. E un sentiment ciudat să mergi pe străzi şi să vezi cum casele se luminează.. Ce mi s-a părut suspect este faptul că primarul se lăuda că toată comuna beneficiază de iluminat public.. Eh, doar se lăuda şi el. Motivele nu-i cunosc şi oricum nu cred că ar mai soluţiona problema acum când stă bine în fotoliul lui..

Pe străzi neluminate, eu şi silueta mea fantomatică străbăteam noaptea spre casă.. Şi mă gândeam la Bucureşti. La aleile parcului din apropierea blocului. La troleul ce-l luam de la faculta până la parc.. La mulţimea de oameni ce nu se pregăteau a-şi încheie activitatea. La cum mă jucam prin frunzele căzute sau la cum mai scuturam o ramură galbenă să mă transforme şi pe mine-n galben.. Sau cum îmi puneam câte-o frunză de arţar agăţată de cercei....

Şi mi-aminteam şi de nervii ce mi dădea oraşul uneori. Şi de bucuria ce mă cuprindea când nu-i străbăteam străzile singură.. Şi de sentimentul de nevăzut în mulţime..

Şi acum? Acum? Acum vreau ca măcar să mă pot plimba prin acel parc măcar odată. Dar nu cu cel de acum ci cu cel de atunci.. Doar de dragul vremurilor trecute şi pentru că suntem prieteni încă.. Doar că acum, acum am să mă mulţumesc dacă mâine reuşesc să-l scot pe cel de acum la o tură de parc în Călăraşi.

Cu drag,

eu.

Prea multe....

Ce poate fi mai frumos decât să te trezeşti dimineaţa pe la 8 şi ştiind că ai o groază de treabă vezi că-i nor afară. Numai că norul e în închipuirea ta iar treaba nu! Şi-ntr-un astfel de context, mai adaug şi vreo trei înjurături dure şi-mi caut costumul de scandal..

Cam de la începutul toamnei tot am de făcut treabă.. Dacă nu bag toată ziua gogoşari şi castraveţi, fac zacuscă, iar când nu fac zăcuscă... se găseşte orice altceva de făcut! Cică dacă stai acasă stai degeaba.. Cine spune asta e neştiutor.. Nu zic nu, sunt şi zile în care pur şi simplu nu-i nimic de făcut doar că.... e de făcut mereu câte ceva mai ales când stai şi la curte..

Zilele astea m-am ocupat de florile ce erau afară şi ce trebuiau băgate în casa. Eh.. 3 ghivece zic.. Aha.. da da da. De unde peste 15 plus că mai am de scos din grădină trei trandafiri japonezi şi-o muşcată.. Şi alte 3 ghivece imense cu nu ştiu ce naibii..

Dacă era doar de spălat ghivecele şi de spălat şi florile era floare la ureche.. Dar nu. A trebuit să le schimb din ghivece. Să le fac un nou soi de aranjament.. Adică, a trebuit să le pun pe fundul ghivecelor pietre sau ţiglă spartă, un strat de pământ amestecat cu nisip şi apoi să pun floarea cu rădăcinile acolo şi completată cu pământ.. Pietrele acelea de pe fundul ghivecitului se pun pentru a nu sta apa pe rădăcini când acestea ajung acolo şi să putrezească.. Şi spre mirarea mea.. mai toate florile ce le aveam prin casă erau în situaţia de "rădăcini putrezite". Şi cumpără pământ de flori din comerţ şi sparge ţiglă şi aşează flori.. Asta am făcut vreo două zile..

Doar că azi.. pentru că a plouat ieri.. altele de făcut.. Şi, cine mă ajută şi pe mine? Pls!!!!!!

Cu drag,

eu.

Wiiiiiii!!!!!!!!!!!!

Nu am cuvinte prea multe. De fapt nu mi le găsesc. Trăiesc nişte senzaţii, emoţii, dorinţe atât de noi încât nu-mi vine să cred că-s reale.

Că le trăiesc eu.

Pe pielea mea.

Ştiu sigur că toate zicem în momentele alea de suferinţă că nu mai fac că nu mai ştiu ce... Dar mai ştiu că, odată ce suferinţa aparţine trecutului, ne avântăm în valuri....

Pe faţa mea se vede un zâmbet mare şi tâmp.. O întrebare îmi aleargă prin minte :

de ce ne facem un model de tip, de persoană, după care ne ghidăm... şi-ntr-un final, găsim tot ce căutăm într-o persoană total opusă modelului?

Îmm...

Eu sunt prin înaltul cerului. Mai precis pe lângă al noulea cer pe acolo.... Şi e bine. Şi e al dracului de bine!

Sper ca toţi cei ce caută să şi găsească după pofta inimi ce-şi doresc..

Cu drag,

eu.

Noi începuturi

În viaţă, orice ar fi, trebuie să continui. Ce? Habar nu am. Un vis. O dorinţă. Un ţel. O senzaţie. O pasiune. Orice uneori. Doar ca să exişti. Dar, oricât nu am recunoaşte, mereu avem parte de noi începuturi.

Când te aştepţi mai puţin, atunci în faţa ta ţi se deschide un nou drum, un nou vis de urmat sau o altă pasiune de exploatat...

Privesc cu zâmbetul pe buze şi cu sângele circulând rapid evenimentele din ultimile ore. Să fiu nebună şi să spun că nu mi le doream? Neah. Mi le doream şi mi le doresc atât de tare încât simt cu se instalează ceva nou în mine..

Sunt bănuitoare totuşi. Prea frumos ca să fie adevărat. Dar de ce să nu am parte şi eu de aşa ceva? De ce eu să fiu rece, mai distantă, mai egoistă? Pentru că eu sunt sceptică iar uneori a prevede anumite lucruri este inevitabil. Şi atunci? Atunce ce fac acum? Profit. Profit la maxim de fiecare sărut ce mi-l lasă pe piele, de fiecare cuvânt ce mi-l şopteşte în ureche, de fiecare vorbă ce mă face să mă simt femeie.

Şi dacă-i un nou început, să fie unul de bun augur şi pentru că merit.

Iar dacă-i doar unul dintre cei mulţi profitori, să profităm unul de altul dragul meu, până când nu mai rămâne din noi decât umbra a ceea ce suntem acum... Doi nebuni..

Şi da. Nu pot avea încredere în tine. Nu pot avea încredere nici măcar în mine.. În eu asta pe care par a nu o cunoaşte deloc acum... ce pare a fi alta.. din cauza ta.

Şi... mă întreb acum.. cărui eu să-i dau dreptate? Celei prevăzătoare şi sceptice şi care nu vede cu ochi buni nimic? Sau celei ce se lasă dusă de pasiune, val, ce vrea să fie adevărat? Mai merg pe mâna ambelor încă o vreme.. Fiecare dintre ele adună puncte şi sunt la egalitate în drumul spre alegere..

Cu drag,

eu.