Liniştea nopţii era spartă de tunetele din depărtare. Ici colo câte un fulger mai puternic luminează cerul. Aerul este greu. Cald. Cade pur şi simplu peste tine sufocându-te şi dorindu-ţi un dăzmăţ prin ploaia nopţii. Dacă şi ploaia ar veni mai repede să potolească arşiţa asta.. Dacă şi vântul ar adia..
Iar e plecat. Când ai nevoie de el nu-l găseşti. Iubeşte-n altă parte. Parcă ar fi un amant ce uită unde-i casa sau pe la cine ar trebui să mai treacă răcorind suflete şi trupuri încinse. Vântul este un amant bun. Odată ce te îmbrăţişează ştie ce are de făcut. Fie că te sărută pătimaş pe gât.. fie că te atinge cu buricul degetelor.. fie că-ţi sărută fiecare nod al coloanei.... Ştie să ofere. Iar uneori oferă mai mult. Alte ori doar te amăgeşte făcându-te să disperi.
Acum îl vreau. Vreau să intre pe geam. Să agite trandafirii parfumând aerul. Să răcorească atmosfera. Să mă cuprindă într-o îmbrăţişare. Să mă înalţe în ceruri nebunitoare de senzaţii şi emoţii..
Dar întârzie să apară. Probabil când va apărea şi se va furişa în pat lângă mine eu voi fi adormită... Dar.. va veni..
Cu drag,
eu.
Pi.Es. Căldura dăunează grav dar foarte grav gândirii decente.