Dânsul ielelor...

Dans haotic al gândurilor ce nu mai pot fi stăpânite... Al sentimentelor ce nu mai pot fi rostite... Al dorinţelor ce fac raţiunea să dispară...

Acordare grăbită a viorii în orchestra minţii... Amplasare proastă a instrumentelor muzicale în adunarea măiastră a însuşi instrumentelor în sine la un strigat de ajutor! Unde-i dirijorul? Zace uimit într-un colţ al sălii şi priveşte cum fiecare instrument cântă după chinul propriului suflet... Simfonia durerii...
Şi câtă durere se aude şi pe simte...

În horă intră toate acele gânduri ce le credeai că le stăpâneşti şi că niciodată nu le vei mai auzi deoarece baza lor de realizare era moartă... Dar nu. Te-ai înşelat amarnic crezând că ele nu mai sunt. Ele nu erau moarte... Erau doar adormite forţat... Şi acum s-au prins într-un dans nebun... Şi muzica este regretul... Regretele lor se aud ca un plâns de jale... de durere... sfâşietor dar real...

Sentimentele? Doar amplifică şi mai mult nerealizarea acelor gânduri... Ele sunt... identice cu acele gânduri.. Nu le mai poţi deosebi...

Ce-ţi rămâne de făcut?
"Auzi paşii lui depărtându-se pierzându-se astfel în umbră.
Auzi cuvintele-ţi rostite de un glas străin ţie "nu pleca"..
Vezi şi acum zâmbetul lui când îţi spunea "mi-era dor de tine" şi ai mai vrea să le mai auzi din nou...
Şi vezi că pe cerul negru nu există nici o rază de lumină şi nu mai ştii dacă este zi sau noapte...
Tot ce vrei este să auzi din nou... Să simţi din nou...
Şi nu poţi... Stai într-un colţ al camerei plângând pustiită şi ascultând simfonia durerii şi vezi dânsul ielelor desfăşurându-se în faţa ochilor pentru că tu... nu ai avut curaj..."

Te gândeşti iar şi iar la jocul ielelor iniţial...

Cu drag,

Eu.

Timp...

Nu stiu cum as putea defini acest cuvant... Ce este timpul? Ma uit intr-un dictional explicativ si gasesc "scurgere succesiva de momente, durata, perioada masurata in ore, zile,ani...etc, interval..." definitia clasica. Am avut o perioada acum ceva multa vreme, cand, dupa o despartire de o persoana ce o iubeam, simteam ca pana si timpul trecand face zgomot. Uram totul in calea mea. Parea totul sumbru.
Acum... cand zic vreau sa aud timpul trecand o spun doar cu gandul ca-mi doresc liniste. Da. Liniste. Calmitate... Fara multe alte lucruri sau persoane in juru-mi... Simt cum trece timpul si este neiertator... Mie mi-a mai adaugat un an in viata, mamei mele un rid, tatalui un an de trait, fratelui meu maturitate la o varsta frageda. Cat despre cei din jurul meu... nu stiu... Fiecare e influentat in felul lui de trecerea timpului.
Mi-amintesc cu bucurie de copilarie, de adolescenta, pana si de momentele recent incheiate. Parca au fost ieri...
Cat de repede poate trece hainul timp cand sunt in compania celor dragi. Cand sunt cu parintii, cu anumiti prieteni, cu anumite grupuri de amici. Precizez anumite pentru ca exista companii de care nu stiu cum sa fug mai repede.
Astazi de exemplu, am revazut un prieten mult drag mie. Trecuse ceva vreme de la o ultima intalnire. Doream sa profit de fiecare clipa alaturi de el. Si nu stiu cum a trecut atat de repede totul... Minutele treceau mult prea repede facand astfel sa para ca totul s-a petrecut in 30minute nu 3 ore. Bucurestiul era mult prea liber la ora aceea si traficul prea fluit pentru a fi prinsi in trafic... Si tragand linie... Ce am vorbit pana la urma? Atatea de spus, putin timp de petrecut impreuna pentru a vorbi. Imi place cel putin sa-l aud vorbind, discutand, facandu-ma sa inteleg anumite lucruri, explicandu-mi de ce, ce si cum. Uita un lucru mereu. Avem in totalitate aceleasi ganduri, judecam la fel dar se lasa mereu prins in capcana ca eu nu inteleg si de, tre sa inteleg nu? Daca nu as face asta, nu as asculta vocea lui mai deloc... Am devenit dependenta de vocea lui inca de la primul "alo, sunt..." si am stiut ca aceasta voce,indiferent de situatie poate sa ma calmeze. Nu stiu ce poate spune el de vocea mea... Urasc cand sunt cu el ca nu am timp sa-i spun tot ce am de spus... Si mai revin cu un telefon ulterior in care adaug...
Tocmai din acest motiv evit sa ma mai intalnesc cu el... Ca nu exista timp suficient in care sa-i spun tot ce am de spus...
Urasc pana si "shh... timpul trece dar ce trebuie sa ramana,ramane, ca vrem sau nu." Si da. Ramane cum nu se poate mai bine. Cu insemnari aici, in minte, in inima, sentimente, trairi... Si aud timpul trecand pentru ca stiu ca-mi intensifica anumite sentimente facandu-le prezente...