duminică, septembrie 06, 2009

Rochie albă de mireasă

Priveam nostalgic cred, mireasa din seara asta. O cunosc pe fată de ceva vreme dar am rămas profund plăcut impresionată de cât de frumoasă a fost. Dar, toate miresele sunt frumoase..

Mă uitam prin sala de bal şi constatam că majoritatea dacă nu chiar toţi erau perechi. Excepţia de la regulţă fiind desigur eu. Eu ce iar ies din tipare. Dar de ce să vin eu cu cineva când pot veni şi singură? Şi uite-mă fiind astă seară la nuntă singură şi nedansând nimic slow deoarece şi fiindcă nu am avut cu cine.. Aşa că.. probabil îmi merit starea asta de nostalgie ce-o am pe capul meu..

Eh.. că tot ziceam de rochia de mireasă albă.. Oare câte dintre noi nu visăm la rochia noastră de mireasă? Şi eu mă număr printre visătoare deşi ştiu că... şansele de a face o nuntă sunt minime.. Sau cel puţin aşa văd eu lucrurile acum.. Încă nu am cunoscut pe cineva care să-mi sucească minţile atât de mult.. şi care să mă răpească trup şi suflet.. încă nu a apărut acel el.

Dar, să fiu rea.. doamne ce de tipi frumoşi şi inaccesibili. Poate că erau frumoşi doar pt că sunt inaccesibili. Mă rog.. Până şi naşul a fost tânăr.. Dar m-a amuzat o privire de la el.. Când am intrat în restaurant la intrare ne-a întâmpinat naşii şi mirii iar naşul a avut o privire din aia "vrei să-ţi spun că arăţi bine şi goală?"... M-a amuzat.. Cert e că eu pe parcursul serii i-am surprins privirele de câteva ori dar nu au fost ca prima.. Nu le-am analizat.. asta e.

Ei, da. A fost frumos. Toate nunţile sunt frumoase. Şi când mă gândesc că mai am de onorat cu prezenţa încă două luna asta.. nu mă apucă groază.. ci, trebuie să i-au un tranchilizant să-mi anihilez sufletul..

Cu drag,

eu.

9 comentarii:

The Procrastinator spunea...

Ai fost foarte frumoasa si toti voiau sa danseze cu tine, numai ca n-au putut de insotitoare. De ce iesi din tipare? Pentru ca estu TU? Ti pup!:*

Miriam spunea...

El este undeva...se pregăteşte pentru tine...Tu pregăteşte-ţi rochia de mireasă a sufletului brodând pe ea multă iubire...

Şi fii-i fidelă, chiar dacă nu îl cunoşti...
Ce-ar fi să îi scrii o scrisoare în care îi promiţi fideliatatea ta...şi în ziua nunţii să i-o dai :)

Te îmbrăţişez cu drag!

Anonim spunea...

ma 'gadila' si ma sperie gandul la rochia aia alba, imaculata...
Somnoroaso! :P

o-felie-de-liliac spunea...

join the club :)

Cristina spunea...

E frumos si dureros totodata ce-ti doresti tu, e si tipic feminim de altfel. M-a intristat doar faptul ca te-am simtit magulita de privirea "nasului". De ce te-ar flata faptul ca un barbat te doreste, un barbat care a ales deja, un barbat care nu-ti apartine?Pana la urma,e o pornire animalica fireasca din partea oricarui barbat; ce e special, e sa fii dorita de acela pentru care tu esti UNICA.
Sa-ti fie bine!

StiuCuvinte spunea...

Si hop vin io sa rup vraja :))
Dap, e misto sa te pregatesti de nunta. Mai ales de nunta ta. E misto sa te oferi toata iubitului, e misto sentimentul din biserica (de 10 x mai puternic decat cel de la cununia civila), cand popa iti zice qstii profunde, cum ar fi incheierea clasica "ceea ce dumnezeu a unit, omul sa nu desparta", dar ce te faci cand, dupa o vreme descoperi ca ti-ai luat o mare... [ah! hai sa nu vorbesc urat la tine pe blog :)]... dar ce te faci cand dupa o vreme descoperi ca ti-ai tras un mare bou?? E drept ca exista "Momentul Divort", dar cand esti in biserica nu te gandesti la asta nici o secunda, nu? Adica nu-ti zici ca "...eh, m-am maritat... daca merge, bine, daca nu... pot sa divortez". Adica nu te mariti ca sa ai de cine divorta, asa-i? Logic!
Ideea e ca inainte de a te inflacara (ca femeile se inflacareaza, in marea lor majoritate), este ideal sa se cultive o relatie cat mai compacta in activitati, incercari, probe (daca vrei) in care sa-l implice pe el, in fine, sa va implice pe amandoi. Inainte sa vina vremea in care el sa urmeze sa "pop the question", ideal ar fi sa simti ca nu-ti mai apartii, ci ca faci parte dintr-un tot compus din doi oameni care nu doar iubesc aceeasi muzica, vorbesc aceeasi limba, sau au ochishorii verzi. Trebuie sa fie mult mai mult decat atata. Trebuie sa comunici in toate feluri cu el, sa vezi ca el te apreciaza si nici nu se gandeste sa te schimbe in vreun fel, sa te respecte, sa te asculte, dar sa te si tempereze, calmeze, sa-ti fie alaturi oricand si in orice situatie... si cel mai esential, sa iti dea sentimentul de incredere. Genul ala de incredere care sa-i puna piedica oricarei gelozii de-ale tale, care sa te faca sa spui ca esti gata sa bagi mana in foc pentru el sau orice altceva de genul asta. Cand o sa simti toate astea, o sa-ti dai seama ca a venit momentul sa-ti cauti rochia alba de mireasa. Pana atunci, poti visa la ea, asa cum, de altfel, facem noi toate. Si va veni vremea fiecareia. Rabdare si tine-ti ochii larg deschisi.
Pup!

Lucylle spunea...

Răspunsuri :

ioana : zic că ies din tipare deoarece, cei inaccesibili de la nuntă mai prindeau momentul şi din vorbă-n vorbă se ajungea la întrebarea sau remarca : "cu cine aţi venit?!" Le era greu să creadă că eram singură.. Mă rog.. Oameni. Ti pup şi eu şi ai şi tu grijă de tine >:D<

Mariana.. cam greu să-i scriu o astfel de scrisoare. Momentan nu pot să-mi imaginez o astfel de scrisoare.. Iar fidelitatea.. nu ştiu.. e cam mult zis.. Dar, ştiu şi eu că el e undeva pe aici şi am să-l caut sau şi aştept uneori..
O îmbrăţişare cu drag şi de la mine.

Ilana, bine zis.. Sentimente sau stări contradictorii.. Am cam dormit toată ziua ieri :D păţesc asta mereu după ce pierd câte-o noapte.

Floare de Liliac, din câte mai cunosc eu, clubul e mare.. Dar e bine să ştiu că nu-s singura..

Cristina.. nu m-am simţit chiar măgulită.. nu ştiu.. Mai mult am primit confirmarea la ce am vrut eu.. La efectul pe care am sperat să-l obţin.. Doar că nu m-am aşteptat să vină chiar din prima.. [că naşul mă observase încă de la biserică , atunci când ajunsesem eu, doar că din diferite motive nu a putut privi pe-ndelete]... Mă bazam pe această pornire animalică din fiecare bărbat deja cu pasul făcut.. dar nu mă aşteptam chiar la el. M-a amuzat privirea.. Şi mi-a plăcut în acelaşi timp.. E mai ciudat.. Nu ştiu să explic acum.. Să fi bine şi tu..

Andreea, tocmai că îţi împărtăşesc în totalitate gânduri cu privire la el am şi spus că nu prea văd o nuntă la mine în viitorul apropriat şi nu ştiu cât de îndepărtat iar.. Cu privire la emoţiile ce năvălesc.. nu le-am trăit dar.. am să întreb prietenele cu nunţile făcute să ştiu.. Iar gândul.. presupun că nu este "dacă nu merge există divorţul" ci "sper să nu să se ajungă la divorţ" care cred, e cam pe aceiaşi undă..
Îţi urez mult succes, şi să găseşti tot ce-ţi doreşti!

Kali spunea...

O sa ai si tu parte de o nunta pissi.In putin sau in mult timp...Asta decide destinul cred,care te va conduce la cineva care te va merita.Si atunci chiar vei fi una din cele mai frumoase mirese:)
>:D<

julia spunea...

mie nu mi plac nuntile din acelas motiv:)e prea mult cu iubirea:P