Poveste

E-n noapte târziu oricum. Trecut de 12... dacă mă uit la ceas am şi confirmarea. Dar, nu pot privi ceasul atâta timp cât în cap încă-mi mai sună Running Running Running.. Iar sub fiecare închidere de ploape am şirul de evenimente în faţă.

Povestea clasică. O ea, un el. Ea trecut tumultos. El băiat de bani gata. Ea neîncredere. El să-i facă pe plac tatălui. Iar a se cucerii unul pe altul a fost şi jocul ce i-a apropiat şi mai mult. Dar vine o vreme când unele decizii au menirea să aproprie şi mai mult oamenii, însă pe ei doi i-a depărtat. Aventurile trăite împreună i-au făcut să îndure tot ce le-au ieşit în cale dar şi să trăiască cu o iubire prea copleşitoare, de neînţeles, nerostită şi neîmpărtăşită. După despărţirea cea urmat drumurile lor au fost acelaşi dar neştiut de ei. El era alături când ea avea nevoie. Ea era acolo când el aveam nevoie de sprijinul ei. Ea îl încuraja. Ea îi dădea siguranţa că orice vă întreprinde va reuşi.

Drumurile cu fost separate timp de şase luni. Timp în care el a cunoscut între pasiuni o alta. O alta de care ea a aflat şi pe care a vrut să o cunoască să se asigure că-i cea mai bună soluţie atât pentru el cât şi pentru ea.

Însă revederea după acest timp a avut menirea să facă acele două inimi să bată la unison.

Iar această melodie, Evermore - Running era derulată pe imaginile următoare. Ziua nunţii lui. Emoţii. Sentimente contradictorii. Luarea la cunoştiinţă a alegerii greşite. Căutarea confirmării că nu-i o alegere greşită. Şi gonea pentru ultima dată spre locul unde ştia că-i ea. Şi o vede alergând iar pentru a salva iar acel factor ce i-a unit iar şi iar şi iar. Iar acum i-a adus împreună pentru încă odată. Ca şi când le dădea de înţeles că orice ar face ei doi, tot împreună vor ajunge. Şi erau iar alături după multă vreme urmărind acelaşi vis spre libertate, spre împlinire, spre iubire. Însă, nu ea avea să fie motivul pentru care el nu se va căsători. Nu ea va opri nunta. Chiar dacă îi venea greu să-l vadă la altar cu alta la braţ îi va reda libertatea lăsându-l să fie fericit. Şi pentru ultima dată, propunerea lui de a lăsa totul baltă şi de a fugii în lume a fost refuzată.

Acum el era în faţa altarului. Preotul începu a rosti jurămintele. Semnul că făcea o greşeală nu încetă să apară. Tot intervalul de timp cât întunericul i-a cuprins, gândurile le-a zburat unul la altul, iar inimile lor s-au reîntâlnit în întuneric. Când lumina reapăru zarurile fuseseră aruncate. Privirea lui a găsit-o în mulţimea de oameni, ca şi când ştia unde este fără ca ea să-i fi spus. Şi simţindu-se străin faţă de cea cu care intenţiona să-şi lege destinul, a anulat nunta.

Şi da. Vor rămâne împreună după ce vor mai trece peste o serie de piedici. Însă, acest episod este marcant.

Am încercat să fac un cadru al evenimentelor în care eu am descoperit melodia. M-am pierdut în cuvinte. Dar când să vorbeşti despre iubire a fost uşor? Niciodată. Chiar dacă iubirea aceasta este venită ca idee într-un film... nu poţi fi atât de imun sentimental încât să nu o înţelegi..

Cu drag,

eu.

Poveste...

Nu ştiu cum să încep... Pentru prima dată după mult timp nu-mi găsesc cuvintele pentru a începe a spune ceva...

Nu ştiu cum începe povestea, că nu eram atentă la povestitor când a început să o istorisească... Am prins decât acţiunea şi deznodământul...

Era un cuplu de tineri căsătoriţi ce-şi ducea viaţa liniştită undeva într-un ţinut îndepărtat, până într-o zi când, tânărul a fost chemat la război pentru că acel ţinut era ameninţat cu invadarea. Şi tânărul plecă la război lăsându-şi tânăra soţie acasă cu sufletul plin de chin şi suferinţă. Timpul trecu, anotimp după anotimp trecea dar veşti de la oastea plecată pentru apărarea ţinutului nu primi... În a treia iarnă începuseră să se reîntoarcă de la război cei plecaţi. Doar soţul ei nu se întorseseră. Şi astfel ea se hotărî să plece în căutarea lui şi într-un final îl găsi... El fusese grav rănit şi a murit. La mormântul lui ajunse şi ea şi a început să-l plângă. Şi a plâns mult, astfel încât lacrimile ei s-au transformat în sânge... Deşi era primăvară, zăpada încă învelea pământul şi lacrimile ei de sânge s-au amestecat cu zăpada albă... şi aşa a luat naştere împletitura alb-roşie... Iar ea văzând asta, a făcut promisiunea că în prima lună din primăvară va purta această împletitură ca o aducere aminte a tânărului ei soţ plecat la război şi pentru dragostea ce-i unea şi acum când el nu mai era...

Cam aceasta este povestea. Ea seamănă mult cu povestea lăcrămioarelor... Aceaşi poveste până la lacrimile de sânge... în loc de acestea, din lacrimile prinţesei ieşi din pământ mici flori albe cu parfum suav pe mormântul prinţului răpus în luptă... Da. Personajele diferă... În legenda lăcrămioarelor peronajele sunt un prinţ şi o prinţesă... [krissmee... am să caut povestea aceasta din urmă că ştiu că o am, nu ştiu când dar o voi găsi şi am s-o public]

Îmi cer iertare dacă semnificaţia aţei de mărţişor este mai tristă... Eu asta ştiu... Dacă există cineva care cunoaşte o semnificaţie nu la fel de tristă aştept să-mi spună.

Cu drag,

Eu.