Parcă înseamnă închisă, sau ceva de genul...
Aşa sunt eu acum. În faţa unei uşi ferecate... Şi plină de mister. O uşă mare masivă... Aceasta este din lemn masiv, maro închis, are basoreliefuri şi o toartă mare din fier masiv sub formă de u întors frumos modelată... Vechi... Pustiit... Parcă aş fi în faţa unui palat sau ceva de genul şi singura cale de a afla în faţa a ce sunt este să bat la uşa asta masivă sau să mă încumet să o deschid... Asta dacă pot...
Privesc la ea şi pare a fi la infinit de înaltă... Sau cel puţin eu nu văd unde se termină... Din toate basoreliefurile acelea nu desluşesc decât trandafiri, serafimi, flori de floarea-soarelui sălbatică, spini, diferite păsări... Restul reprezentaţiilor îmi sunt necunoscute şi greu de înţeles...
Am o teamă în suflet dar în acelaşi timp şi o curiozitate nebună de a afla ce este în partea cealaltă... Teamă de necunoscut. Curiozitate că îmi doresc să văd şi să înţeleg şi să admit ce se află dincolo. Se pare că abaterea mea de la drumul iniţial duce spre ceva ce nu-mi pot da seama acum...
Am o emoţie în suflet pe care nu o pot defini la acest moment... Dar este o emoţie liniştitoare... Dacă există aşa ceva... Dătătoare de pace şi mă simt în siguranţă. De când siguranţă vine din necunoscut?
Cu drag,
Eu.