Emoţii uitate

Cu ani în urmă, cam în acestea două săptămâni până pe 15 septembrie, mama ne ducea la oraş să ne cumpere de şcoală. Mi-amintesc că eram nerăbdători sperând ca de data asta mama să ne cumpere chiar ce vrem noi. De multe ori, bugetul limitat, ne cam punea pofta-n cui.

Dacă o mamă bună înseamnă să-ţi cunoşti copiii atât de bine încât chiar dacă nu le îndeplineşti toate capriciile şi să nu le tai şi aripile deziluzionându-i, atunci mama a fost şi este o mamă bună. Nu ne cumpăra tot ce am fi vrut noi dar nimici nu ne simţeam într-vrun fel altfel decât mulţumiţi.. Niciodată mai mult niciodată mai puţin.. cam asta era deviza..

Mi-amintesc de mirosul caietelor ce le liniam. De coperţile noi şi vechi ce le aşezam aşteptând cărţile să vină.. Mi-amintesc toate astea şi parcă-mi lipsesc.. Îmi lipsesc..

Nu se mai compară cu achiziţionatul colilor pentru cursuri. Sau cu cumpărarea [sau nu] pe fugă a unui pix că nu ai... Astea nu au farmec.. Mi se par insipide.. Probabil peste un timp voi îmi vor lipsi şi acestea neintense în starea de emoţie de dinaintea şcolii..

Mi-am cumpărat de curând doar rezerve pentru creionul mecanic.. Am găsit un 6B şi e mai mult decât divin.. Plăceri mărunte.. Vreau un stilou.. Un stilou original.. Frumos. Clasic.. Impunător.. Şi pensulele profesioniste de pictat.. Şi vreau şi culorile pentru pictat.. Vreau să mă reapuc de pictat..

Cu drag,

eu.

Convalescenţă emoţională

Mi-e bine. Chiar foarte bine. Şi eu mă mir de ce chiar. Sunt bine doar că... expresia mea generală nu indică asta.. De parcă nu aş fi bine de fapt.. Dar sunt bine.. Nu trec printr-o criză de suferinţă să mai ştiu eu ce. Nu. Sunt.. hmm... sănătoasă. Adică fără nici-o rană... Sunt vindecată spre însănătoşire..

Şi am impresia că sunt jos pe covor stând în mii de bandaje şi pansamente curate strângându-le.. şi rememorând perioadele când au fost folosite. Şi motivul pentru care au fost folosite. Şi ce loc rănit au acoperit.. Dar acum sunt spălate, curate, albe, dezinfectate, uşor apretate iar eu le strâng.. E un sentiment ciudat.. Nu ştiu..

E ca şi când involuntar ştii că le pui bine pentru că va mai fi o perioadă ca aceea ce a trecut şi căruia i-a supravieţuit inima ta... Şi va mai fi o perioadă când aceste prosoape îşi vor face iar datoria încercând să oprească sângerarea şi dezmembrarea..

Inconştienţă..

Sunt..

Nu îmi găsesc cuvintele.. Sunt bine fizic, psihic.. emoţional vreau să ofer ... nu.... că iubirea ce-a mai rămas e prea puţină.. sufleteşte sunt împăcată realizând că fie că nu am vrut s-a ajuns aici.. iar..

Sunt bine.. Doar că... pun spre păstrare fostele pansamente deoarece cu siguranţă în viitor îmi vor folosi. E inevitabil să nu le folosesc.. Voi sfârşi iar sfâşiată din cauza unei situaţii nedelung analizate.. Adică, mă voi lăsa iar pradă unei emoţii sau stări.. Probabil iar pasiunii şi chimiei..

Dar sunt bine.. Fără mişcări bruşte spre înapoi.. Încă nu e momentul să trecem prin locul accidentului.. refăcuţi complet nu suntem dar suntem într-o oarecare măsură.. Când vom fi pregătiţi să ne întoarcem acolo, o vom face. Pentru moment.. convalescenţa emoţională mai durează..

Cu drag,

eu.

Emotionis...

Nu mai îmi amintesc nici o emoţie. Mintea mea nu găseşte decât emoţii petrecute cu multă vreme în urmă. Prea multă vreme. Singurele emoţii pe care le trăiesc în ultima perioadă sunt de o intensitate prea scăzută.

Vreau să simt iară bucuria reîntâlnirii. Acea bucurie care-ţi face palmele să asude când îl vezi venind, care te face să te bâlbâi când începe să-ţi vorbească, care te face să-ţi pierzi controlul.

Vreau să simt teama că el poate nu vine la întâlnire, că poate nu o să-i placă nimic din ce-ai făcut tu.

Vreau să simt frica de a pierde. Ce te cuprinde întâi cu un fior rece pe şira spinării când te gândeşti că ai greşit şi că este finalul. Frica aceea ce te face să nu spui nimic din cauza gândului, zicalei "dacă tăceai filozof rămâneai".

Vreau să simt furia care-ţi întunecă judecata când te sună şi-ţi spune că "a intervenit ceva, întârzii încă 30minute."

Vreau, vreau să simt aceste emoţii ce te face să-ţi pierzi controlui şi datorită cărora eşti stângaci şi amuzant şi cei ce cunosc zic cu zâmbetul pe buze "iar s-a-ndragostit".

Emoţiile de zi cu zi,-mi sunt oferite de natură, sau plăcerea de a descoperii o melodie mai bună, sau de a gusta un preparat culinar deosebit.

Teamă?
Mi-e teamă doar de faptul că va fi târziu.
Frică?
Nu ştiu de ce-mi poate fi frică. Nu am ce pierde. Mi-e frică de Dumnezeu, iar de celelalte mă feresc să nu dau de ele. Şi până acum mă feresc destul de bine.
Furie?
Această emoţie durează exact atât cât îţi ia să pronunţi " acid dezoxiribonucleic".

Nu ştiu cât timp a trecut de când nu am simţit acest val de emoţii.

A trecut doar prea mult timp.

Cu drag,

eu.

Fe...recată...

Parcă înseamnă închisă, sau ceva de genul...

Aşa sunt eu acum. În faţa unei uşi ferecate... Şi plină de mister. O uşă mare masivă... Aceasta este din lemn masiv, maro închis, are basoreliefuri şi o toartă mare din fier masiv sub formă de u întors frumos modelată... Vechi... Pustiit... Parcă aş fi în faţa unui palat sau ceva de genul şi singura cale de a afla în faţa a ce sunt este să bat la uşa asta masivă sau să mă încumet să o deschid... Asta dacă pot...

Privesc la ea şi pare a fi la infinit de înaltă... Sau cel puţin eu nu văd unde se termină... Din toate basoreliefurile acelea nu desluşesc decât trandafiri, serafimi, flori de floarea-soarelui sălbatică, spini, diferite păsări... Restul reprezentaţiilor îmi sunt necunoscute şi greu de înţeles...

Am o teamă în suflet dar în acelaşi timp şi o curiozitate nebună de a afla ce este în partea cealaltă... Teamă de necunoscut. Curiozitate că îmi doresc să văd şi să înţeleg şi să admit ce se află dincolo. Se pare că abaterea mea de la drumul iniţial duce spre ceva ce nu-mi pot da seama acum...

Am o emoţie în suflet pe care nu o pot defini la acest moment... Dar este o emoţie liniştitoare... Dacă există aşa ceva... Dătătoare de pace şi mă simt în siguranţă. De când siguranţă vine din necunoscut?

Cu drag,

Eu.