În ultimile seri privirea mi se îndreaptă către cer. Căutând ceva parcă acolo sus. Sperând să zăresc ceva ce nu vede nimeni. Însă nimic. Nimic. Nici stele multe. Nici luna nu prea am văzut-o. Nimic. Ca şi când nimic din ce vreau eu să văd sau să găsesc nu există.
De parcă unele soluţii le-aş găsi privind cerul.. Iar m-a cuprins valul de disperare. Şi nu găsesc liniştea gândurilor mele. Lacul ce-mi cuprinde toate ideile, gândurile, este acum tulburat de.. vechi alegeri din trecut ce le consideram soluţii.. la acel moment.. iar acum.. Îmi vor capul.
Aş încerca să privesc şi acum cerul încercând să găsesc linişte, speranţă.. Dar cerul este cuprins de nori. Mari nori întunecaţi. Ameninţători. Fără tunete. Doar fulgere. Şi vânt. Nu e rece. Este cald totuşi.. Şi nu-s stele. Iar eu sunt tot agitată. Ca un animal într-o cuşcă. Sau, o metaforă mult iubită de mine, ca o furtună-n borcan.
Încerc să găsesc soluţii, ca de fiecare dată. Şi sunt soluţii. Una ar fi.. să mă angajez. Şi probabil aş reuşi să evit aceste valuri de agitaţie şi teamă şi nervi.. Cred că trebuie să-mi mişc fizicul în acest sens..
Către cer iar mi se saltă privirea. Sperând să văd stele. Să zăresc măcar o stea să îi admir strălucirea.. Dar, ia-o de unde nu-i..
Cu drag,
eu.
Un comentariu:
am privit asta seara cerul indelung , poate poate vedeam o stea cazatoare ceva , dar am facut doar poze , cateva poze sperand ca mai iese ceva ireal :))..dar trebuie sa ma multumesc cu ce reusesc odata , de doua ori...altfel ma invat :)).eu sper de mult timp sa vad un ozn..nimeni nu-mi indeplineste dorinta asta :)
Trimiteți un comentariu