enjoy the silence

eh... îmi bîntuie prin cap nu melodia ca nu mi-o amintesc ci...doar aceste cuvinte. partea din mine ce era agitată tace... asta îmi place.

mă bucur de liniştea timpului ce trece pe langa mine si profit de fiecare clipa ce o traiesc acum...nu ştiu maine ce fac. sigur ma trezesc langa el... poate chiar înaintea lui si-l mai privesc pendelete... nu mă satur sa-l privesc... eiii... îmi place cand doarme si nu este conştient ca eu mă benoclez la el ca altfel nu m-ar fi lăsat... sau oa se trezeşte el înaintea mea si el îmi face acelaşi lucru... am început sa mă învăţ sa mă trezesc sub privirea lui...

si poate ar trebui sa o fac deoarece prezentul este stabil si-mi permite sa o fac... dar mie frica... mie frica sa nu a arunc in vise ce nu le voi realiza desi o parte din mine nu crede asta... asa ca... sa nu ma gandesc inca la maine... sa treiesc clipa...

cati nu o traim? saucati nu vrem sa o facem si poate nu putem?

cu drag,

eu.

Emotionis...

Nu mai îmi amintesc nici o emoţie. Mintea mea nu găseşte decât emoţii petrecute cu multă vreme în urmă. Prea multă vreme. Singurele emoţii pe care le trăiesc în ultima perioadă sunt de o intensitate prea scăzută.

Vreau să simt iară bucuria reîntâlnirii. Acea bucurie care-ţi face palmele să asude când îl vezi venind, care te face să te bâlbâi când începe să-ţi vorbească, care te face să-ţi pierzi controlul.

Vreau să simt teama că el poate nu vine la întâlnire, că poate nu o să-i placă nimic din ce-ai făcut tu.

Vreau să simt frica de a pierde. Ce te cuprinde întâi cu un fior rece pe şira spinării când te gândeşti că ai greşit şi că este finalul. Frica aceea ce te face să nu spui nimic din cauza gândului, zicalei "dacă tăceai filozof rămâneai".

Vreau să simt furia care-ţi întunecă judecata când te sună şi-ţi spune că "a intervenit ceva, întârzii încă 30minute."

Vreau, vreau să simt aceste emoţii ce te face să-ţi pierzi controlui şi datorită cărora eşti stângaci şi amuzant şi cei ce cunosc zic cu zâmbetul pe buze "iar s-a-ndragostit".

Emoţiile de zi cu zi,-mi sunt oferite de natură, sau plăcerea de a descoperii o melodie mai bună, sau de a gusta un preparat culinar deosebit.

Teamă?
Mi-e teamă doar de faptul că va fi târziu.
Frică?
Nu ştiu de ce-mi poate fi frică. Nu am ce pierde. Mi-e frică de Dumnezeu, iar de celelalte mă feresc să nu dau de ele. Şi până acum mă feresc destul de bine.
Furie?
Această emoţie durează exact atât cât îţi ia să pronunţi " acid dezoxiribonucleic".

Nu ştiu cât timp a trecut de când nu am simţit acest val de emoţii.

A trecut doar prea mult timp.

Cu drag,

eu.

Fe... bruarie...

De fapt.. Fe...ricire... Nu ştiu de ce... De la ce... De când.... Sau până când...M-am trezit cu zâmbetul pe buze, cu un gând de zbor fără aripi şi doar cu ajutorul speranţei din gândul meu... După un weekend plin de certuri şi gânduri pline de regrete (le urăsc Dane, cât de amare sunt!!!) şi dezamăgiri a părăsit soarele!!!

Dar este un frig afară de mori şi cred că cu îngheţat şi pietrele.... A venit o primăvară plină de contraste încă mai ninge şi încă mai plouă şi încă înfloresc florile şi soarele încă mai străluceşte pe cer... Îmi place să mă simt asta... o stare de betie cu aer... Ce te înalţă şi te face să pluteşti doar când te gândeşti că este... cald şi bine.

Cât de necoerentă sunt :D tipic mie în situaţii de'astea... Mi s-a trezit un dor anume... Mi-e dor de chat-ul făcut cu flo pe blog-ul meu... mi-e dor de ioana şi de posturile ei.... de acum regret şi de scrisul ei despre viaţa la 14 ani... şi de bee şi de pozele ei... dar şi de toţi ceilalţi care îşi aştern gândurile în jurnalul asta online...

Şi de ce sunt zâmbăreaţă? Pentru că orice mi-ar zice el nu mă pot abţine în a înceta a mă gândi la el... mah pissy... înţelege ce mi-e dor de tine... şi nu mă poţi îndepărta că vrei tu să nu suferi. Am să te fac să îţi deschizi inima aia îngheţată din prostie...

Cu drag,

Eu.

poate...

ma gandeam ca poate ar fi mai bine sa ma mai gandesc o perioada la ce vreau de la mine...

sincer? nici eu nu mai stiu.

nici ce gandeam acum 10 minute sau acum 5 ore cand dadeam examen...

poate ca voi revenii maine cu un post nou...

poate nu...

poate voi pune punct si o sa o iau iar de la capat... un stiu...

stiu ca sunt trista... prea trista pentru varsta mea spun unii... altii spun ca sunt rezistenta mai mult decat as crede....

acum nu stiu...

cu drag,

eu.

Din prea multă...

Nebunie. Nu iubire. Cunosc în această clipă o fericire nebună nebună. Nu ştiu de la ce a început. Nu-mi bat capul că voi termina cu o durere de cap groaznică şi nu vreau să încep să plâng de durere.

Să fiu fericită că în sfârşit am găsit melodia ce-mi bântuia fiinţa de mai bine de 3 luni? ( first state feat elliot johns - your own way ... Pentru cei ce ascultă house. ) Să fiu fericită că mi-am recăpătat inelul preferat? (din argint cu o piatră neagră din onix mare) Să fiu fericită că în 5 zile ajung la facultate şi mă întâlnesc cu .... cu .... El? (nu prea cred) Oricare ar fi motivul, mă simt ca un titirez ce pentru moment se învârte haotic şi reuşeşte să scoată râsete de la un copil 14 luni. Aşa sunt eu. Ţopăi de fericire...

Şi în mine râd. Mă bucur. Zâmbesc neîncetat. Dansez de fericire. Cânt de bucurie. Iubesc pe toată lumea. Inclusiv ziua de afară, cu soare cu dinţi. Şi este frig de mori.... Nimic pentru moment nu-mi poate ucide fericirea. Nici dacă... Am spus nimic! Aşa că... Mă bucur pentru orice... Că poate mai târziu voi fi... Nu. Şi mai târziu voi fi fericită.

Cu Bucurie şi Fericire,

Eu :* :*