Realizări

Când te pregăteşti să renunţi.. apare mereu ceva mic, mic, mic care te dă-napoi şi te face să te răzgândeşti. Poate că apropriaţilor nu le arăţi asta. Şi nimănui nu arăţi asta. Deşi tu le arăţi ce vor ei să vadă, tu.. tu faci oricum ce vrei iar ce faci tu ei nu vor. Încă mai speri într-o cauză pierdută. Dar ... aşa eşti tu, felul tău de-a fi. Ajuţi pe toţi. Spui o vorbă inspirată oricui are nevoie. Eşti umărul pe care se plânge. Ce mai. Eşti omul bun cam la toate. Iar prietenii tăi.... prietenii tăi cei mai buni sunt cei care ştiu că nu suporţi perenele galben sau că dormi vara dezbrăcată sau că primul lucru care-l faci dimineaţa este să pui de cafea şi apoi îmbrăcatul. Ei sunt cei ce s-au săturat să te vadă singură. Şi daia le ascunzi iar, şi iar, adevărul. Că tu încă mai crezi într-o cauză pierdută.

Şi minciunile acestea dacă nu le-ai spune şi le-ai spune într-adevăr adevărul.... ar aduce cu ele ceea ce eviţi. Să ţi să spună iar, şi iar, şi iar "că nu e bine". Vezi în ochii lor iubire. Recunoştiinţă. Încredere. Suferinţă. Neînţelegere. Apreciere. Dorinţă. Dar Doamne cât nu ţi-i doreşti când încearcă ei să ia frâiele în mâini şi să conducă în locul tău. Cât urăşti asta. Şi îi şi înţelegi când o fac. Şi de ce o fac. Şi pentru ce o fac. Doar că.. poate ei nu ştiu că ţie ţi-e teamă. Iar dacă le-ai zice-o.. mamă ce de întrebări/discuţii/teorii ar urma. Şi timpul ar fi irosit.

Dar.. Hai la o cafea cu mine! Am şi frişcă. Te invit la o şedinţă de depanări amintiri. De râs. De făcut poze..

Dar tu ai plecat. A plecat şi ea. Şi cealaltă. Şi ei doi. El de plecat de mult într-o altă ţară. Da. Nu singur ci cu o ea. Şi rămân singură şi privesc cum aburul iese din ceaşca de cafea înălţându-se uşor spre cer.. iar tu.... supărată salţi privirea absentă după abur şi te orbeşte soarele puternic. Şi de unde am plecat? Uite că beau cafeaua singură. A câta e oare?

Poate că ar fi timpul să renunţi cu adevărat. Realitatea e că din firul cu un infinit de capilare nu mai e decât un singur capilar ce uneşte partea asta de ailaltă. De s-ar rupe el singur fără să-l tai eu... Nu ştii cât mai alimentează. Sau dacă e sec.. Dacă-l tai şi se porneşte o hemoragie de nu te vezi? Şi dacă-l tai şi nu se-ntâmplă nimic? Şi.... şi dacă mă fac eu că nu văd că e un singur firicel şi plec? Plec. Fuga e şi ea bună nu? Am renunţat să mai alimentez speranţe deşarte.. Oare a câta oară e asta când o rostesc?

Cu drag,

eu.

Dacă nu-i, nu-i

Unele idei de scris le am în momente neaşteptate. Eu le zic "vizita muzelor". Zic neaşteptate deoarece inspiraţia mă păleşte când mă aştept mai puţin. Ca de exemplu azi când eram la târguieli cu mama şi ne uitam printre rafturi după detergenţi şi vorbeam despre relaţiile din ziua de azi.

De câteva zile, am în minte o horă de idei ce încet încet se prind una cu alta. Le găsesc potriveala ca într-un joc puzzle. Doar că.. nu le pot concretiza pe deplin. E ceva de genu : din tot tabloul eu abia dacă am unit 10 piese din 1000. Zic că în sfârşit le pot prinde sau suda pentru un final fabulos dar la o a doua privire.. e greşit tot. Iar acum, adică acum când încerc în a le pune cap la cap iar, nu reuşesc. Nu mai găsesc potriveala ce-mi place mie. Probabil am de aşteptat un timp să am un view mai bun, să cunosc piesele mai bine şi apoi să mă apuc să termin tabloul puzzle.

Nici starea generală ce-o am nu mă prea ajută în a elucida tabloul ăsta. Nu că-s plictisită. Plictiseala la mine cunoaşte alte mărimi sau forme sau etape. Nu ştiu ce am. Am o stare de agitaţie. Parcă aş fi prinsă într-un borcan iar eu sunt furtună. Aşa mă simţeam în liceu când ideile mi-erau puse la zid şi analizate şi criticate prea mult.

Cred că am starea asta şi din cauza faptului că.. încep să conştientizez din ce în ce mai mult faptul că sunt singură. Şi singură din ce în ce mai mult. Şi oriunde mă uit ori văd iubire ori o simulare a ei. Şi cum în ultima vreme văd doar simulări.. mă întristez. Dar nu despre asta vreau să vorbesc deoarece-i un alt capitol.

Poate că ploaia asta m-ar calma dacă mă las prinsă de ea. Tună şi fulgeră de vreo oră dar încă nu plouă.

Cu drag,

eu.

Furtună...

Încă de săptămâna trecută am aflat că de sâmbătă 14 începem cursurile la facultate... Bine că nu de vineri 13 că mă apuca groaza... Nu că am ceva cu 13 sau cu vinerea... Dar 13 vineri sună cam .... fatidic în capul meu... Şi cum spuneam, de pe 14 cursuri... Eu trebuie să mă împart între 2 ani ai aceleiaşi facultăţi plus încă una mai ciudată... Dar aceasta din urmă nu are importanţă...

Şi studiam, analizam, suceam la propriu caietul pe care notasem grăbit orarul cu cursurile în sine... Ajung la o concluzie... Se suprapun bijuteriile... Nu e bine. Costat altceva... La anul 2 o repartiţie puţin diferită în funcţie de pachetul de opţionale ales... Şi ce dracu i-am ales? ( Am uitat să specific! Anul 2 este al lui... Adică al lui El! Şi eu nu am ce căuta mai pe înţeles la aceste cursuri. ) Şi mă loveşte din plin aducerea aminte că i-am ales pachetul cu materii ce se terminau cu faimosul cuvânt "internaţionale!" şi anume : asigurări, finanţări şi politici comerciale internaţionale! La dracu iară! Toate minunăţiile astea trei nu sunt singurele! Nu! Mai sunt încă 4 materii de studiat! Dar din cauza nervilor nu mi le amintesc...

Faza comică din toată nebunia! Toate aceste bijuterii de materii se suprapun cu materiile mele :> eh? Na dacă ţi-a trebuit să ajuţi! Uite ce păţeşti! Te trezeşti între 2 focuri! Şi ce focuri.... Acum... În afara furtunii din capul meu ce se dă în sacrificarea anumitor cursuri în favoarea altora... mai am de'a'face şi cu gândurile "nu am unde sta, chiria este scumpă, job nu am găsit încă, trebuie să plătesc facultatea, nu am găsit măcar ceva de închiriat" ... şi sentimentele de dor, iubire, chin, confuzie, dorinţa de a renunţa... Totul combinat cu o legare de mâini şi un par dat în cap şi nu mai vreau!

Am doar o soluţie : să nu-l ajut! Şi scap de 45 % din gânduri... Dar nu mă lasă sufletul! Şi când mă gândesc că până sâmbătă mai sunt 2 zile.... mă apucă nebunia! Şi nu vreau!
(şi măcar imbecilul nu-i pe net să vorbesc cu el... iar eu mă stresez aici căutând soluţii pentru acest semestru.)

Mi-e teamă că nu am să-l mai văd... de asta îl ajut mereu... că cerşesc prezenţa lui...

Cu drag,

Eu.

Pi.Es. Există o vorbă "facerea e bine e f..... de mamă" aşa şi eu... Mai bine mă împuşcam...

Când...

Când nimic nu ţi se leagă în cap, şi ai o furtună de idei totuşi în minte, şi pare ai fi într-o până de idei, ce faci? Improvizezi. Aşa am făcut şi eu. Am improvizat. Sau mai bine zis, am luat o postare mai veche, cam din 6 octombrie... şi am început să o finalizez. Am terminat-o. Am postat-o. Şi uite că nu-i. Ea este. Dar nu pe anul în curs ci pe anul trecut. Mai exact, în octombrie cred, 6 octombrie. Sau cel puţin eu nu o văd pe "pagina"mea de jurnal ca fiind postată pe 3 ianuarie.

Şi toată întâmplarea asta îmi dă o stare de nervi. Că toată ziua de azi a fost influenţată de miile de idei din capul meu. Şi aveam multe idei de posturi. De scris nu mai zic că am şi acum o viteză pe tastatură de mă uimesc şi pe mine. Dar nici unul din posturile gândite până acum, nu-l cuprindea pe acesta. Acesta este o scuză ce trebuie să se sfârşească cu un link spre postul ce apare în octombrie 2008 intitulat decizie...

Cum se pune link-ul? :(( aoleo! Că m-a făcut mama să nu-mi placă informatica şi că nici mie ulterior nu mi-a plăcut şi chiuleam de la ore mai rău ca băieţii de la desen. :(( dar.... Trecem peste asta.

Cât despre acel post din octombrie pot spune doar că el cuprinde decizia de a renunţa la cel ce îl iubesc la ora actuală. Poate că şi mâine îl voi iubi la fel, dar cu timpul, voi înceta în al mai iubi cu atâta ardoare.

Cu drag,

Eu.