de ce sunt eu aia care uita mereu in ce zi traieste sau in ce luna sau chiar an? aveam impresia ca luna asta are 29 de zile ca e anul ala cu o zi in plus... dar ete ca nu-i. m-a cuprins simultan doua stari: una de nepasare ce nu vrea sa stie de cutremurul din chile si o alta, de o agitatie nebuna. asta cu agitatia se datoreaza mai mult faptului ca deja "concediul de recuperare" s-a terminat cam de mult. de prea mult ar zice unii... ete ca vad si eu acum! si ce vrei sa fac?
ca nu pot sa ma duc eu la usile lor si sa ma milogesc "dati-mi si mie de lucru ca nu mai stiu in ce zi sunt" !? nu! nu poti face asta ca si asa te trezesti cu usa in nas indiferent de motivul baterii tale in usa firmelor ce angajeaza. dap. agitatia e din cauza faptului ca vremurile in care traim sau traiesc sunt atat de disperante incat ajungi sa disperi chiar de ai job.
oars mort oriunde ai fi. sa fim seriosi ca in aceste vremuri sa te prezinti la un job este doar un antrenament pt tine ca speri sa treci de perioada de proba.... ca oricum ei nu au de gang sa angajeze! prea mare deranjul cu acele la fortele de munca... cu cartea de munca si etc. e mai simplu sa-l tina pe prostutz 2-3 saptamani si apoi "ne pare rau dar suntem de parere ca nu sunteti ceea ce cautam"...
m-am saturat de placa asta.si mai nou si de site-urile ce promoveaza locurile de munca. peste tot doarexperienta in domeniu.!!!! da mah ca tu ai cat pamantu si le stiai pe toate cand te-ai angajat! ca la 23 de anii vrei experienta in domeniu fizicii cuantice si cunostiinte cat newton!! ma rog, exagerez dar pe acolo sunt.
aaa... si luna asta februarie e de 28 pana la urma... sa vina si martie cu alura ei de flori ca m-am deprimat de tot de la atata frig.
sa fiti sanatosi voi toti si pana la urmatoarea postare sa nu va lasati job-urile.
cu drag,
eu.
Se afișează postările cu eticheta Job. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Job. Afișați toate postările
sâmbătă, februarie 27, 2010
vineri, februarie 27, 2009
Altceva ll
Azi, până acum, adică ora 12.37, m-am ocupat de casă. Sunt singură până mai pe seară. Ai mei sunt plecaţi... Şi mi-a rămas de făcut curat, de gătit ceva pentru când vor veni, şi altele... Până acum am făcut curat şi am făcut şi pregătit ceva. Nu ceva greu şi complicat, ceva simplu... cartofi nature... Oricine poate găti aşa ceva...
Mă simt bine. Îmi place să gătesc. Contrar multor aşteptări, prinţesa găteşte, şi încă foarte bine. Mă laud că gătesc foarte bine pentru că nu este cineva în blogosferă care să-mi susţină vorbele... Zic prinţesă nu că sunt eu de viţă nobilă, ci pentru că, o parte din cei apropiaţi ştiu şi cunosc faptul că ai mei mă "protejează" nelăsându-mă să iau parte la activităţile gospodăreşti... Păi, da. Locuiesc la casă, cu grădină de zarzavaturi, cu o alta de flori plină, de trandafiri în special, ştiu că avem şi păsări dar nu ştiu în ce loc al curţii că... nu ştiu..
Mai mă ocup de ale casei doar când ai mei nu sunt prin jur... Ca azi... În timp ce cuptorul termină ce am început eu, m-am ocupat de camera mea. Sper ca în curând să mă mult în camera mea [Acum împart cu frate-miu camera..] Am găsit în şifonier cămăşuţele cu care mă duceam la biroul unde am lucrat ultima dată, costumele, rochiţele office, paltonul, sandalele, pantofii, cizmuliţele şi ghetuţele... Într-o cutie de pantofi am descoperit perechea de pantofi ce mi-am cumpărat-o special pentru acel job... Nepurtaţi de altfel, parcă zac acolo pedepsiţi că îmi aduc aminte de acel job.
[la începutul toamnei îmi găsisem un job în care nu eram deranjată mult şi era o muncă de birou, cu alte cuvinte, secretară, îmi convenea că în situaţia aceea nici nu-mi doream mai mult, dar după ce şi-au făcut treaba cu mine aşezându-le toată firma că doar îşi schimbareră sediul, m-au dat afară...]
Şi urăsc că stau acasă fără a mai putea spera că într-o bună zi, voi îmbrăca din nou acele hăinuţe şi fiind elegantă şi lucrând într-un loc în care tineretul să fie valorificat... Slabe şanse să mai găsesc aşa ceva în vremurile astea... Dar... Aş putea îmbrăca acele hăinuţe doar pe la facultate. Să fiu o ţoapă şi să mă vorbească ăştia pe la spate. Ar fi o idee...
Ce mi se pare ciudat este faptul că acum, privind în trecut, sunt atât de diferită de cea de atunci.. Acum dacă ies pe stradă până undeva sunt sigură că nu mă bagă cineva în seamă... pe când atunci... se ridica lumea de pe scaun la metrou şi stăteam jos... mai întorcea lumea capul după mine... mai primeam un clanxon în semn de admiraţie... Ceva... Acum am devenit o urmă a ce am fost. O imagine ştearsă.. Acum chiar reuşesc ce mi-am dorit... Să trec neobservată...
Nu ştiu dacă e bine sau rău...
E doar... ciudat.
Cu drag,
Eu.
Pi.Es. Am terminat şi mâncarea între timp...
Mă simt bine. Îmi place să gătesc. Contrar multor aşteptări, prinţesa găteşte, şi încă foarte bine. Mă laud că gătesc foarte bine pentru că nu este cineva în blogosferă care să-mi susţină vorbele... Zic prinţesă nu că sunt eu de viţă nobilă, ci pentru că, o parte din cei apropiaţi ştiu şi cunosc faptul că ai mei mă "protejează" nelăsându-mă să iau parte la activităţile gospodăreşti... Păi, da. Locuiesc la casă, cu grădină de zarzavaturi, cu o alta de flori plină, de trandafiri în special, ştiu că avem şi păsări dar nu ştiu în ce loc al curţii că... nu ştiu..
Mai mă ocup de ale casei doar când ai mei nu sunt prin jur... Ca azi... În timp ce cuptorul termină ce am început eu, m-am ocupat de camera mea. Sper ca în curând să mă mult în camera mea [Acum împart cu frate-miu camera..] Am găsit în şifonier cămăşuţele cu care mă duceam la biroul unde am lucrat ultima dată, costumele, rochiţele office, paltonul, sandalele, pantofii, cizmuliţele şi ghetuţele... Într-o cutie de pantofi am descoperit perechea de pantofi ce mi-am cumpărat-o special pentru acel job... Nepurtaţi de altfel, parcă zac acolo pedepsiţi că îmi aduc aminte de acel job.
[la începutul toamnei îmi găsisem un job în care nu eram deranjată mult şi era o muncă de birou, cu alte cuvinte, secretară, îmi convenea că în situaţia aceea nici nu-mi doream mai mult, dar după ce şi-au făcut treaba cu mine aşezându-le toată firma că doar îşi schimbareră sediul, m-au dat afară...]
Şi urăsc că stau acasă fără a mai putea spera că într-o bună zi, voi îmbrăca din nou acele hăinuţe şi fiind elegantă şi lucrând într-un loc în care tineretul să fie valorificat... Slabe şanse să mai găsesc aşa ceva în vremurile astea... Dar... Aş putea îmbrăca acele hăinuţe doar pe la facultate. Să fiu o ţoapă şi să mă vorbească ăştia pe la spate. Ar fi o idee...
Ce mi se pare ciudat este faptul că acum, privind în trecut, sunt atât de diferită de cea de atunci.. Acum dacă ies pe stradă până undeva sunt sigură că nu mă bagă cineva în seamă... pe când atunci... se ridica lumea de pe scaun la metrou şi stăteam jos... mai întorcea lumea capul după mine... mai primeam un clanxon în semn de admiraţie... Ceva... Acum am devenit o urmă a ce am fost. O imagine ştearsă.. Acum chiar reuşesc ce mi-am dorit... Să trec neobservată...
Nu ştiu dacă e bine sau rău...
E doar... ciudat.
Cu drag,
Eu.
Pi.Es. Am terminat şi mâncarea între timp...
miercuri, februarie 18, 2009
Minora de 22 de ani!
Nu! Nu este un post pe baza vreunui articol mass-media! Nu! Încă mai am fluturi în loc de creier şi pot scrie liniştită despre ei...
Ieri (sau azi?) pe 17 februarie (intră de 17 postarea).... Deci... Azi am fost la bucureşti pentru a susţine un interviu pentru angajare. Bune şi frumoase chiar minunat. So, la facultate să-i rezolv puturosului problema cu cererea de opţionale s-a amânat după ora 3 că nu era secretara, aveam timp pentru interviu. Şi am căutat adresa, am verificat-o, şi am aşteptat ora 3 la cât era programat interviul în sine..
Dar omul ajunge mai devreme cu 5-10 minute... Aşa că stai şi aşteaptă.
Bla bla bla adică bine că aţi putut ajunge... Luaţi loc, faceţi-vă comodă, haideţi în sala de şedinţe... Şi cireaşa de pe tort. "sunteţi mică. Aveţi sigur 22 de ani? Arătaţi de 16 dar presupun că aveţi 18. Şi ziceţi în cv că aţi lucrat 2 ani ...." Deja mi se rupsese firul de la auzul vorbelor sunteţi mică...
Şi aşa, m-am relaxat extraordinar de mult şi am început să-i răspund la atacurile lansate şi pe care le simţeam la propriu pe piele... Venim scuipa cucoana aia. Şi îi zic de la terminarea liceului unde ce şi cum am lucrat, toate job-urile avute (omiţând special motivul din cauza căruia am renunţat la acele job-uri şi aruncându-i în sictir să zic aşa "dorinţa de cunoaştere este mult mai mare pentru a putea fi reţinută într-un post"), şi facultate, cu specializări,etc. În concluzie, i-am tăiat cucoanei şansa de a-mi spune ea că nu ne interesezi încă din momentul în care i-am spus în termeni academici ce înseamnă angajator serios şi de renume.
Să ştiţi. Nu definiţie că e dificil, dar... O firmă serioasă şi care se respectă, analizează cv-urile cu mult înaintea chemării la interviu al candidatului.
O firmă serioasă şi cu renume caută să angajeze persoane fără experienţă deoarece aceste persoane au dorinţă de afirmare mare iar munca şi efortul depus pentru acea societate este de calitate.
O firmă serioasă tratează pe cel chemat la interviul de angajare cu respect (chiar dacă el pare un copil de 16 ani, este de datoria ta să-l respecţi) că dacă nu, găseşti o persoană ca mine şi te va pune la punct din 3 cuvinte şi făcându-te să te simţi ca dracu dacă ştii înţelesul acelor cuvinte.
Dar Trăim În România! Oamenilor, doriţi să lucraţi la nivelul celor din U.E. păi, schimbaţi-vă mentalităţile de ţărani ce au călcat într-un scuipat de şmecher!
Mă deprimă faptul că Iar Sunt Analizată după APARENŢE!
Cu drag,
Eu.
Pi.Es. I-am rezolvat problema după 3 când am ajuns la secretariatul facultăţii... Când m-a văzut secretara şi m-a auzit că "nu-i pentru mine" a crizăt 5 secunde până la vederea florilor. Apoi surâzătoare pentru cine... şi floare la ureche... Era primul în dosarul cu cererile magice....
Ieri (sau azi?) pe 17 februarie (intră de 17 postarea).... Deci... Azi am fost la bucureşti pentru a susţine un interviu pentru angajare. Bune şi frumoase chiar minunat. So, la facultate să-i rezolv puturosului problema cu cererea de opţionale s-a amânat după ora 3 că nu era secretara, aveam timp pentru interviu. Şi am căutat adresa, am verificat-o, şi am aşteptat ora 3 la cât era programat interviul în sine..
Dar omul ajunge mai devreme cu 5-10 minute... Aşa că stai şi aşteaptă.
Bla bla bla adică bine că aţi putut ajunge... Luaţi loc, faceţi-vă comodă, haideţi în sala de şedinţe... Şi cireaşa de pe tort. "sunteţi mică. Aveţi sigur 22 de ani? Arătaţi de 16 dar presupun că aveţi 18. Şi ziceţi în cv că aţi lucrat 2 ani ...." Deja mi se rupsese firul de la auzul vorbelor sunteţi mică...
Şi aşa, m-am relaxat extraordinar de mult şi am început să-i răspund la atacurile lansate şi pe care le simţeam la propriu pe piele... Venim scuipa cucoana aia. Şi îi zic de la terminarea liceului unde ce şi cum am lucrat, toate job-urile avute (omiţând special motivul din cauza căruia am renunţat la acele job-uri şi aruncându-i în sictir să zic aşa "dorinţa de cunoaştere este mult mai mare pentru a putea fi reţinută într-un post"), şi facultate, cu specializări,etc. În concluzie, i-am tăiat cucoanei şansa de a-mi spune ea că nu ne interesezi încă din momentul în care i-am spus în termeni academici ce înseamnă angajator serios şi de renume.
Să ştiţi. Nu definiţie că e dificil, dar... O firmă serioasă şi care se respectă, analizează cv-urile cu mult înaintea chemării la interviu al candidatului.
O firmă serioasă şi cu renume caută să angajeze persoane fără experienţă deoarece aceste persoane au dorinţă de afirmare mare iar munca şi efortul depus pentru acea societate este de calitate.
O firmă serioasă tratează pe cel chemat la interviul de angajare cu respect (chiar dacă el pare un copil de 16 ani, este de datoria ta să-l respecţi) că dacă nu, găseşti o persoană ca mine şi te va pune la punct din 3 cuvinte şi făcându-te să te simţi ca dracu dacă ştii înţelesul acelor cuvinte.
Dar Trăim În România! Oamenilor, doriţi să lucraţi la nivelul celor din U.E. păi, schimbaţi-vă mentalităţile de ţărani ce au călcat într-un scuipat de şmecher!
Mă deprimă faptul că Iar Sunt Analizată după APARENŢE!
Cu drag,
Eu.
Pi.Es. I-am rezolvat problema după 3 când am ajuns la secretariatul facultăţii... Când m-a văzut secretara şi m-a auzit că "nu-i pentru mine" a crizăt 5 secunde până la vederea florilor. Apoi surâzătoare pentru cine... şi floare la ureche... Era primul în dosarul cu cererile magice....
Abonați-vă la:
Postări (Atom)