dualitate constanta

acum am o durere de cap. as zice ca mi-ar plesni o vena chiar. dar stiu ca exagerez si stiu ca e si imposibil asa ceva... ma doare capul inca de cand m-am trezit. cam de pe la 9.30... ma lasa... revine... si tot asa...

in ultima vreme... prea multe! bune. rele. sau in spatele unei bune se acsunde o rea... printre certuri legate de mosteniri(de la mamaia ce a murit in februarie) la internari si infart miocardic. nu eu! eu doar m-am implinit cu cateva kilograme si adecvate sau potrivite inaltimii (am ajuns la 60 :D ).... tatal meu...

se interneaza cu hemoragie eso-faringiana si sufera infartul sub ochii asistentelor si doctorilor si nimeni nu vede pana dupa 2 saptamani de la "eveniment". se vindeca de una da de alta...si acum... internat in spital... se simte mai bine multumesc lui Dumnezeu... dar...

cat de dur sa fi si cate sa "inghiti"? eu m-am tinut mai tare... ca va fi bine... ca trece si peste asta cum a mai invins situatii din acestea de intalnire cu doamna... vad cum mama si fratele meu sunt mai afectati de situatie... ma uit la ei si vad ca dsi loviti misca... eu nu ma dau lovita dar nu misc. am inghetat... mi-e frica. imi ingheata sangele in vene numai la gandul ca nu va mai fi...

alinarea mi-o gasesc in bratele lui florin. stau cu capul pe pieptul lui si reusesc sa ma deconectez de realitate dar cand nu-i langa mine... ca acum... toate vin navala... una ... alta... ganduri... planuri naruite...

am doi veri mici. oana de 4 luni si nicusor de o saptamana... sunt deconectri placute de la realitate... ciclul vietii pot zice... una gangane si da sa te apuce de par pe cand altul abia te vede...

ce e si viata asta?

cu drag,

eu

nu-i de 29 luna?

de ce sunt eu aia care uita mereu in ce zi traieste sau in ce luna sau chiar an? aveam impresia ca luna asta are 29 de zile ca e anul ala cu o zi in plus... dar ete ca nu-i. m-a cuprins simultan doua stari: una de nepasare ce nu vrea sa stie de cutremurul din chile si o alta, de o agitatie nebuna. asta cu agitatia se datoreaza mai mult faptului ca deja "concediul de recuperare" s-a terminat cam de mult. de prea mult ar zice unii... ete ca vad si eu acum! si ce vrei sa fac?

ca nu pot sa ma duc eu la usile lor si sa ma milogesc "dati-mi si mie de lucru ca nu mai stiu in ce zi sunt" !? nu! nu poti face asta ca si asa te trezesti cu usa in nas indiferent de motivul baterii tale in usa firmelor ce angajeaza. dap. agitatia e din cauza faptului ca vremurile in care traim sau traiesc sunt atat de disperante incat ajungi sa disperi chiar de ai job.

oars mort oriunde ai fi. sa fim seriosi ca in aceste vremuri sa te prezinti la un job este doar un antrenament pt tine ca speri sa treci de perioada de proba.... ca oricum ei nu au de gang sa angajeze! prea mare deranjul cu acele la fortele de munca... cu cartea de munca si etc. e mai simplu sa-l tina pe prostutz 2-3 saptamani si apoi "ne pare rau dar suntem de parere ca nu sunteti ceea ce cautam"...

m-am saturat de placa asta.si mai nou si de site-urile ce promoveaza locurile de munca. peste tot doarexperienta in domeniu.!!!! da mah ca tu ai cat pamantu si le stiai pe toate cand te-ai angajat! ca la 23 de anii vrei experienta in domeniu fizicii cuantice si cunostiinte cat newton!! ma rog, exagerez dar pe acolo sunt.

aaa... si luna asta februarie e de 28 pana la urma... sa vina si martie cu alura ei de flori ca m-am deprimat de tot de la atata frig.

sa fiti sanatosi voi toti si pana la urmatoarea postare sa nu va lasati job-urile.

cu drag,

eu.

Trist...

Trist deoarece cineva s-a stins din viaţă şi culmea, din cauza curiozităţii. Când te cheamă, şi aşa e dat să fie, oricât ai evita ştii că vei muri dintr-un motiv.

Nu vreau să fiu etichetată ca superficială dar, cel ce s-a stins din viaţă este un motan. Un motan pe care stăpânul lui Cătă l-a iubit mult, Ana l-a iubit fără măsură deşi îi mai dărâma singura floare din casă, eu îl adoram că ne pisiceam împreună.. stătea pe burta mea oriunde apucam să mă întind. De obicei, eu cu Zuz eram pisicile serii. Pisica era şi la mine. Când ne plictiseam unul pe altul fugeam în braţele celor pe care-i iubeam. Adică eu la Ana şi Zuz la Cătă.

Vestea am primit-o acum 30 minute. Nu ştiu. Nu mă pricep să descriu ce simt. Sunt tristă doar că nu am mai apucat să-l văd de câteva luni bune.

A murit căzând de la etajul 7. Pisica asta mereu era atrasă de geamuri. Ca şi când ştia că tot ce e dincolo de un geam îi va aduce pieirea.

Cred că "să ai un somn liniştit" este cuvenit.. Nu ştiu...

Eu.