Mi-e rău. Mi-e greaţă. M-am staturăt de aproape de tot ce mă înconjoară. Caut nod în papură oricui şi nu mă sfiesc că-mi pierd apropiaţii. Acum, mie mi-e greaţă de aer, ce cei ce mă înconjoară.
În ultima vreme, am tăcut şi am ascultat pe toţi cum îşi vărsau ofurile. Sunt plină de toate încât ale mele nu mai cu loc de ei. Probleme. Începute de la capitolul spaţiu şi terminând cu.... nu ştiu finalul. Am îndrumări pentru toţi. Mai îmi fată mintea cum îmi spune Andra şi scot probabil soluţii pentru toţi şi pentru toate. Nu-mi pare rău că îi ajut. Nu. Doar că, în ultima vreme, constat şi eu [nu doar Ioana - eternal sunshine of the spotless mind - în blogul ei "din sertarul cu gânduri"] că relaţia mea de amiciţie cu mai toţi ce mă înconjoară, a devenit una egoistă. Adică, ei pentru ei. Nu mai există reciprocitate. Eu să fiu acolo pentru toţi, să-i ajut, să le fiu umărul pe care ei plâng, să-i îmbrăţişez, să-i consolez.... să fiu acolo pentru ei.
Dar, pentru mine? Pentru mine aproape cine este când îmi vine să plâng cu vorbe? Când simt că sunt posesivă şi nu trebuie? Când simt că toate mă copleşesc şi nu mai pot? Când simt că mă sufoc? Cine mi-e aproape? Se vor sălta probabil voci din fundal şi vor spune că eu , eu , eu. Dar eşti sigur? Eşti sigur că tu, acest prim eu, poţi asculta zbuciumul sufletului meu? Tu! Acest secund eu crezi că poţi înţelege lupta dintre raţiune şi simţire? Lupta ce o port zilnic în mine. Şi tu.... Acest al treilea eu, crezi că poţi simţi sentimentele confuze ce nu le mai pot stăpâni? Nu. Nu puteţi înţelege nimic. Şi totuşi..? Cine mă ajută?
Cei ce ar trebui să citească ce am scris nu vor citi. Ei nu-şi complică existenţa cu debitările de pe bloguri. Consideră această formă de expunere a gândurilor şi nu numai, o pierdere de timp.
Nu-mi rămâne decât să reanalizez situaţia lor şi să îi iau la judecată. Voi juca rolul unui judecător şi voi condamna pe cei ce nu merită. Cu riscul de a rămâne singură.
Cu drag,
eu.
10 comentarii:
Citesc aproape zilnic blogul tau dar n-am lasat niciun comentariu pana acum pentru ca la sensibilitatea,romantismul, dragostea si dorurile tale, cuvintele deseori sunt de prisos. Totusi, am descoperit in tine o persoana foarte puternica... fii constienta de lucrul acesta!...probabil prietenii tai "stiu de ce" apeleaza la tine si nu prea dau nimic in scimb. Ei cred ca n-ai nevoie de umarul lor, ca te poti redresa singura, in orice situatie te-ai afla.
Prieteni tai ... n-au nici o vina. Sunt convins ca nu le-ai permis sa vada ca si tu ai nevoie de umarul lor.
Cum era aia!? Fetele puternice nu plang niciodata.
Rar intalnesti oameni care sa ghiceasca ceea ce tu ascunzi. Mai rau este ca atunci cand intalnesti un asemenea om fugi de el sau faci tot posibilul sa il pui pe fuga.
( O ... analogie ;), da's convins ca nu ma insel. )
Bună Amira. :) cred că ai dreptate, dar eu nu sunt de stâncă, deşi unii aşa mă consideră. Şi sincer încep să mă satur să-i tot scot din probleme, să-i ajut, să le fiu aproape. Ce-i ce-mi sunt aproape şi mă sprijină şi pe mine sunt foarte puţin. Poate doar doi.... pe când ceilalţi sunt.... Ăştia-s! Cred că dacă nu mi-ar fi păsat de ei, ar fi dispărut de multă vreme. Sunt ai mei deşi îmi vine uneori să-i omor.
Îţi mulţumesc că mă urmăreşti :) ştiu că am tendinţa de a exagera. Îmi cer scuze :)
Salutare şi ţie Anonimule. Stai aşa! Vrei să spui că cei ce întâlnesc persoane ca mine, "puternice" cum spui tu, de obicei fug? Dar de ce? Cred că ar trebui să vadă că sub masca aia de puternic de fapt zace altceva. Şi că masca asta a fost construită în timp. Nu ne-am născut cu ea. Nu este greu să vezi ce se ascunde sub ea. Absolut deloc. Trebuie doar să ai încredere.
Şi probabil nu te înşeli. Nu ştiu. Nu am dat importanţă prea mare. Eu fug ce-i drept de persoane slabe. Nu ştiu dacă am în jurul meu persoane puternice. Chiar mi-ai dat de gândit. Mulţumesc de idee. :)
singurul lucru uimitor este ca a durat atata ca sa iti genereze o astfel de reactie. nu cred ca aveai cum sa eviti sau ca e de dorit sa eviti asa ceva.
in cazul in care ne amagim singuri, sa ne amintim ca instinctul de supravietuire reprezinta egoism pur.
prietenii tai fac ceea ce fac toti prietenii: sunt previzibili, sunt de negasit, sunt trecatori. de la an la an grupul de prieteni se micsoreaza iar cel de amici devine neincapator. sunt motive pentru care nu e vice-versa.
Poate că nu mă loveam de această realitate dacă nu mă trezeam într-un vârtej propriu de sentimente şi nu ceream ajutorul sau o îndrumare. M-am trezit cu un sentiment de posesivitate la auzul unei veşti şi simţeam nevoia de a vorbi cu cineva. Pur şi simplu de a vorbi. Ştiam că sunt egoişti, dar atâta timp cât nu arăta asta mie nu mă interesa. Nu ştiu la ce mă aşteptam. Doar că... Ai dreptate. Amicii se înmulţesc pe zi ce trece.... Pe când prietenii....
Am spus-o de multe ori si o repet acum si pentru tine: "Sa te gandesti intai la tine si la ceea ce iti face tie bine"...chiar daca suna putin egoist, nu-i nimic deplasat sa-ti pese de tine si de sufletul tau.Cred ca ar trebui sa vorbesti cu cei care conteaza pentru tine. Sa le spui ca uneori te doare sufletul si ca uneori obosesti. Probabil unii dintre ei se vor oferi sa te sprijine. Trebuie doar sa le dai ocazia sa te inteleaga. Sa nu ramai singura...e o durere prea mare...dar nici inconjurata de oameni falsi.
De obicei asta spun şi eu multora. Să-ţi fie ţie bine apoi celorlalţi. Doar că, e mai uşor să dai altora îndrumări dar când vine vorba de tine, dai din colţ în colţ. Aşa sunt eu. Pt mine nu-i valabil ce spun altora.
Tocmai că am încercat să le spun prietenilor, celor care înainte erau pe fază şi nu trebuia să le spun eu ce mi s-a întâmplat că ei ştiau. Zic înainte. Dar nu ştiu înainte de ce anume. Pur şi simplu unii dintre ei au rupt corzile ce ne legau, ce simţeau ceea ce trebuia să le spun.
Şi parcă nu-mi vine să le spun noilor prieteni despre ce e vorba. Nu că m-ar înţelege greşit, doar că, nu sunt aceleaşi legături, aceleaşi mentalităţi, trăiri.
"durerile" astea dacă nu le spun şi nu vorbesc de ele atunci, când le simt, deja a doua zi nu le simt la fel iar a treia zi au dispărut cu totul. Eu sunt omul momentului. Dacă atunci nu eşti acolo mai târziu e mai târziu şi nu mai este nevoie. Asta sunt eu. Pe moment. Şi rar.
Mulţumesc de sfat. Poate pot ţine de el. :)
Eu sunt langa tine ! Voi incerca sa te ajut cu orice'mi sta in putinta ! >:d<
Da. Ştiu. Şi tu şi alţii ştiu că-mi sunteţi aproape. ;) >:D<
Trimiteți un comentariu