Azi.... mă urăsc pe mine. Mă urăsc pentru slăbiciunea de care mă cuprinde şi de care dau dovadă.
Afară plouă. Urăsc când mă prinde descoperită şi nepregătită. Mă cuprinde toate stările ce zac într-un lac imens iar acum, din cauza vântului şi a valurilor produse, mă udă. Mă udă până la piele şi simt răceala lor cum îmi intră în fiinţa ce cu greu am încălzit-o până acum.
Eram aproape de malul lacului ce-i drept. Stăteam pe punte şi cu un băţ visătoare mă jucam în apa ce începea să se tulbure. Mi-aminteam de începuturile aventurilor din Bucureşti. De cum am ajuns să-l cunosc pe el. De cum am ajuns să îndrăgesc şi să iubesc un oraş mare, aglomerat şi agitat ca un furnicar. A fost vina mea acum că eram atât de aproape de lacul stărilor mele. Credeam că-l pot controla. Dar natura este mult mai măiastră în aducerile aminte.
Vântul a început să bată astfel făcând să se lipească pe lângă corp firava ţesătură croită şi numită rochie. Valurile au început să se salte astfel reuşind să mă cuprindă cu miile lor de braţe. Ploaia a început să cadă şi lupta nu-şi avea rostul.
Privesc cerul gri greu. Nu am ce face altceva decât să aştept să iasă soarele după nori. Şi să stau pe punte întinsă şi să aştept să mă încălzesc şi să mă usuc.
Dar valurile lacului mă ating iară. Prin toată nebunia de stări ce ajung la mine, zâmbesc. Nu puteam evita la nesfârşit. Trebuie să-mi admit dorul. Şi.... mi-e dor de el.
Cu drag,
eu.
9 comentarii:
cum mai ziceam...
cand iti e dor,tot ce te inconjoara te duce cu gandul la el:(..
dar nu trebuie sa te urasti...
mai bine starangi din dinti si incerci sa treci peste..:)
:*:*:*:*..
Dar nu mai vreau să strâng din dinţi. Mă doare maxilarul. Pun pariu că peste 4 ore sunt mai bine :))
mulţumesc pt îmbărbătare :*:*:*:*
Sunt convins ca vei sti ce sa alegi d'aci.
Doar mi-e dor de el. Nu mai contează ce-a mai făcut. Asta e, nu cred că ţie nu ţi-e dor de cineva. Fie un el sau ea. Indiferent de situaţie, şi oricât de rău ţi-ar fi făcut, tot te mai ia un dor.
Pissy e trista iaaar..:-?
Nu e bine.Pissy trebuie inveselita.Oare cum o vom inveseli pe pissy?;;)
Eh >:D< îmi trece. [cu o porţie de fotbal bun] ms pt îngrijorare. :*:* sunt bine
Dupa cate vad dorul de el inca mai infloreste in inima ta, poate daca nu l-ai uda cu lacrimi s-ar fi uscat de mult.
Cu deosebit respect, Cosmin.
P.S. Multumesc.
Nu ştiu dacă poate fi comparat cu o floare. Ar fi prea delicat. Dar cu un foc da. Pare mai rezonabil. Ştii că e pericol, că nu e bine să stai în preajma focului din diverse motive dar priveşti fascinat dânsul flăcărilor ce iau naştere prin arderea unor vreascuri. Şi mai arunci un lemn, şi mai priveşti cum arde. Poate că a încetat să ardă de mult dar încă priveşti jarul ce nu s-a stins de tot. Mai zgândări cu o un băţ jarul şi-şi mai arată tăria. Încă mai priveşti jarul cum moare şi-ţi aminteşti de cum ardea şi de viaţa ce ţi-o insufla prin fascinaţia şi atracţia degajată. Dar într-un final moare de tot. Zgândări mai mult, agiţi mai mult cenuşa şi nimic. Dar nu pleci încă. Stai şi te gândeşti cum de a murit.
Eu sunt la faza în care zgândăr cu un băţ jarul. Şi nu ştiu ce să fac. Să îl las să moară sau să mai arunc un lemn?
Ai dreptate, nu-i floare ci foc. Acum doar jar. Si ... lacrimile ar trebui sa-l stinga. Atata vreme cat refuzi sa plangi, nu-i permiti sa se stinga. Sa sti ca de se va stinge va ramane totusi cenusa pentru a-ti aminti de flacarile ce te fascinau. Iti vei aminti de ele si de caldura lor fara a te mai expune riscului de a fi doborata de caldura pe care o degajau candva.
Jarul nu se va stinge de la sine, chiar de tu nu-l vei mai zgandari cu vre-un bat. El trebuie stins. De tine. Cu lacrimi. Ramane de vazut cand vei accepta si tu asta. Poate ca urmatoarea ploaie iti va explica mai bine aceste lucruri.
Trimiteți un comentariu