Fe... bruarie...

De fapt.. Fe...ricire... Nu ştiu de ce... De la ce... De când.... Sau până când...M-am trezit cu zâmbetul pe buze, cu un gând de zbor fără aripi şi doar cu ajutorul speranţei din gândul meu... După un weekend plin de certuri şi gânduri pline de regrete (le urăsc Dane, cât de amare sunt!!!) şi dezamăgiri a părăsit soarele!!!

Dar este un frig afară de mori şi cred că cu îngheţat şi pietrele.... A venit o primăvară plină de contraste încă mai ninge şi încă mai plouă şi încă înfloresc florile şi soarele încă mai străluceşte pe cer... Îmi place să mă simt asta... o stare de betie cu aer... Ce te înalţă şi te face să pluteşti doar când te gândeşti că este... cald şi bine.

Cât de necoerentă sunt :D tipic mie în situaţii de'astea... Mi s-a trezit un dor anume... Mi-e dor de chat-ul făcut cu flo pe blog-ul meu... mi-e dor de ioana şi de posturile ei.... de acum regret şi de scrisul ei despre viaţa la 14 ani... şi de bee şi de pozele ei... dar şi de toţi ceilalţi care îşi aştern gândurile în jurnalul asta online...

Şi de ce sunt zâmbăreaţă? Pentru că orice mi-ar zice el nu mă pot abţine în a înceta a mă gândi la el... mah pissy... înţelege ce mi-e dor de tine... şi nu mă poţi îndepărta că vrei tu să nu suferi. Am să te fac să îţi deschizi inima aia îngheţată din prostie...

Cu drag,

Eu.

Dimineaţă...

"În altă viaţă...
O dimineaţă în altă viaţă..." Cum suna o melodie faimoasă de la Holograf... Ce mult aş vrea să adorm... Să mă trezesc... În alt pat... Lângă el... Cu un alt gând în cap decât acesta cu care mă trezesc acum... Aş vrea să schimb situaţia asta nefericită în care sunt... Iniţial chiar mă gândeam că "mâine dimineaţă am să mă trezesc şi durerea nu va mai fi aşa de mare..." Şi nu a fost aşa...

Dar durerea este tot acolo... Şi este de cel puţin 4 zile... Şi va mai fi cel puţin pentru ceva zile până când... Până când încerc să vorbesc cu el şi să rezolv tâmpenia asta de situaţie...

Dimineţile mele sunt de câteva zile negre... Nu văd atmosfera de afară primăvăratică... Toate prevestesc venirea ei, a adierii vântului din`spre sud şi a căldurii... A păsărilor călătoare şi a înfloririi ghioceilor şi a tuturor florilor de primăvară... A speranţei... Nu! Mie nu mi se pare aşa! Totul mi se pare totul îngheţat... Atât de îngheţat încât nimic nu pare a încălzii ceva balonul meu de săpun prea curând... Că nu văd nimic în jurul meu din cauza statului de gheaţă ce a cuprins slaba mea protecţie... Mi-e frică să nu-l sparg... la cea mai mică atingere să pic în lumea asta de gheaţă în care toţi, zgribuliţi fug spre a o duce mai bine...

Dimineţile mele sunt pline de regrete... Că nu am putut să-i spun adevărul când am avut ocazia iar acum sunt măcinată de toate gândurile astea tâmpite... Că nu sunt genul de persoană care să regrete... Şi nu ştiu să regret...

Dimineaţa... Nu pot savura nimic. Am în gură un gust de pelin şi cafeaua mi se pare a fi cu sare... Mâncarea este cenuşă... Şi... Am de învăţat! Nu pot descifra ce vor să zică ăia în cartea de geografie economică mondială prin "rezerve sigure şi certe de petrol sau cărbune"...

Şi mă tot gândesc dacă vor mai fi pentru multă vreme aşa dimineţile mele...

Îmi este dor de dimineţile în care mă trezeam cu un telefon din partea lui... Şi toată ziua fredonam "dimineaţa... Mereu mă trezesc cu tine-n gând deschid radioul şi parcă te-aud cântând" ...

Gânduri la dimineţile în care cafeaua avea gust...

Cu drag,

Eu.