Imposibilitate...

Ma gasesc intr-o imposibilitate de a-mi gasi cuvintele. Nu pot scrie. Nu-mi pot asterne gandurile. Nu le pot da o forma. Nu pot aseza cuvintele intr-o propozitie sau fraza. E ca si cand la propriu, am innecat cuvintele "in mare". O mare de probleme. De nevoi sau cerinte pe care nu le pot satisface pe moment. Sau vreodata unele.
Mi s-a mai intamplat sa nu pot exprima ce simt. Sa nu pot comunica. Si am atat de multe de spus... Pentru toate starile prin care trec pot spune cuvantul definitoriu ca : dezamagita, trista, tradata, inselata, pacalita, folosita, suparata, ranita, parasita, capricioasa, solitara, mofturoasa, pretentioasa, tacuta, dificila, credula, egoista, exagerata, optimista, pesimista, schimbatoare, inimoasa, indragostita, ambitioasa, delasatoare. Poate ca lista ar continua. Nu stiu.
Nu ma pot exprima. Nu cred ca daca m-ai privi acum ai intelege. "Te cunosc dupa ochi. Ochii tai spun tot!" urasc replica asta. Poti intelege gresit stelele din ochii mei, sau verdele glaciar al irisului. Sunt tradatori si inselatori. Nu te poti baza ca poti citi in ochii mei ce simt momentan.
Nu pot vorbi. Toata ziua pana acum am legat doua propozitii. Si astea de respect.
Nu pot plange. Nu am pentru ce sau chiar de ce. Dar imi simt ochii in lacrimi si daca as putea, as plange nencetat.
Nu-mi pot gasi pacea. O pace interioara. Sunt ca un leu in cusca. Prins. Ce se invarte in jurul cozii dornic de libertate. Mi-am pierdut echilibrul. Nu stiu ce a favorizat acest lucru. Plecarea din Bucuresti? Faptul ca el e mai aproape prin departarea asta? Ca o serie de intamplari nefericite se tin de capul meu?
La unele intrebari nu vreau sa stiu sau sa admit raspunsul. E mai bine fara el.
Si mi-e dor... Atat de dor incat durerea a devenit fizica... Cred ca daca as stii de cine mi-e dor sau de ce anume, as evita sa gasesc sursa tocmai de teama ca nu-mi poate stinge in totalitate dorul...
Si iar am un post aberant...
Pana nu-mi revin, am sa incetez a mai scrie ceva...