Cotidian...

Îmi place perioada asta de sfârşit de lună-început de lună. Luna este vizibilă din camera mea. Am patul aşezat paralel cu fereastra şi nu-mi trebuie prea mult să-mi găsesc o poziţie confortabilă şi să o admir.

De când s-a încălzit, dorm cu geamul între-deschis şi astfel, parfumul trandafirilor intră în cameră odată cu aerul răcoros. Ciudat mi se pare faptul că liniştea nu-i tulburată încă de nici un câine aiurit. Nopţile trecute nu prea am dormit din cauza hărmălaiei.

Realizam astăzi că-i sfârşitul lunii mai. Iar eu nu am mâncat cireşe. Stai, cireşele-s de iunie! Uneori uit şi pe ce lume trăiesc. Spre amuzamentul mamei. În ultima vreme, uit în ce zi suntem. Am noroc că-mi scrie mare pe tel data, dar dacă nu ar fi, aş uita cu desăvârşire ce zi trece fără ca eu să o simt. Nu că ar conta prea mult acest lucru sau că ar avea vreo influenţă.

Unii elevi mai au cam două săptămâni de şcoală. După caz. Unii termină mai devreme alţii mai târziu.. Mi-amintesc că, aproape de fiecare dată când urma să intrăm în vacanţă ploua. Chiar în ziua premierii sau cu o zi în urmă. Oricum era, era urât. Uite că vremurile s-au schimbat. Cică ar fi cald. Dar cum mai sunt două săptămâni.. Orice-i posibil.

Am vorbit azi cu un prieten. M-a muştruluit. Pe bună dreptate. Eu aveam impresia că ar fi supărat pe mine. Probabil că aşa a şi fost. Dar, m-a sunat, am evitat să aduc în discuţie subiectul etern el, şi ne-am amuzat copios pe seama noilor cupluri din seria de la faculta. Eu cu el am dat tonul la cuplările din serie, deşi nu au rezistat relaţiile.... noi am deschis apetitul. Urmează perioada de restanţe. Trebuie să-l ajut la statistică. Mi-e mai uşor acum pentru că-l pot ajuta îndeplin. Nu mai am de ales între a-l ajuta pe Vlad sau pe Robert. Îi pot face lucrarea cap coadă lu' Robert acum.

Abia aştept să-l întâlnesc la examen. Îi pregătesc o surpriză. Am să-l şochez. Am de gând să-mi modific, iar, tunsoarea. Părul mi-a crescut cam mult şi nu mi se mai aşează buclele. Fiind şuviţa grea, tinde să se îndrepte. Iar eu cu părul drept nu-s eu. Aşa că, îl menţin la un nivel mediu mereu numai să fie creţ şi să ofere impresia de necontrolat.

Încet încet, toate se aşează la locul lor. Îmi găsesc liniştea ce-o uitasem într-un ungher îndepărtat. Încet încet revin la normal. Dar, oare ce mai înseamnă normal în timpurile astea?

Cu drag,

eu.