luni, mai 11, 2009

Miss-inguri...4.

Nu or să mai fie zile ca acelea din apartamentul din Sălajan. Nu. Nu mai are cum. Nu o să mai vină Andra cu câte o cămaşă nouă şi să defileze asortând-o cu ce avea prin şifoner. Făcând trăznitele-i combinaţii reuşite. Şi râzând cu gura până la urechi povestindu-ne ce s-a mai întâmplat pe la birou. Sau, nu o să mai vină ai ei în vizită şi până să ajungă, mai ne zoream făcând curat dar niciodată suficient de bine.

Nu o să mai vină Luci de la facultate uneori atât de obosită încât nu mai avea putere să mănânce. Sau, nu or să mai fie zilele acelea în care suna alarma de la 6 dar nu pleca nimeni nicăieri. Şi nici acele zile când mă apucam cu ea să facem curat şi sfârşeam atât de obosite încât ne uitam una la alta şi ne amuzam de faţa celeilalte. Nu am să o uit niciodată cât a putut să râdă când am aspirat jumătate de covor, iar cealaltă jumătate.. a rămas suspendată în aer căci se arsese aspiratorul. La mine în mână. Sau de cum ne-am apucat într-o noapte să dezghetăm frigiderul şi după ce treaba fu terminată ne-am ales cu un mic şoc electric din cauza apei de pe jos. Sau de cum petreceam noi două zilele la birou pozându-ne şi mergând la MegaImage şi pierdeam vremea pe acolo.

Nu vor mai fi nici nopţile în care stăteam şi aşteptam să iasă Mihaela din baie. Şi, până termina ea, noi ne făceam manechiura de vreo 3 ori deoarece alegeam prost culoarea sticluţelor de ojă. Nu vor mai fi nici zilele în care dormeam din cauza somnului luat de la Mihaela.

Nu va mai intra Lil`Lee pe uşă zicând haide-ţi la o bere sau în parc. Şi nici zilele în care rămâneam uitată cu ea în bucătărie făcând unele sau altele.

Nu vor mai fi până nici zilele acelea în care eram mai toate acasă şi ne strângeam în sufragerie în jurul mesei mâncând îngheţată cu stafide. Sau zilele acelea în care umbla fardul sau creionul negru de la una la alta. Şi nici acele nici sfaturi ca "nu te prinde fardul acesta".

Nimic din toate astea nu vor mai fi. Şi nici nu vor mai avea acel deliciul chiar dacă ne-om întâlni ulterior.

Dar din toate nebuniile întâmplate pe acolo, nu mi-e dor decât de voi.

Cu drag,

eu.

7 comentarii:

Vlad spunea...

;)) in sfarsit am gasit un blog (care sa nu fie de fotografie) si sa astept cu nerabdare urmatoarea postare :)
Imi place cum scrii :)
Toate cele bune :)

Lucylle spunea...

Nu are şi fotografie că nu am eu cum să încarc de pe telefon. Dacă mă urmăreşti, vei avea ce citi. Scuze încă de pe acum pentru simplu fapt că devin prea tristă. Toate cele bune şi ţie. :) mulţumesc pentru apreciere. :)

Zad spunea...

punctul meu de vedere e suspendat in timp...l-am pierdut prin praful de pe jumatatea de covor pe care nu ai curatat-o din cauza ca ti s-a stricat aspiratorul...oricum, postez prea mult pe blogul tau(fabar nu am de ce?) si cred ca o sa fac o pauza...de 5 minute :P

Lucylle spunea...

Nu eşti singurul care scrie la mine pe blog. A fost o perioadă, când aveam conversaţii cu Florin. Posturile din ianuaria-februarie o demonstrează. Dacă nu-mi convenea faptul că-mi laşi com-uri nu le admiteam. Eu te aştept oricând pe la mine >:D<

Anonim spunea...

ha, ha, ha....ce mi-a placut..ma crezi ca radeam singura in fata calculatorului:))...a fost tare faza cu aspiratoru si frigideru(mi-am amintit ca faceam o arta din dezghetarea frigiderului)...
Era tare si cand ne intalneam dimineata eu cu tine de obicei si ne venea sa ne dam una in cap ca celelalte dormeau :))
Asa este, oricand ne-am mai intalni nu o sa mai fie niciodata la fel:(
Timpul trece si toate au rostul lor la timpul respectiv, degeaba incercam noi sa mai reproducem lucruri facute atunci, mai tarziu...nimic nu mai are sens cand nu e facut atunci cand trebuie...
Mai scrie :*

Lucylle spunea...

Andra, tu semnezi cu anonim? Sau Luci deoarece nu are cont pe blog şi-l foloseşte pe al tău dar nu publică cu numele tău? Luminaţi-mă! Am mai văzut că aţi mai lăsat un com anonim dar cu limbajul nostru comun. :*

Anonim spunea...

am si eu cont pe blog :-j...dar nu prea intru:)) imi amintesc cu melancolie de tot ce s-a intamplat in apartament...frumoase vremuri :* si,vorba unui mare actor:"baga maree!!":))