luni, mai 04, 2009

Încercări

Încerc din răsputeri să-mi temperez posesivitatea, încerc să mă menţin la o anumită distanţă. Să nu fac ceea ce mintea mea egoistă vrea : Să păstreze doar pentru ea. Încerc să nu manipulez viitoarea lui alegere. Ştiu că dacă aş încerca să o fac, aş obţine doar ce aş vrea. Şi anume, pe cel de acum doar pentru mine.

Dar nu vreau să-l rănesc. Să-l fac să sufere. Deşi, ştiu că indiferenţa mea îl doare. Nu mai este un capriciul şi-un "copil" alături de care mă simt bine când vreau eu. Am început să-l cunosc şi să-l înţeleg încă de cum îi simt prezenţa ce are, ce vrea sau ce-l macină.

Nu vreau să-i zic, pentru moment alege-mă pe mine. Cea care, nu va ezita să te arunce ca pe o maionetă când va găsi altă jucărie. Cea care, are mereu alte şi alte capricii, pretenţii, dorinţe de satisfăcut şi plăceri sofisticate.

Nu zic că nu mi-l doresc. Doamne! Aş minţi cumplit. Când sunt cu el, nu-mi vine să mai plec. Culmea. Au început să-mi placă pupăturile lui. Cât de pupăcios este. M-am obişnuit cu îmbrăţişările lui ce mi le oferă ori de câte ori mă prinde în pat şi mă trage aproape de el. Şi când se enervează că stau cu spatele la el. Nu i-am spus că-mi place să-i simt respiraţia pe şirul spinării.

Nu e bine. Ştiu că el are parte de mine acum că eu nu am pe nimeni. Cât de nenorocită sunt. Sau am ajuns să fiu.... Şi asta numai din cauza celor cu care am fost. Persoane reci ce greu şi-ar deschide sufletul.

Şi simt cum o unghie încearcă să pătrundă în carnea mea lăsându-mi o rană. Şi asta ori de câte ori vorbesc cu el şi-mi mai spune de cealaltă câte ceva. Încă nu pătrunde dar dacă o ţin în ritmul ăsta, iar am să-mi tai venele pe aici. Şi iar am să scriu tristeţi, deprimări şi supărări. Asta dacă va continua în ritmul ăsta....

Cu drag,

eu.

4 comentarii:

Anonim spunea...

Offf pissy,stii doar ca in viata trebuie sa facem si "altfel" de alegeri.Uite-ma pe mine...Stii ce mi-ai zis tu azi?Acelasi sfat e valabil si pt.tine,fa doar ce te-ar putea face pe tine fericita!:*:*:*

Lucylle spunea...

O nu. Nu mă încântă ideea să-i zic să mă aleagă pe mine. Oi fi eu rea, rece, manipulatoare şi egoistă dar nu aşa. Eu mă adaptez imediat la situaţie. Aştept şi eu să văd ce face. Oricum nu vreau să mă complic, deşi-l vreau într-o oarecare măsură. :*:*:*

Cata spunea...

este prea mare asemanarea intre noi doua sau mai bine zis a situatiilor...atat de mare incat in fiecare text citit ma regasesc si te simt...mi-e teama sa mai fac asta, e ca si cum as avea un alter ego...creepy! :-s
in rest...tu esti foarte talentata si scrii f frumos. felicitari! :)

Lucylle spunea...

Mulţumesc :"> nu ştiu ce să-ţi zic despre asemănările situaţiei. Sper ca tu să te descurci mult mai bine decât mine în situaţiile astea. Eu încă mai cred că tot ce am făcut am făcut că a fost bine. Încerc să nu regret. Ăsta e singurul lucru pe care-l fac. Să nu regret. Şi mă menţin încă departe de linia regretelor :) şi e ciudat să-ţi vezi gândurile şi trăirile expuse de altcineva. Şi eu mai am şocuri din astea :) şi nu-mi explic cum de mi-au ajuns gândurile pe acel blog, la acea persoană. Cum de este posibil? Până la urmă, avem un creator unic, o unică lume în care ne dezvoltăm, formăm ca persoane.. cultura ce o primim de acasă şi din şcoli. Şi poate de aici, asemănările. Sau cel puţin aşa cred. :) îmi pare bine că mă înţelegi. Înseamnă că ştii războiul meu.