Griji...

Ar trebui să nu-mi pese. Să nu-mi fac gânduri că mâine are primul examen din sesiunea de vară. Că, la cum îl ştiu eu, sigur nu şi-a citit măcar.... nu mai spun, nu şi-a învăţat. Mi-e frică pentru eu şi-mi fac eu gândurile că norocul nu-i surâde mereu. Că oricând se poate întoarce împotriva lui. Mi-e teamă că nu are să acumuleze suficiente credite pentru a trece. Deja şi-a luat o restanţă. La engleză. Exact acolo unde nu trebuia să aibă probleme. Inconştient. Numai eu ştiu de câte ori i-am spus "făţi teme aia nenorocită la engleză. lasă fetele şi scrie porcăria aia. vei avea restanţă." Şi aşa a fost. Restanţă.

Să nu-mi fac griji. Nu reuşesc. Sâmbătă dimineaţă îl aşteaptă un alt examen greu. Sâmbăta cealaltă altul. El.. El nu ştie de capul lui. Înainte era Luciana cu el. În examen. Luându-i foaia de examen din faţă într-un moment de neatenţie al profilor şi rezolvându-i subiectele. Era Luciana lângă el şi-i şoptea pentru urechea lui bleagă subiectele de mai scriau şi ceilalţi pe subiect cu el. Erau privirile invidioase ale "colegilor" şi vorbele lor mereu şi se auzeau în diferite grupuri "da mă, ăla o are pe ea. dacă nu era ea, el era picat la toate examenele până acum. tu nu l-ai văzut că nu vine la cursuri? că e doar ea? şi ea semnează prezenţa şi pe numele lui?". Ce o face acum?

Să nu-mi fac griji iară. Pentru cel de acum. Iar nu am cum să nu-mi fac. L-am observat distant. Îl ştiam debusolat. Ştiam că-l macină nişte gânduri.... decizii. Doar că.. acum simt că e mai mult de atât. Ceva i s-a întâmplat. E uşor rănit. Ceva nu i-a ieşit cum trebuie şi nu se aştepta să fie chiar aşa. Am zis că nu-i voi influenţa orice decizie ar lua. Şi asta am făcut. Ştiam încă dinainte de a vorbi cu el despre asta că, va veni momentul în care se va încheia. Finalul era pentru mine, dar.... până să mi-l confirme situaţia s-a schimbat iar. Nu vreau să fie cum cred eu. Nu vreau să fi făcut acea alegere şi să fi fost cea proastă.

Cu puţinele ocazii în care am vorbit cu el s-a simţit, i-am simţit o durere în exprimare. Cât mă rog să nu fie aşa. Eu nu sunt binele pentru el. Nu cel de lungă durată ce el îl caută. Eu sunt binele acela de moment, al clipei, al aventurii pentru el. Ea era binele lui, teoretic. Practic.. ceva la care nu am o confirmare sigură, s-a produs.

Eu şi simţurile mele. De ce observ cu atâta uşurinţă că nici unul dintre ei nu o duce bine? De ce trebuie să mă îngrijorez eu atât şi să-mi fac atâte griji pentru ei? De-ar creşte şi ei odată şi de le-ar veni mintea la cap....

Cu drag,

eu.