Rain...

Există o melodie ce ne înfioară, linişteşte, sperie, calmează, ce ne face să plânge, să râdem, să iubim şi mai mult... sau să urăşti mai adânc.... Este melodia ploii însoţită de.... tunete şi fulgere... Şi asta îmi aminteşte de melodia lui nicu alifantis parcă.... ploua în luna lui marte, poiezia lui nichita stănescu... O cântă şi paula seling dar nu reuşeşte să transpună atât de bine emoţia ca simpla voce a interpretului, chitara sa şi celelalte câteva note muzicale ce se pierd odată cu versurile...

Nu ştiu dacă acum plouă afară... Văd doar cerul brăzdat de fulgere şi ici colo răspunsul tunetului somnoros... Parcă şi-ar fi dorit să mai doarmă şi nu să zguduie geamurile prin răspunsul lui nervos şi morocănos la întrebările fulgerului...

Dar... Ştiu că plouă... Şi ştiu că afară se simte aroma de pucioasă şi de pământ stins de ploaie... Ştiu asta şi nu este necesar să ies afară... Şi ştiu că nu este nici frig... Pur şi simplu ştiu...

Era o perioadă în care-mi doream ca ploaia să reuşească să ia odată cu căderea ei cenuşa lăsată de o iubire aiurea şi să reuşească deasemenea să stingă focul mocnit ce încă trăia. Şi nu putea ploaia să facă asta... Totul depindea de mine... Şi totul s-a terminat odată cu adierea puternică a vântului numit trezire... Doar că acest vânt a aprins un alt foc ce nu s-a consumat încă... Pare paşnic dar când apropii îi simţi tăria şi dorinţa de aprindere...

Şi citisem într-o carte undeva "depărtarea este că vântul ce adie peste un foc... Stîngand iubirea slabă. Aprizând iubirea puternică..." din păcate nu-mi amintesc numele autorului şi nici al cărţii...

Cu drag,

Eu.