Nu ştiu de când a început dar este vizibil...
Ochii mi s-au adâncit şi sunt glaciari... Verdele fiind prea intens şi nu se observă nici o urmă de sclipire sau voioşie...
Tenul mi-e alb porţelan putându-se observa cu uşurinţă venele ce transportă sângele către muşchii fetei, la buze, la pleoape...
Buzele-mi sunt vinete... De frig... Crăpate de vântul puternic... Subţiri din cauza abţineri rostirii pe nume a lucrurilor...
Glasul mi-e mort şi fără sens în tot ce rostesc...
Trupul mi-e la fel de slăbit şi pielea mi-e toată albă...
Membrele-mi sunt reci... Trupul mi-e rece... La propriu nu mă pot încălzi. Respir şi expir rece... Nu-mi simt inima bătând... Nu-mi simt sângele circulând... Nu-mi pot încălzi fiinţa din mine ce era veselă şi duioasă şi bucuroasă şi atentă la toate... Nu.
Parcă ar fi murit iar în locul ei a rămas aceasta de plumb... Rece şi nepăsătoare. Ce nu se gândeşte decât să se retragă... Să stea şi să aştepte... Tot să aştepte... Parcă invidioasă pe prima şi pe felul ei de a muri de fiecare dată pe prima sau în prima linie ea, cea de plumb stă şi aşteptă....
Până şi eu, cea care ascultă de "părerile" lor nu mai doresc luptele astea decât cu un singur şi devastator final... Moartea inimii mele şi transformarea ei în ştergatul celui iubit... Ar fi timpul pentru moarte... Moartea celei îngăduitoare şi visătoare ce nu face altceva decât să transforme totul în durere şi chin...
Ar fi timpul pentru acea schimbare...
Cu drag,
Eu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu