Căutare

De câteva zile tot caut ceva prin vechile dosare, mape, cărţi, caiete. Unele sunt din perioada liceului, altele mai recente dar nu atât de apropiate de prezent. Ştiu că trebuie să fie undeva pus, un caiet cu multe poezii de-ale mele. Da. Mai compun şi eu pe rimă, ritm şi strofe. Dar perioada aceea de creaţia s-a încheiat de mult.

Cum, înainte să înceapă perioada de poezie, a fost o altă perioadă ce cuprindea o altă latură a artei. Pictura. Pictam sau desenam în creion atât ceea ce vedeam cât şi ceea ce nu vedeam. Nu fantome sau ceva de genul. Creaţi pur şi simplu ale unei minţi pline de idei care mai de care.

Când eram mică mică, gen 4 ani sau ceva de genu, cântam. Eu care acum sunt afon cu carnet ştampilat şi parafat la zi, cântam. Şi nu orice. Operă. Nici nu vreau să mă gândesc cum era mama. Dar, după spusele ei, imitam destul de bine pe doamnele de la televiziunea naţională ce concertau în emisiunile acelea de muzică clasică. Cu timpul, am amuţit. Şi orice sunet încercat a fi pus pe portativ este asemutit acum cu... ceva ce mai bine taci.

Tot mama îmi povestea că am avut o perioadă de balet. Eu? Dans? De genu? Moa. Glumea. Dar nu părea a glumi. Cică din toate cochetelile mele cu artele, asta cu baletul a fost cea mai scurtă. Probabil dar eu nu-mi amintesc.

Mi-amintesc în schimb că desenam păsări. Eu ziceam că-s păsări şi mama mă aproba. [zic de mama cel mai mult deoarece ea a fost acasă tot timpul cu noi, cu mine şi fratele meu, tata muncind o zi întreagă pentru a ne asigura nouă un trai decent şi a şi reuşit până să se îmbolnăvească]. Ştiu că prin clasele primare desenam la aproape toată clasa desenele. Prin generală, eram măiestră în a picta fără ajutorul conturului creionului. Dar, talentul meu la desen nu a fost atât de bun încât să bată alţi concurenţi pentru panoul de onoare la desen. Nu-mi ieşeau imitaţiile. Nu puteam imita o lucrare a altuia. Nu. Ceva al meu era perfect, dar să fac altceva.. Şi apropo de panoul de onoare. Sunt şi acum la panoul de onoare cu un desen realizat printr-a opta. Un lan cu maci. Atât. Meritele studioase altor colegi le-au fost acordate. Mie nu.

Odată ajunsă la liceu.... adio. Aici nu am mai avut înclinaţii spre pictură şi desen ci spre cuvinte puse pe picior metric şi rimă. Şi-a mers şi asta până când am lăsat baltă acel caiet plin de agrafe colorate şi colorat şi cu mici poze şi legat cu şnur împletit. L-am lăsat baltă pentru nimic. Absolut nimic nu a înlocuit poezia.

Timp de doi, trei ani am citit în schimb. Multe genuri. Mi-e uşor să citesc despre multitudinea de sentimente, trăiri, emoţii. Romane specifice genului sau nu, mi-au completat timpul până acum.

Până acum când, prozez. Şi nu ştiu cât de bine o fac, dar o fac pentru mine.

Şi acum, să mă întorc la căutările mele. Sper să-l găsesc. Am acolo un fel de poezie culeasă de la cineva. Nu cunosc autorul dar mă obsedează câteva cuvinte şi nu le ştiu ordinea corectă. De îndată ce o voi găsi, am s-o public.

Cred că am mai scris un post despre cochetările mele cu arta. Îmi cer scuze pentru cei ce vor considera că i-am plictisit.

Cu drag,

eu.