miercuri, iunie 24, 2009

Efecte

Păi, da. Am ceva. Şi nici eu nu ştiu. Bine. Nu vreau să admit ce am. M-am trezit la 7 fix. Era 7.00. Şi mă gândeam că e nu tocmai un bun fel de a începe o zi atât de devreme. Am încercat să adorm.. nimic. M-am dezvelit. Mi-era rece. M-am învelit. Mi-era cald. Am plecat din pat fără regret şi mi-am făcut o cafea.

Simţeam cum îmi intră în sânge şi începe să-mi pună în mişcare toate rotiţele. O întreb pe mama ce are de gând pentru azi şi cum era prin grădină, m-am decis să rămân eu în casă. Şi, fă curat. Strânge rufele adunate aseară. Pune-le la fiecare, aşează paturile, scutură paturile, bagă aspiratorul, dă cu mopul, mi s-a răcit cafeaua, şterge praful, aşează flori în vază, şi şterge frigiderul că avea o pată.

Da. E o pată dar la mine pe creier. Mama nu a îndrăznit să-mi spună nimic. Ştia starea asta a mea de oală sub presiune. Nu era musai să fac totul azi. Nici măcar nu trebuia să bag aspiratorul. Azi trebuia să stau. Pur şi simplu să stau. La 11 dormeam.

Atât de profund şi de bine încât nu am auzit telefonul celălalt sunând şi m-am trezit cu acesta vibrând undeva pe sub pernă. Nu ştiam cu cine vorbeam sau ce ziceam dar m-am auzit zicând da vin. După un sfert de oră, mă tot benoclam la lista de apeluri şi mă întrebam ce dorea mătuşi-mea.

Fără prea multe întrebări şi dându-şi seama că orice mi-ar zice nu ar scoate decât monosilabice de la mine, mama mi-a spus să o anunţ când ajung. Cred că până să ajung eu la mătuşi-mea, mama deja a vorbit cu ei că mă aşteptau cu masa pusă. :)

Şi, ce am? Nu ştiu. Dar nu-i o stare caracteristică. Iar petele de pe creierul meu sunt 0 pe lângă asta ce o am acum. I-aş spune stare de nervozitate. Agitaţie. Angoasă. Alean. Dor. Regret. Tristeţe. Dar nu suferinţă, chin sau jale. Nu e chiar atât de negru. E gri cu influenţe roz. Urăsc rozul.

Cu drag,

eu.

13 comentarii:

Anonim spunea...

esti artista , pe bune.am venit inapoi acum , am fost sa ajut un prieten cu motorul.Sa-ti fie de bine , banuiesc ca ai mancat deja de mult , ce este cu starea asta a ta? Ce te macina atata , ma faci extra curios , parca ai avea o viata foarte agitata , cu intalniri , afaceri stuff like that...take it easy , este ceva mult prea "adanc" daca te face sa devii atat de gri cu influente roz...are u in love ?

Zad spunea...

=)) :))) :P :D scapi de unul dai de altul...cred ca aici pe blogul tau e ceva miere, la care trag toti obsedatii :))):))):)) :P
Semnat:
JokeBox

Lucylle spunea...

Eu? Artistă? La prostii poate :)) nu are de-aface dragostea în discuţia asta. E o stare de moleşeală de la căldură. Aşa păţesc vara. Supravieţuiesc doar trăind noaptea. Nu că vampirii. Ci după 7pm încep să mănânc şi altceva decât răcituri. Şi-n general lactate mănânc ziua. Şi, mulţumesc. Nu duc o viaţă agitată, sunt doar uşor cuprinsă de monotonism. Aş vrea să am eu o viaţă plină de stuff-ul descris de tine.

Lucylle spunea...

Mirele dragul meu, [că nu-ţi ştiu numele deşi toţi îţi spun ionuţ] te recunoşti obsedat, de "mierea" de aici? Mă bătea gândul că tot tu-mi lasă-i comenturi şi de pe blogul de mai sus. Iar dacă nu eşti tu, uite că tot revi. Faci ce faci şi nu-ţi poţi ţine departe ochii de blogul meu. Sper că ai terminat sesiunea cu bine :)

Anonim spunea...

@JokeBox - inseamna ca tu esti unu` din ei asa-i ? :)

@Lucylle - fiecare ar spune ca si-ar dori sa duca viata dupa cum altii si-ar duce-o...numai ca sa duci viata altuia pe picioarele tale , nustiu cum ar fi , iar sa ai o viata agitata nu face prea bine , asa am avut eu o viata agitata si daca nu ma insel tind sa cred ca si acum este la fel , dar...bineinteles mai exista si un "dar" , imi place din ce in ce mai mult.Ce ar trebui sa faci ca sa iesi din monotonism ?

Lucylle spunea...

O nu. Mie îmi place viaţa mea. Cu siguranţă nu vreau să trăiesc pe a lu altu. O nu. A mea e plină de urcuşuri şi coborâşuri şi mi-ajunge. Deşi nu am făcut eu mare brânză până acum, agitaţia oferită de job şi nu numai, a făcut parte din viaţa mea de zi cu zi. Dar nu-mi plăcea ce făceam. Picam prea repede în monotonism. Şi am schimbat multe joburi. Nu ştiu să-ţi zic ce job mi s-ar potrivi. Nici unul cred :) cât despre alungarea monotonismului.... nu ştiu să-ţi zic. Îmi trebuie o activitate solicitantă, atrăgătoare, incitantă, pasională, foarte diversificată, probabil şi-n echipă sau grupuri. Ce să-mi ofere satisfacţii nu neapărat băneşti cât de sine mulţumitoare. Există ceva ca job doar că nu ştiu la noi cât de dezvoltat e, rămâne să aflu mai multe.

Zad spunea...

se vede ca nu ai auzit poveste "sarea in bucate"... poate te mai gandesti la asta :D

nu sunt eu Kretzu si am intrat din intamplare pe blogul tau...nu stiu daca am mai fost pe aici? :P...totusi mi se pare un blog dragut, usor pasional...are viitor printre obsedati :D

in asociatie nu te invit ca sa nu crezi ca sunt un ciudat, dar esti binevenita oricand(poate ai observat miscarile de forte din ultima perioada) Cu ocazia asta te rog sa-i transmiti lu' Ella23 ca este mult in urma cu prezenta in asociatie si ma gandesc ca nu isi doreste ca la inceput...zi-i sa mai treaca pe la noi

despre sesiune: in primul rand multumesc de intrebare...pana acum am luat toate examenele cu greu si mai am unul(luni) la ontologie, o materie pe care nu o suport

toate cele bune!

Zad spunea...

Kretzu asta e chiar simpatic, va potriviti...eu zic sa incercati o prima intalnire ;)(nu de alta, dar poate iti dai seama daca e obsedat sau nu:P)

Zad spunea...

si nu toti imi spun Ionut...unii imi spun Prostu, altii ukku, care vin de la "prostucu"...dar ce mai conteaza un nume, sunt chiar obisnuit ca numele sa-mi fie stalcit, nici macar nu ma supar, nu ma intereseaza cum ma numesc atata timp cat sunt cunoscut :P

Lucylle spunea...

1. Cunosc sarea-n bucate. Nu-i văd rostul aici. Mă rog. Tu ştii despre ce vrei să vorbeşti.
2. Deşi Ella23 mi-e prietenă nu-i transmit absolut nimic. E vorba de asociaţia ta, cum ţi-o administrezi te priveşte. Nu-s la curent cu mişcările sau cu grupările de genu pt că nu-mi plac. Iar dacă tu nu ştii să-ţi ţii coechipierii şi să participe.. Ce-s eu? Purtătorul tău de cuvânt? Nu Mirele, nu îi transmit nimic :) ai adresa blogului ei.. aşa că.... tot ce ai să-i spui spune-i dar nu prin mine.
3. Nu ai dreptul să-mi planifici întâlnirile doar ca să mă conving dacă-i obsedat sau nu. Asta te-ar face şi pe tine unul dintre ei iar cu tine nu am de gând să mă întâlnesc. Din blogosferă cunosc cred că 3 persoane fizic, emc2, khalis şi andra proca. Restul, ţinem legătura cum putem. Mess, tel, mesaje..
4. Mult succes la examen.
5. Dacă altceva nu mai ai de spus te rog să încetezi. Tot baţi câmpii cu obsedaţii şi despre felul în care blogul mei îi atrage. Îţi amintesc că tu însuţi ai fost un "fan înfocat".
Numai bine.

Zad spunea...

apreciez sinceritatea si nu vreau sa te supar si sa-ti creez probleme mai mari decat ai...imi cer scuze pentru comentariile care nu-ti plac si ma bucur pentru comentariile care iti plac

imi place naturaletea cu care scri

iti doresc tot binele din lume si o viata asa cum ai visat-o si cum ti-ai dori sa fie... nu mai pot sa comentez...despre sinceritate si alte atuuri ale tale vorbim(nu cred ca se va intampla vreodata) altadata

felicitari pentru posturile mai noi ca acesta, chiar sunt profunde!

Semnat
Mirel

Lucylle spunea...

Vrei să mă laşi cu textele astea despre naturaleţe şi bla bla bla? Nu interzic nimănui să nu comenteze. Trăim într-o ţară în care libertatea de exprimare este promovată. Dar, nu-ţi permit anumite lucruri. Tu întreci măsura uneori. Eu nu-i cunosc pe acei oameni să spun că-s obsedaţi dacă-mi citesc blogul. Eu nu scriu pentru obsedaţi. Nu cred că tu ai studii în psihologie să spui despre ei că ar fi. Probabil dacă ai avea ai înţelege mai bine.
Dacă intenţia ta a fost de a mă scoate din pepeni ai reuşit.
Şi nu am probleme. Singura mea problemă ar fi că nu am ce face, dar nu mă plâng.
Data următoare te rog fi mai atent când formulezi comentariile. Nu te cred prost sau te miri cum, dar dacă insişti pe acelaşi stil, voi fi forţată să-ţi resping orice fel de comentariu. Fie el bun sau nu. Eu nu cred că există comentariu bun sau nu. Numai bine

KryssMee spunea...

=))