Din motive pur neînţelese, acum sunt ruptă de oboseală. Îmi pică ochii-n gură la propriu aproape. Credeam că după amiaza mi-o voi petrece liniştită contemplând valurile de căldură. Sper ca mâine să plouă. Nu de alta dar praful mă face să strănut şi deja simt că nu mai am puteri în mine cu fiecare strănut avut.
M-am trezit de dimineaţă. Cam ca niciodată. Sau mă rog, dacă motivele nu-s demne de o trezire la 8 nu mă trezesc mai devreme de 10. Mi-am bătut cafeaua făcând ture pompă-maşină de spălat-pompă. Am sfârşit să spăl cănile de cafea, şi să aşez dormitoarele în tot aceste dute-vino. Mă gândeam că pregătirea unor ardei împluţi va fi floare la ureche. De fapt a fost până la faza cu aşezatul în cratiţă în sosul fierbinte. Deja la 11 mâncarea era pusă la foc, rufele întinse, praful şters, florile udate, puii hrăniţi...
La 1 trăgeam pe dreapta şi schimbam muzica din playlist inconştient căutând Kings Of Leon. Bându-mi cafeaua de după amiază cu mama aflu că avem programare la coafor. Mda. Şi eu. M-am tuns apropo. Pentru cine nu mă vede des nu observă, pentru cei că mă văd des nu observă. Sau ar observa dacă m-ar studia atent. Dar mă rog, nu-s un exponat interesant şi demn de privit atent.
De bine ce am ajuns acasă şi eu chiar contemplam valurile de căldură... o văd pe mama legând roşiile pe o altă sârmă. Dacă la legarea lor pe prima am ajutat de ce să nu ajut şi la a doua? Şi plină de sfoară şi foarfecă am început legarea şi copilirea roşiilor. Mai am rupt un vârf, ba am tăiat greşit un copil, ba am rupt o crenguţă cu roşioare.. dar sfârşit prin a lega cu mama două rânduri de roşii.
Nu ştiu când mi-am făcut baie, am mâncat şi mi-am încălzit laptele. Stau şi mă uit lung la cana asta. De mi-ar duce-o cineva la gură ce bine ar fi. Mă dor tălpile picioarelor. Îi ziceam mamei că nu-mi trebuie sală să mă întreţin, leg trei solare şi e acelaşi lucru.
Şi mâine cam acelaşi lucru. Să văd trezirea la cât o am. Sper să mă trezesc de bunăvoie şi nesilită de nimeni. Sunt tot singură acasă. Păi mama e la sapă iar tata meştererte un gard metalic cu frate-su. Evident că şi mâine şefă de garnizoană. Şi o iau de la capăt. Curăţenie, mâncare, grădină. Dar şi când voi termina...
Of. Uite că nimic din ce ştiai tu despre mine nu s-a regăsit pe ziua de azi şi nu se va regăsi pe multe altele. Sunt aceiaşi, doar că o altă eu. O faţă a mea neştiută.
Închei aici. Deja laptele s-a terminat dar şi puterea mea de a mai rezista somnului. Am să-ţi mai povestesc ce-am mai făcut.
Cu drag,
eu.
6 comentarii:
ce zi incarcata ai avut pissy:)
ma aflu in aceasi situatie ca si tine: si eu ma ferma de rosii (la noi se zice porodici) sau tomate, cum zic aia deontologi,dar sunt foarte neindemanatic si mereu rup ceea ce nu trebuie si ceea ce trebuie las sa cresaca. nu am cont pe goagal, de aceea am postat cu anonim, o sa revin cu un link srep blogul meu, dar nu cred ca te intereseaza!!?
Orice e nou mă interesează. Aştept link-ul unde te pot găsi. Şi nu contează pe ce e contul tău. Pot intra şi te pot vizita. Cât despre ruptul a ce nu trebuie ... aşa se învaţă. Şi eu nu-s o specialistă în materie de grădină. Pot spune că nu ştiu nimic dar învăţ. Aştept link-ul acela. Mi-a părut bine. O îmbrăţişare.
Promit ca de acum inainte nu voi mai posta ca anonim.
Nu stiu de ce, dar ma deranjeaza tare doar posibilitatea unei confuzii ( cu un alt anonim ).
Si ... intr-adevar aici gasesc o cu totul alta "tu" decat stiam, credeam, m-ai lasat sa vad pana acum.
Şi să fiu modestă, încă nu ai văzut nimic :) lucruri multe se ascund într-un om mai ales atunci când acest om te lasă să vezi doar ce vrea el. Poate că şi eu sunt aşa.. las să se vadă doar ce vreau eu, dar uite că mi-asum nişte riscuri zicând şi aceste lucruri neştiute despre mine. Dar mie îmi plac. Eu mă simt bine lucrând pe lângă casă. Poate mulţi vor zice "ţăranca", dar, am trăit aproape 16 ani aici la ţară, restul prin liceu la oraş sau la Bucureşti. Iar dacă ţăran eşti că lucrezi pe lângă casă, mi-accept eticheta fără comentariu deoarece ştiu că aşa este.
Trimiteți un comentariu