Nu stiu de unde pana unde. De ce... Cu ce motiv... Pentru ce... Pur si simplu am picat intr-o stare de deprimare. Indispunere ii zic eu. Suparare anumiti prieteni. Nu stiu daca am postat ceva vesel. Amuzant. Placut. Cred ca am scris doar despre lucruri, idei, sentimente triste. Si totusi nu sunt asa. Dar poate ceea ce scriu ma reflecta cel mai bine... Oare?
Sa joc un atat de mare teatru incat pentru toti sunt bine dispusa? Pe cand, realitatea e mult mai dura? Adica, eu sunt... Cine? Am inteles ingrijorarea unei colege, unei prietene, cu privire la starea mea... Ma stie radianta de bucurie, veselie, fericire. Acum, o ingrijora starea mea. Dar parca m-am saturat sa eman atat de multa bucurie cand de fapt, nu pot zambi. Vreau sa plang. Sa ma descarc. Sau cel putin sa fiu lasata in pace sa ma linistesc.
Inteleg grija. O apreciez. Dar cer mult sa fiu lasata in pace pentru a ma linisti..? M-am cam saturat sa tot fiu intrebata ce faci? Esti bine? Da! Nu sunt bine. Am nevoie de un ajutor, dar nu cred ca TU ma poti ajuta intr-adevar!
Da. Mint in ultima vreme cu privire la multe. Mint ca sunt bine. Mint ca nu am nimic. Mint ca nu ma intereseaza. Mint ca ajut fara scop. Mint ca nu iubesc. Mint insa sufletul meu muribund ca merita inca. Si doar pentru a nu mi se mai pune multe intrebari. Mint ca sa pot evita alte intrebari! Le spun ce vor sa auda. Si este bine.
Cati dintre noi nu facem asta? Cati zi de zi nu mintim pentru a scapa de teancul de intrebari?
Si cand te decizi sa spui adevarul si-l spui, cica minti :) ce dragut.
Si starea de deprimare, mai mult de nervositate, este amplificata si de anotimp... Iar la ora aceasta ploua. Aud stropii de ploaie lovindu-se de geam. E ca si cum natura se descarca pentru mine...
Of, de-as putea disparea pentru o clipa...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu