Ce este iubirea? Nu caut in dex definitia. Caut in gandurile mele toate definitiile date iubirii de toti cunoscutii mei. Nu stiu. Ce m-a facut sa ma gandesc la acest sentiment este un film. In mai putin de 12 ore l-am vizionat de 3 ori.
Este vorba de doi tineri. Un el si o ea. Despartiti timp de 10 ani prin plecarea lui in alta tara pentru studii trimis de parinti. In tot acest timp ea a tinut o flacara aprinsa, nefiind stinsa de nimic. O flacara a iubirii. Dupa revenirea lui in satul natal a adus in prim plan pentru parintii ambilor indragostiti casatoria. Familia lui nu o accepta pe fata. Motive de clasa sociala. Iubirea dintre lor a fost pusa la incercare de multe probleme. Ea a fost casatorita cu un important om de afaceri iar el si-a trait si distrus viata intr-un bordel.
Toata povestea se termina cu drumul lui catre conacul unde era inchisa. El a murit la portile ei dupa cum i-a promis.
Nu stiu. Filmul este plin de simboluri. De cuvinte de dragoste, situatii si tot felul de intamplari. M-a facut sa ma gandesc daca noi iubim in zilele noastre cum se merita, in adevaratul sens al cuvantului.
Cat de mult iti lipseste? Ma gandeam destul de des la el in ultima perioada... Imi lipseste vocea lui. Am impregnat intr-un sal parfumul lui. Il miros de cate ori mi-e dor de el. Am gandurile mele. Putinele plimbari alaturi de el. Asa il am pe el langa mine. Doar in gand. In realitate... Nu-l am.
Poate ca e mai bine asa...
Stiu ca iubirea inseamna daruire, suferinta, sacificiu, intelegere, comunicare. Stiu din proprie experienta ce se intampla cand una din ele este intr-un procentaj mai mare... Suferinta este triumfatoare... In toate cazurile...
2 comentarii:
Au fost momente cand credeam si eu ca dragostea e ca in filme: un sentiment pur, neintinat de gelozie si de nimicnicia ce caracterizeaza in mod obisnuit fiinta umana. Credeam ca e un sentiment care ar trebui sa ne inalte deasupra propriei conditii si sa ne faca mai buni cumva. Dar, pe parcurs, mi-am dat seama ca nu e asa. Cateodata intalnim persoane cu aproape acceasi parere... Si se pare ca stam bine cu teoria, practica ne pune, insa, la pamant... Putem sa iubim cu tot sufletul si cu fiecare particica, putem simti o dragoste care face ca atunci cand persoana iubita lipseste sa ne doara fizic. Numai ca, de cele mai multe ori, sentimentul ne este returnat imputinat, folosit, nici pe departe indeajuns incat sa justifice suferinta. Si atunci, vin si te intreb: "De ce?". De ce sa mai imi pun increderea in persoane care n-o merita? Eu una nu pot gasi niciun motiv. Am invatat sa-mi tin inima departe si sa ma multumesc cu ceva mai putin decat dragoste, dar care si doare mai putin. Cateodata nici nu stiu cum ar fi mai bine sa fac: sa iubesc cu tot sufletul si sa risc tot sau sa iubesc mai putin, prevazand dezamagirea, dar micsorand si suferinta...
De ce sa mai iti pui increderea in persoana care nu merita? Sau mai simplu: de ce?
Ce te face sa crezi ca eu stiu? La cate de ce-uri am intalnit pana acum, si la cate nu am raspunsuri, nu am raspunsul la al tau de ce.
Dar, cred ca depinde de fiecare ce vrea sa faca. Daca vrea sa riste sau nu...
Trimiteți un comentariu