Chiar dupa ce am postat ultimul articol, am inceput sa plang, nu de disperare ci de dorul sufletului cald. Imi lipsea. Timp de o luna, i-am simtit lipsa, vocea calda, strangerea in brate... tot imi lipsea vorbele linistitoare... cuvintele de incurajare pe care stie sa mi le spuna cand am nevoie. Ma gandeam ce face, cum ii este, cand vine, ca am nevoie de un cuvant linistitor. Si, cand ma gandeam mai putin, a aparut iar. Si starea de deprimare in care ma trezisem sambata dimineata a disparut ca prin minune.
Ma cuprinsese starea de disperare ca nu voi ajunge la timp. Si am inceput cu telefoane pentru a afla un tren catre destinatie. O cursa contra cronometru pentru a ajunge. Si intarzieri peste intarzieri. De, sunt in Romania iar sistemul de transport public este inca precar, si fiind weekend... (M-am riscat si am plecat cu ratb-ul. Ciudat. Stomacul meu a rezistat mai bine decat as fi crezut.)
Gara de Nord. Trenul catre locul de intalnire urma sa plece in 20 de min. Au fost cele mai lungi 20 de minute din viata mea. Dar, au trecut relativ acceptabil. Trenul se pune in miscare. Priveam pe geam peisajul derulandu-se sub ochi si nu realizam decat faptul ca mai am pana ajung. Cred ca sunt confundata pentru ca beneficiez de calatorii gratuite pe tren. Nu-mi cumpar bilet. Sunt cel mai clandestin pasager al trenurilor. Si trec mereu neobservata, dar mi se mai intampla sa fiu luata la intrebari si apare cate o persoana si spune "domnisoara lucreaza cu mt. nu cumpara bilet." si sunt lasata in pace fara a arata legitimatia sau autorizatia presupusa de la mt.
Pe la jumatatea distantei catre destinatie, se anunta intarziere. Deja simteam ca am ca dau pe dinafara de nervi. Si iar intarziere. E bine ca pe anumite trenuri se ofera ziare sau reviste pentru o calatorie relaxata. Citeam si reciteam. Timpul de aceasta data, a trecut greu.
Convorbirea telefonica avuta cu "sufletul cald" m-a imbarbatat, si m-a linistit suficient de mult incat am trecut cu vederea si problemele pe care le-am lasat balta in Bucuresti. Le rezolv eu :)
Ajung intr-un tarziu la destinatie. Pregatiri peste pregatiri. Agitatie. Dar o agitatie molipsitoare incat am lasat repede de'o parte geanta, bagaj, cadou si m-am prins in pregatirea festinului. Glume. Pupaturi. Imbratisari. Veselie. Aceasta este atmosfera dupa care tanjesc uneori. Pe care o caut cu disperare in momentele de slabiciune. Si uit ca exista aici.
Era deja 8 pm cand am fost anuntati ca la 150km de intrarea in tara autocarul a fost oprit de politie. Dupa mii de km acarul paun tot in Romania exista. Alta intarziere. Oricum nu conta, important era ca vine.
Iar dimineata, adica in aceasta dimineata m-am trezit in bratele sufletului cald. Caldura materma mi-a alinat toate trairile de pana atunci. Am cuprins in brate la randul meu trupul ce deja ma inbratisa deja. Nu realizam ca intr-adevar a venit, ca a ajuns, ca ma tine in brate. Credeam ca visez. Dar a inceput sa-mi vorbeasca, ii raspundeam involuntar si inconstient. A mai durat ceva pana cand am realizat faptul ca nu visez. Am deschis ochii si am vazut ce de multa vreme doream sa vad...
Era langa mine, ma pupa pe frunte, imi vorbea linistitor... Nimic mai mult nu-mi doream si nu-mi doresc nici in acest moment.
Mama este sufletul cald al oricarui dintre noi. Ea este in cele mai multe momente singura ce ma poate ajuta cu adevarat...
Oare cand i-am spus mamei mele ultima data "Te iubesc"... Cred ca de dimineata cand m-am trezit si am privit-o...
Te iubesc mama...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu