Pe strada pe care eu locuiesc... Cu început să treacă în nefiinţă un număr de oameni. Azi nu am ieşit din casă doar de frica faptului că iar auzeam că nu ştiu cine a murit... Într-un fel afectată. Cunosc acei oameni de când eram mică... Unii mă mai întrebau "taică, ce ai crescut... la şcoală nu? să te ţii tată de şcoală că nu se ştie niciodată în viaţa asta... " şi aveau dreptate...
Nu mă pot gândi că moartea şi-a instalat sediul central pe strada mea. Aş întreba-o dacă aş vede-o.... Voi avea o moarte rapidă, sau una lentă? Cred că şi moartea ţi-e dată şi după faptele tale din cursul vieţii. Adică, ai făcut multe rele rănind pe cei din jurul tău vei avea parte de o moarte chinuitoare... Şi invers... Mă îngrozeşte acest gând... Că ar avea o legătură... De unde să ştiu eu câte bune sau rele am făcut?
Ciudat că mai toţi ai mei cunoscuţi privesc moartea ca pe o entitate malefică... Cam cum arată în filme... Cu o mantie neagră... O coasă... Ghiare... Schelet...
De ce nu se gândesc la ea ca la un înger al lui Dumnezeu, creat special pentru această etapă a vieţii? Nu că aş crede eu în viaţa după moarte sau în reîncarnare... Dar reprezintă totuşi o trecere spre altceva. Nu am de unde să ştiu ce este dincolo. Îmi place să cred că între iad şi rai se află pământul... Aşa că şi dincolo ar fi cam la fel... sau nu...
Vreau să cred că moartea, ea, acest înger responsabil cu ultima etapă, este un înger feminin, firav, cu o privire înţelegătoare şi cunoscătoare, cu o clepsidră într-o mâna şi în cealaltă mâna, simbolica coasă... Cu aripi plumburii. Şi ca toţi ceilalţi îngeri, acoperită cu voalurile specifice... Mai multe negre decât albe... Şi în loc de cercul specific îngerilor, să deţină cea mai luminoasă stea de pe cer... Nu ştiu cum vi se pare vouă, dar mie mi-e mai uşor să cred că moartea ar fi aşa frumoasă şi nu sinistră. Gândul de acceptare este mai dulce...
Poate că gândurile mele sunt sinistre la această oră... Şi din acest motiv am realizat aşa ceva...
Cu drag,
Eu.
10 comentarii:
eu unul nu vad moartea ca un impediment. viata isi continua parcursul sau mai departe, numai ca in alta lume unde tb sa platesti pentru relele facute in aceasta lume. asa ca incearca sa faci cat mai mult bine pt ca moartea sa fie asa cum ziceai si tu un inger feminin plin de stralucire, blandete si frumusete.vezi si articolul asta foarte lamuritor despre moarte.
http://alexgrig.blogspot.com/2008/11/de-vorb-cu-pruncul-din-pntecele-mamei.html
Moartea nu este inamicul. Ne apare in modul asta fiindca suntem prea legati de viata.Frica de moarte apare din aceasta cauza.Deoarece suntem prea legati de viata nu putem intelege ce este moartea.Si nu numai, dar nu putem intelege nici ce este viata.Omul incapabil de a cunoaste moartea va fi incapabil sa cunoasca viata pentru ca in fond nu este vorba de altceva decit despre "doua ramuri ale aceluiasi copac"...
Sau poate viata este activitate iar moartea este odihna.Si fara odihna,nici o activitate nu poate fi posibila...
Într-un fel sau altul moartea este doar o etapă a vieţii... Trebuie să admitem că este dată odată cu viaţa. Că îşi face mai mult sau mai puţin prezenţa asta este altceva... ea există... Dar nu o simţim cum simţim viaţa... Viaţa o simţi cum curge prin vene moartea înseamnă încetarea simţurilor...
Adevărat înger căzut! Moartea face parte din viaţă şi se naşte odată cu fiecare. Moartea nu e un fenomen. Moartea e un proces! N-aş vrea să mai continui acum...poate o să îmi fac curaj să vorbesc despre asta într-un post :(
stau in galaaati:(
dar o sa o pun pe wish listul meu:d
mercic
:d
I guess:-??...Desi nu stiu daca e neaparat asta. Imi place tot timpul sa mesteresc la blog. N-am stare:D. Cum nu ma pot decide ce sa fac cu layotul, am mai piscalit la informatii. Cam de asta mi-am facut si myspace:)). Daca as avea mai multe cunostinte de css, mi-am face o pagina personala, dar asa ma multumesc cu ce gasesc. Poza se potriveste cu starea mea de spirit de acum.
By the way, ai un nume foarte frumos:):*.
Nu inseamna pentru mine asa mult ca am fost botezata dupa un sfant. Nu cred ca are vreo relevanta. dar imi place numele meu si nu mi l-as schimba:). Si imi place foarte mult si al tau. Chiar mi se pare deosebit si foarte frumos:). Uite, sunt fericita pentru ca ma simt libera, nu mai simt ca ma sufoc. Ma simt relativ impacata cu mine.Am lamurit odata pentru totdeauna situatia cu amicul care ma placea foarte mult, n-a reactionat chiar ok la inceput, s-a cam ferit de mine. Oricum in timpul asta mi-am dat seama ca imi lipseste prea putin prezenta lui si ca am luat decizia corecta. Adica, imi lipseste sa vorbim, sa-l vad, ca mi-e drag, dar nu incat sa-mi influenteze viata in vreun fel. Acuma parca am revenit la termeni mai buni, dar ma cam feresc eu de el din teama sa nu inceapa cu ale lui. Mai sunt bucuroasa ca am luat o nota destul de buna la un examen...Sunt bucuroasa ca sunt singura, ca ma pot bucura de prietenii mei, cred ca am scris in ultimul post ceva despre asta, despre motivul pentru care sunt asa senina, fericita e mult spus, senina e mai potrivit. Cam atat. Nu stiu daca am reusit sa ma fac inteleasa:D. Tu cum stai cu examenele?
intrebari sunt foarte multe, dar raspunsuri prea putine. Viata noastra in momentul de fata poate fi asemanata asemenea mitului pesterii lui platon. nu cred ca cineva care te sfatuieste de bn e invidios pe tine, comparatia se referea la faptul ca astazi religia ortodoxa cel putin incearca sa ne pregateasca de viata viitoare. asta inseamna ca e invidioasa pe noi??? nu cred. regandeste ideea.
"Existenta mortii ne obliga sa dam vietii noastre un sens pe care moartea sa nu i-l poata rapi" Lev Tolstoi
Iar de noi depinde ce sens putem da vieţii... Dar cred că în încercarea noastră de a rămâne precum Lev Tolstoi greşim, şi rămânem doar o amintire ce va dispărea şi ea odată cu cei ce-şi mai amintesc de noi... De aceea îmi place să cred că încă mai am timp să pot face ceva ce va rezista în timp... Dar... Încă nu ştiu ce...
Trimiteți un comentariu