Cuvânt...

Da. Caut un cuvânt care să-mi definească portarea. Mă tot gândeam şi gândeam şi iară gândeam şi nimic... Sincer? Abia îmi ţin ochii deschişi. Sunt obosită moartă. Doar ce am ajuns acasă după un drum obositor şi un weekend plin de examene şi întâmplări ciudate...

Examenele... Păi, la unele am fost trataţi ca nişte copii de clasa întâi care făcuseră trăznăi şi erau pedepsiţi. Dar noi nu stăteam cu mâinile la spate ci cu mâinile pe bancă... Nu am putut mişca nimic. Dar examenul a decurs minunat. Asta vineri. Sâmbătă dimineaţă. Dictatură. Ceauşescu nu a murit. Nu. El trăieşte în fiecare pro-rector din ase care susţine examenul doar dacă tu, student al academiei, ai la tine buletinul şi legitimaţia... Eu am fost pe post de talisman pentru el că îi trimiteam mesaje cu rezolvările la subiectele trimise de el. Azi... Duminică... Examen pe placul meu. Unul lângă altul fără loc liber între noi... Grilă... Forfotă... Examen plin de faze amuzante... Asta la capitolul examen.

Acum întâmplări ciudate... Ieri... În drum spre o staţie de metrou oarecare pentru a ajunge şi eu la locul de dormit. În maşină discuţii dulci cu privire la comportamentul meu din casă. Gen... Ştiu că îţi place să dormi pe burtă. Sau pe partea dreaptă. Să mă vii în braţe. Să mă înveleşti. Că îţi place să bei cafeaua la prima oră cum te trezeşti. Că eşti sexy dimineaţa ciufulită... Că îţi place să dormi goală. La ultima remarcă m-am înnecat...(eu?goală?te înşeli :D) Chiar dacă în maşină alături de noi se mai afla o persoană, o prietenă bună de-a mea, el vorbea nestincherit despre comportamentul meu "antisocial". La semafoare... priviri, pupături, şi alte semne. Ajunge la metrou... El "iubito,am să-ţi spun ceva. Nu acum că te grăbeşti, mâine". Şi mă sărută de parcă eram împreună şi pleacă lăsându-mă fără replică. Toată seara m-am gândit la ce a vrut să-mi spună... Uitasem pentru o clipită când mă sună prietena mea şi-mi spune că ştiu să mă feresc. Eu cu el şi nu-i spun măcar ei care-i prietena mea. Eu ce să mai cred? I-am explicat de cum erau treburile şi că m-a surprins şi pe mine comportamentul lui...

Azi... La facultate. Din cauza numărului mare de studenţi prezenţi la examen, am fost nevoiţi să stăm foarte apropiaţi. Şi eram atât de apropiaţi încât ne simţeam bătăile inimii şi respiraţia din ce în ce mai sacadată pentru că reuşisem să-i implantez o idee în cap de genul "ce ar fi dacă am pleca din examen şi am face..." iar gândurile au început să atâţe simţuri iar simţurile au fost aduse în pragul în care singurele soluţii erau hai sau stai... S-a ales stai de comun acord... A venit profu...

Şi am ajuns şi la plecatul de la facultate. La drumul parcurs singuri până la un loc numit gară... Şi a venit discuţia.. Şi-mi spune că şi el dorea să vorbească de ceva vreme cu mine cu privire la relaţia asta a noastră. Am rămas fără replică. Ok. Continuă... Şi că nu ştie că să facă pentru moment pentru că el este plin până peste cap cu politehnica şi cu job-ul, că eu nu stau în bucureşti doar că... Ar vrea să fie altfel... La care eu .. să o lăsăm mai moale? El "nu! Am nevoie de tine mai mult decât aş crede şi nu ştiu cu s-a ajuns aici..." Eu mă gândeam "nu ştii cum? Vrei să-ţi spun eu?" dar nu am făcut asta. L-am lăsat să creadă că de la el a venit totul şi că el conduce... Când de fapt, încet încet am reuşit să-i transmit faptul că este mai dependent de mine decât ar crede şi că unica lui şansă de reuşită este aceea de a mă lăsa să fac parte din viaţa lui...

Şi nu ştiu dacă suntem împreună sau nu. Că atât eu cât şi el suntem puţin duşi de val din cauza unor simţuri trezite prea intens şi a unei atracţii şi mai greu de cotrolat...

Mie îmi place unde s-a ajuns. Totul depinde de cât de mult simte el pentru mine şi ce simte. Ştiu doar că iubirea va fi greu de recunoscut...

Acum sunt bine... Puţin îmbătată de fericire... Mă întreb cât va ţine...

Cu drag,

Eu...