Adesea ne luăm sabia şi placăm la luptă. Fie că ea e lupta noastră sau a altora, plecăm şi luptăm. Luptăm fără a cere ceva în schimb. Fără a ştii cum se va sfârşi. Poate că nu dorim în schimb decât un mulţumesc sau un zâmbet sincer... O apreciere. Altceva nu.
Şi ne luăm sabia, şi începem să ne croim drum spre destinaţia finală. Şi luptăm alături de cei ce au aceleaşi puncte de vedere, aceleaşi viziuni şi aceaşi dăruire. Aceştia sunt de obicei prietenii. Cei care te cunosc şi ştiu că lupta la care te duci nu este fără rost.
Şi pleci la luptă. Şi cot la cot cu ei încerci să duci la bun sfârşit totul. Ca în orice luptă mai cazi, te răneşti şi te salţi şi lupţi în continuare. Ştii că te poţi baza pe ajutorul celorlalţi că şi tu la rândul tău îi ajuţi pe ei. Eşti acolo şi îi ajuţi când au nevoie. Uneori încasezi şi lovituri în locul lor doar pentru că ei îţi sunt prieteni.
Şi cazi şi tu. Şi la rândul tău te bazezi pe ei că vor fi acolo când ai nevoie. Şi eşti pus la pământ şi ceri ajutor. Dar ceea ce vezi este crunt. Dezarmant. Cei cu care luptai cot la cot au întors armele împotriva ta. Sau o parte din ei nu au curajul să te ajute şi privesc neputincioşi cu capul în pământ.
Şi ploaia e rece. Măruntă. Tu zaci într-o baltă şi ţi-arunci privirea către cer şi apoi priveşti rând pe rând în ochi prietenii... Nu realizezi de ce atâtea săbii întoarse împotriva ta. De când ai luptat tu cot la cot în tabăra adversă? Când prietenii ţi-au devenit duşmani?
Ce-i de făcut? Nimic. Vei încasa fiecare lovitură de sabie în speranţa că te-ai învăţat minte şi data viitoare vei fi mai atentă... Speri ca după ce se vor sătura în a te lovi să mai fi în viaţă... Să mai găseşti putere să te salţi şi să găseşti un loc unde te poţi refugia şi să te vindeci...
Şi da. Rămân singură privind către cer şi mă întreb unde am greşit...
Şi plouă...
Şi e frig...
Şi sângerez...
Şi ultima dorinţă e...
Cu drag,
Eu.
22 de comentarii:
Stau si ma gandesc cati dintre noi nu trec prin asa ceva?Cati nu lupta si spera ca macar recunostinta sa primeasca in schimb?Ca si in iubire,trebuie sa treci prin 'acele'etape sa sa-ti poti consolida pozitia ta de om.Un om,care,sper eu ca pana la urma sa fie inconjurat doar de persoanele care merita sa fie in preajma lui.Pana atunci,ne 'lingem'ranile si continuam sa speram...la o alta lume,la oameni cu coloana vertebrala..la cei care ne merita cu adevarat!
si speram ca trecand prin asta sa fie invatatura de mine si sa nu se mai intample..si incercam sa ne cautam adevarati prieteni si incercam sa ii tinem aproape de noi si credem ca orice s-ar intampla ei o sa fie acolo sa ne sustina...dar...
totul e in zadar pentru k mereu si mereu ajungem sa ramanem singuri stant in genunchi in ploaie.
:*:*:*
cat de crunt e adevarul dezvaluit de tine !
E trist cand ne gandim ca'n viata ramanem de atatea ori 'dezarmati" , singuri, obserand ca cei care erau de partea noastra, si'au schimbat adversarii :(
Da. Singuri în ploaie. Mă întreb doar de unde puterea de a ne ridica şi continua..
:*:*:*
Nu cred Miky că mai există oameni cu coloană vertebrală.. Nu. Aceştia au pierdut-o. S-au transformat în oameni ce cunosc doar propriul lor interes. Nişte profitori.
Pt Denny : Eu vreau măcar să fiu anunţată când se trece de partea cealaltă.. Poate se merită şi trec şi eu. Dar nu. Cei ce se răzgândesc ar trebui să realizeze că rănesc foarte mult prin ceea ce fac. Eu sunt obişnuită dar alţii nu... Şi nu-şi revin din urma atacului.. Că e un atac până la urmă..
Eu inca mai sper sa existe astfel de oameni...am incredere in lume...si poate la un moment dat o sa dau si peste alt gen de oameni.Numai sa nu fiu prea obosita sa mai incerc,prea dezamagita,umilita,ranita...Puterea de a ne ridica si continua sta in fiecare dintre noi,depinde cat de inalta e scara noastra de valori...:*:*:*:*:*
Un camarad de sabie ce acum priveşte în pământ fără să mă ajute, mi-a spus recent că am prea multă încredere în lume. Prea multă. Şi nu e bine. Şi aşa şi este..
Obosiţi nu vom fi decât atunci când moartea ni se instalează în oase. Până atunci ne mai încasăm pumni, săbii [cum le zic eu] şi ne vom linge rănile vindecându-ne de foarte multe ori.... Ăştia suntem. Aşa suntem noi făcuţi. Unii să încaseze alţii să dea. E un echilibru.
Şi ne vom ridica. Vom pune alte valori. Ne vom lua-o şi de la aceştia. Şi tot aşa... Cred că avem puteri să trecem peste multe doar că nu suntem conştienţi de asta.. Uneori realizăm alteori nu... Acum realizez că indiferent dacă îmi plătesc facultatea până vineri sau nu, tot aşa mă numesc doar că am un eşec în mine.... Dar... Ştiu că am făcut tot posibilul să nu fie eşec. Eu am luptat. Şi am şi câştigat o luptă. Am descoperit cine-mi sunt prietenii..
Urâtă metodă de a afla aşa ceva .
:*:*:*:*
Daca mi-ai cere sa-ti spun un adevar universal valabil pe care-l pot recunoaste dupa 22 de ani de existenta, acela e ca "what goes round comes around". Nu exista niciun echilibru in chestia asta, ca unii lovesc, si altii incaseaza. toti dau si primesc in masura egala. Sau cat si ce merita fiecare. Cu cat te-mpaci mai repede cu situatia asta, cu atat iti e mai bine. :)
Da. Mergând pe principiul românesc "semăni vânt culegi furtună" eşti lovit oricum. Nu mai contează. Faza e că orice ar fi, unii încasează mai mult decât alţii.. Poate că nu realizez eu când am semănat vântul de acum că culeg furtună.
Faza e că aliaţii mi-au devenit adversari la un strigăt de ajutor.
Asta e. S-a cam dus principiul "bine faci bine găseşti", sau "cu ce mână dai cu aia îţi vine"... Nu ştiu cum se face dar eu le primesc rele dacă fac bune. Şi dacă fac rele primesc şi mai rele. E ceva mai complicat....
Exact asta simt acum :(.
>:D< join the club dear.. join the club ...
Am obosit sa alerg dupa o himera indisponibila emotional. Cand parea ca simte la fel, cand ma trata cu raceala si indiferenta. Acum realizez ca poate eu sunt singura ce nu voia sa vada ce era evident. He was just playing a game. Anyways, trece si asta...
Eu ma duc la somn. Noapte buna! Te pup!>:D<
Da. Aşa e. Vor trece toate.
>:D< :*
trebuie doar să admitem realitatea. Asta este problema mea. Că mă încăpăţânez să cred că mai pot schimba ceva..
Noapte bună. :*
intr'o gradinita de pe drumul pe care il fac in fiecare dimineata spre scoala.au aparuuuut.ieri eram asa de fericita cand le'am vazut am si dat un telefon sa imi impart bucuria:))
ronin: tradare sa fie dar sa stim si noi de ea :)
e o vorba care spune fereste-ma Doamne de prieteni ca de dusmnani ma feresc singur. ideal ar fi intr-o lupta sa stii care sunt prietenii si care dusmanii. din nefericire nu stii todeauna. dar de aici si pana la a crede ca nu exista oameni buni si cu coloana vertebrala e cale lunga.
eu ti-am mai zis tie, esti mult prea tanara(in sensul cel mai bun al cuvantului)pentru ganduri asa de negre. si esti si foarte talentata.
sper sa vina foarte repede ziua in care vei vedea ca sunt multe maini indreptate spre tine , gata sa te ridice si sa te sustina.
pana atunci tine-te bine si nu te lasa doborata.
curaj!
Ronin? De ce cu anonim? :-S şi cam aşa ceva. Vorba lui Caragiale. Oare ce ar fi scris el dacă ar fi trăit în anii noştrii?
Pt Loredana şi Robert. : Sunt mai negativistă. Nu ştiu. Deşi văd lumea şi destul de pozitiv, mereu o iau pe partea asta neagră lucrurilor. Am impresia că toate mi se întâmplă numai mie.. Şi poate eu am talent în a găsi persoane fără coloană vertebrală. Ştiu şi eu vorba aceea.. :) mă întreb mereu de ce prietenii îmi devin duşmani.. E amuzant că mă dau de pământ singură. Credeţi-mă că sunt bine. :) să nu vă sperie posturile mele :)
am aparut:))....iti era dor nu?:))
:*:*:*:*
Da. Mi-era dor >:D< :*:*:*:*
Trimiteți un comentariu