Cuvânt III

Citeam pe blog-ul unei prietene, [dacă îţi poţi face prieteni în blogosferă am prieteni noi :D] despre visele ciudate ale ei din ultima vreme... Vise... adică acele vise pe care le ai când pui capul pe pernă şi încerci şi adormi... La ele mă refer şi eu.

Nu ştiu cum se face dar de la o vreme tot visez zona în care am stat în Bucureşti, împrejurimile blocului lui, scara blocului lui şi faptul că eu sunt afară, zgribulită de la vânt, văd perfect cum îmi ţin haina în jurul gâtului cu mâna stângă şi privesc în sus către apartamentul lui şi ştiu că apartamentul lui e pe partea din spate nu pe partea pe care mă aflam eu... Şi odată cu privirea mea în sus vântul bate puţin mai tare, aduce cu el frunzele copacilor fiind toamnă, ploaie şi dorinţa de a termina odată. Şi mă trezesc în momentul în care sun la interfon mi se răspunde şi întreb dacă el este acasă.

Mai ciudat mi se pare faptul că dimineaţa mă trezesc rece şi înfrigurată ca şi când atunci veneam de afară. În special acest vis se repetă dimineaţa... Şi oricât încerc să mi-l alung din minte el tot revine cu o tărie şi mai mare făcându-mă să realizez ceva. Ce? Ce pot învăţa? Mda... Ştiu să ajung la el încă dinainte să mă ducă el acolo. Mă îngrijorează vântul, ploaia, motivul pentru care sunt acolo... Ştiu doar că nu sunt acolo decât cu un scop foarte precis.... Dar care? Că plăcere aveam doar că trebuia să-l văd. Nu ştiu dacă ce aveam eu să-i spun era la fel de plăcut...

Mi s-a mai întâmplat să am asemenea vise... Ce revin obsesiv... Cred că ar trebui să las visul să se consume şi să trec peste el privind pe geam odată cu prima bătaie de geană...

Păi da, se spune că dacă primul lucru pe care-l faci dimineaţa este să priveşti pe geam, nu-ţi vei mai aminti ce-ai visat... Ciudat. Eu îmi amintesc de ele când nu mă aştept şi trăiesc deja vu... Şi mai ciudat...

Cu drag,

Eu.