Citeam pe blog-ul unei prietene, [dacă îţi poţi face prieteni în blogosferă am prieteni noi :D] despre visele ciudate ale ei din ultima vreme... Vise... adică acele vise pe care le ai când pui capul pe pernă şi încerci şi adormi... La ele mă refer şi eu.
Nu ştiu cum se face dar de la o vreme tot visez zona în care am stat în Bucureşti, împrejurimile blocului lui, scara blocului lui şi faptul că eu sunt afară, zgribulită de la vânt, văd perfect cum îmi ţin haina în jurul gâtului cu mâna stângă şi privesc în sus către apartamentul lui şi ştiu că apartamentul lui e pe partea din spate nu pe partea pe care mă aflam eu... Şi odată cu privirea mea în sus vântul bate puţin mai tare, aduce cu el frunzele copacilor fiind toamnă, ploaie şi dorinţa de a termina odată. Şi mă trezesc în momentul în care sun la interfon mi se răspunde şi întreb dacă el este acasă.
Mai ciudat mi se pare faptul că dimineaţa mă trezesc rece şi înfrigurată ca şi când atunci veneam de afară. În special acest vis se repetă dimineaţa... Şi oricât încerc să mi-l alung din minte el tot revine cu o tărie şi mai mare făcându-mă să realizez ceva. Ce? Ce pot învăţa? Mda... Ştiu să ajung la el încă dinainte să mă ducă el acolo. Mă îngrijorează vântul, ploaia, motivul pentru care sunt acolo... Ştiu doar că nu sunt acolo decât cu un scop foarte precis.... Dar care? Că plăcere aveam doar că trebuia să-l văd. Nu ştiu dacă ce aveam eu să-i spun era la fel de plăcut...
Mi s-a mai întâmplat să am asemenea vise... Ce revin obsesiv... Cred că ar trebui să las visul să se consume şi să trec peste el privind pe geam odată cu prima bătaie de geană...
Păi da, se spune că dacă primul lucru pe care-l faci dimineaţa este să priveşti pe geam, nu-ţi vei mai aminti ce-ai visat... Ciudat. Eu îmi amintesc de ele când nu mă aştept şi trăiesc deja vu... Şi mai ciudat...
Cu drag,
Eu.
13 comentarii:
eu am numai vise ciudata(:|
azi noapte am avut doua.primul,am visat ca trebuia sa ajung la un concurs de matematica,si am intarziat,si nu doreau sa ma mai primeasca in sala(ciudat.printre elevii care intarziasera se afla si Mihai Petre:)))
si al doilea.am visat ca am aruncat pe balconul unei vecine(mama Andreei Antonescu)o planta.si am fost sa ii zic.si am ramas la ea la masa(de ce,nu stiu:-??)
Uneori în lumea visului trăim ceea ce nu reuşim să împlinim în lumea reală, sau amintiri ale clipelor minunate pe care dorim să le retrăim la nesfărşit. Eşti printre cei puţini şi fericiţi, cel puţin din punctul acesta de vedere. În fiecare dimineaţă citesc cu nerăbdare noile postări de pe blogul tău, îmi face plăcere şi mai ales îmi înseninează ziua. Îţi mulţumesc. Cu respect Cosmin
Interesante vise kali :)) concurs de mate? La mine era coşmar ăsta. Nu mi-a plăcut, nu-mi place şi nu-mi va place matematica, în sensul ei subexistenţial da, e ok, dar... Nu ce am studiat în anul 1 la faculta m-a apucat groaza... Am avut noroc că examenul a fost uşor.
Cosmin, dacă ar fi să dau o interpretare visului ăstuia ce mă bântuie de ceva nopţi, ar fi aceea că nu am curaj să fac un pas decisiv în privinţa lui. Şi o amân cât pot posibil... Cred că toamna reprezintă într-un târziu, frunzele ar fi amintiri, ploaia regrete, înfrigurarea mea ar fi singurătatea... Şi cam da, mi-e frică să fac un pas decisiv din cauza amintirilor frumoase şi de teama că am să rămân singură regretând... Cred că subconştientul meu ştie să mă pregătească pentru viitoarele decizii ce acum le am în stadiul de bebe... :) şi mă bucur că îţi fac dimineţile surâzătoare. :)
De cele mai multe ori visurile sunt franturi traite in trecut sau lucruri pe care am fi voit sa le facem si nu le-am facut, dar care capata diferite nuante in mintea noastra; fiecare analizat in detaliu iti aminteste de unele lucruri din trecut, chiar daca la prima vedere nu prea ar avea vreun inteles. Excludem in cazul de fata premonitiile unora, care viseaza ce patesc a doua zi.
Probabil că aşa e. Nu ştiu. Dar pur şi simplu faptul că se repetă atât de obsesiv mă disperă... În fiecare dimineaţă mă trezesc cu gândul că-mi va permite să urc şi să vorbesc cu el... Mă văd plecând din loc către aleea ce duce către bloc, mă văd sunând, mă aud întrebând de el... Şi mă trezesc... Dar de ce mă duc la el şi care-i motivul nu ştiu...
E doar un vis...
Inconstinetul tau vrea sa iti spuna ceva. Da-ti voie sa asculti ce are sa iti transmita. Nimic nu e intamplator asculta mesajul.....
Cred ca visele spun foarte multe despre noi. Mai mult decat suntem dispusi sa credem. Visul acesta al tau are cumva o atmosfera de poveste. Cred ca mi-ar placea sa visez asa ceva. Oare la cine te refereai la inceputul postului?:D. Noapte buna si vise binecuvantate:*
Pt Bogdan. Ştiu că nimic nu este întâmplător. Am un prieten ce iniţial m-a speriat cu această propoziţie deoarece îmi plăcea să ştiu că sunt sigură...
Am descifrat şi mesajul pe alocuri. Cred că l-am făcut şi cunoscut... În răspunsurile mele la com anterioare ale acestui post...
Este timpul să pun în aplicare decizia pe care am luat-o în privinţa lui. Chiar dacă asta îmi aduce o singurătate plină de indiferenţă. Ceva bun nu cred că ar putea fi mesajul visului... Dar dacă este, cu atât mai bine.
Pt Ioana. :*:* la tine făceam referire la începutul postului. Citeam la tine şi mi-am amintit de visele mele... Mulţumesc pentru binecuvântarea viselor... Am dormit bine, foarte bine chiar...
Îmi plac misterele, dar când mai sunt şi despre mine... Nu mă prea încântă ideea. Sper să-l dezleg cât mai repede....
Ai grijă de tine. >:D< :*
Dap, sanatoasa cu primavara in suflet. Si sunt relativ bine si ca stare. Azi sunt destul de vesela:d. Sa cauti melodia pe net, cred ca o sa-ti placa. Tu ce faci? What have you been up tu? Nici macar nu-mi dau seama unde esti acum. Acasa sau la Buc?:-s. O zi cat mai luminoasa! >:D<:*
Am citit ieri un articol foarte interesant care vorbea despre "cum sa nu te mai gandesti la ceva". Ideea care reiese este ca: ne straduim mult prea mult sa analizam si sa disecam mult prea multe lucruri in viata... Si, contrar asteptarilor, mintea umana nu scoate intotdeauna lucruri destepte! Inainte sa judecati ce spun, ganditi-va la impulsurile irationale, acele lucruri pe care nu ni le putem nici explica si pe care nici nu le putem evita, dar care stim sigur ca ne fac rau. Concluziile erau: 1. Ca sa scapi de a te gandi la un lucru, imbratiseaza-l, asa cum e, fara analiza, nu te condamna pentru ca-l gandesti. 2. Nu suntem atot-stiutori - acceptati ca sunt si lucruri care nu tin de rational! Invatati sa traiti cu acel lucru si bucurati-va ca pe masura ce trece vremea in felul asta veti lasa loc altor lucruri, care va vor aduce fericire.
Probabil că despic eu prea mult firul în 4 şi fac din ţânţar armăsar... Poate că ar trebui să o las baltă şi să nu mai analizez nimic. Ce va fi va fi, fie că vreau eu, fie că nu vreau.
Trimiteți un comentariu