Când tăcerea e un răspuns...
nu înseamnă că de bine...
Sunt clipe, momente, stări sau situaţii în care trecerea de la o stare la alta nu o simt nici eu.
Şi sunt fericită.
Râd.
Cânt.
Zâmbesc.
Aş dânsa cu norii.
Aş dânsa cu tine printre nori.
M-aş întrece cu fluturii în răspândirea polenului.
Aş încerca să prind razele soarelui şi le-aş dărui celor ce nu au soare în viaţa lor făcându-i să zâmbească.
M-aş învârti în loc cu braţele larg deschise iar poalele fustii să se facă precum o floare de mac.
Să cad în iarbă scăldată de razele soarelui.
Să-mi pun capul pe pieptul tău şi cu un deget să scriu cuvinte nerostite din teamă.
Să te privesc cu zâmbeşti.
Să mă îmbrăţişezi strâns la pieptul tău şi să nu-mi mai dai drumul niciodată.
Dar mă întristezi.
împing cu toată forţa braţelor strânsoarea ta penitenciară.
Te depărtez.
Fug de tine.
Nu vreau să te mai văd în vecii vecilor.
Te urăsc.
Cad în genunghi şi-mi acopăr faţa cu palmele să-mi ascund lacrimile.
Oricum nu le vezi că plouă.
Dispari în fumul ploii.
De ce ai revenit iară?
Nici curajul nu ai să-mi spui că totul se rezumă la gelozie şi răni.
Că eşti prea gelos.
Prea posesiv.
Iar eu te doream doar pe tine.
Momente care acum se rezumă doar la facerea de bine individuală.
Şi zâmbesc.
Privesc iar către nori.
Întind braţele.
Adierea caldă a vântului mă cuprinde.
Şi plâng.
Că lupta pare să mai dureze.
Că vântul cald ajungă norii furtunii.
În cinci minute de la fericire la tristeţe. Între ele, tăcerea.
Când tăcerea e un răspuns
...înseamnă că e de rău...
Cu drag,
eu.
9 comentarii:
...si traducerea ne-o dai? Ce-a facut porcu'?
E simplu. Nu ai nevoie de traducere. Înţelegi ce vrei.
Dar :
Ziceam că şi tăcerea e un răspuns, şi de cele mai multe ori nu unul pozitiv. Adică e un nu mare.
Că trec de la fericire la tristeţe. Când eşti fericit crezi că poţi face imposibilul. Dar tot cine mi-a dat azi fericirea mi-a şi luato prin gelozie şi posesivitate. E gelos şi posesiv. Îmbrăţişările lui se simt ca gratiile unui penitenciar.
Dar nu mă las doborâtă de tristeţe şi mi-aduc aminte de fericire, de alte surse de fericire.
Sper că ai înţeles acum.
Şi nu e porc. E doar un fricos ce nu ştie ce înseamnă verbul a iubi. Iar acum că simte se comportă astfel încât el să nu sufere, rănind astfel pe alţii. Pe mine în acest caz.
Poate că îndrăznesc prea mult... Mi-au plăcut versurile/gândurile tale... M-au marcat un pic... Dar, fiindcă vorbeşti ŞI despre tăcere, îmi permit să las în urmă câteva gânduri:
Sorb din cafea cu buzele uscate de dorinţă şi văd în caimac chipul tău... Te beau, te gust, încerc să pătrund întreaga ta esenţă şi nu reuşesc. Eşti atât de complicată, iubito, dă-mi voie să spun asta, iar eu – deloc matematician avid de ecuaţii – mă zbat în zadar încercând să rezolv necunoscutele care ne înconjoară. În faţa mea, de celalaltă parte a mesei sau a lumii, precum o eră îndepărtată, tu taci şi îmi pretinzi şi mie tăcerea pentru a construi împreună o relaţie văduvită de cuvinte, cantonată în liniştea artificială a lipsei de comunicare. Chiar dacă nu ştii, chiar acum sunt alături de tâmpla ta, iar degetele mele îţi trec prin păr, coboară pe ceafă şi se odihnesc pe umerii tăi apăsaţi de cotidienele probleme induse, teoretic, de prezenţa mea.propria-mi tăcere se nasc fluturi care zboară în jurul nostru presărând speranţa perpetuă a zbaterilor de aripi, iar noaptea devine din ce în ce mai lungă, încercând să amâne fatalul verdict matinal. Dacă va fi să ne despărţim – fiindcă nu numai peliculele cinematografice se încheie cu „The End”, ci şi fuga permanentă către sau de noi înşine -, nu trebuie decât să-ţi imaginezi că am fost două efemeride cu mail şi număr de telefon mobil, înfrânte dureros dar previzibil de trecerea timpului pe care nu au ştiut să o gestionăm. Rămânem tăcuţi, într-o linişte dorită adeseori, dar scăpată mereu printre degete. Sorb din cafea, iar licoarea devine amară... De cealaltă parte a mesei sau a lumii, tu taci...
Şi de cele mai multe ori aşa şi este. Lipsa de comunicare face ca totul să dispară. Începi să interpretezi tăcerea în interesul propriu şi crezi că va fi bine. Dar nu-i aşa. Şi ajungi după cum spuneai şi tu, într-o dimineaţă unul de-o parte şi de alta a mesii şi tăcerea se lasă. Şi te gândeşti, îl cunosc atât de bine. Ştiu doarme cu picioare pe afară când îi e cald, ştiu...., ştiu... Şi totuşi nu ştiu nimic.
La cât sunt de confuză am şi uitat că tăcerea a fost spartă dar ce a spart-o a lăsat un mare nor de ceaţă. Nu am decât să aştept să treacă apoi să văd ce mai pot face.
Mulţumesc pentru comentariu. Îmi place cum ai prezentat atmosfera. :) mulţumesc încă odată.
Chiar pe toti v-a cuprins melancolia? Felicitari insa pentru poezie Ingere Cazut :D Chiar e interesanta. Eu nu voi scrie nicio poezie, pentru ca pur si simplu nu am talent la asa ceva...Lisandrule esti mare. Sincer. De apreciat naturaletea si rapiditatea cu care compui poezii. HAI RAPIDU !!!! Stiu ca amandoi sunteti rapidisti :D
Cand tacerea devine raspuns, sentimentele si gesturile contradictorii iti macina sufletul... :-<
Pt A lu Năstase : crede-mă că nu era intenţia mea să scriu o poezie. Iar eu mi-am pierdut talentul la aşa ceva. Foarte rar îmi iese ceva bun şi profund. De obicei mă pierd în superficialitate. Şi eu ştii când te prinde inspiraţia şi te văd şi pe tine cu rime . Iar Lisandru este într-adevăr un talent. Mă pierd cu orele pe blogul lui.
Şi HAI RAPID!!!!!!! Dacă tot dai tonul. Poate ne-om întâlni pe stadion odată :D
Pt Denny : nu ştiu de ce dar mi se pare cunoscut ceea ce ai zis. Şi da. Aşa e, nu chiar sentimentele cât gândurile. Ele macină cel mai mult. :*
Draga mea, evident ca nu-l consider porc la propriu. Pt ca nu-l cunosc in primul rand si nu fac evaluari fara cunoastere. Incercam sa fiu solidara cu starea ta intr-un mod mai jovial...
Iar legat de ce-a facut... again, nu intrebam cum VEZI TU gesturile lui (posesiv si gelos), ci ce a FACUT la propriu de-l vezi tu gelos si posesiv. Poate saracu' nu e, dar, din nestiinta aia de care vorbesti, habar n-are cum sa se exprime...
Intelegi matale acu'?
Trimiteți un comentariu