Mintea-mi joacă feste. Nu mă lasă să uit. Din contră. Îmi reaminteşte în zilele de slăbiciune tot ce doream să uit şi motivele pentru care nu ar trebui să o fac... Îmi aminteşte de...
Primăvara de acum 8 ani când într-o zi de primăvară aflându-mă la munte, am descoperit covorul de viorele. Minunatele flori nici în formă de inimă în tonuri diferite de mov. Îmi aminteşte de imensa bucurie ce am simţit-o la prima vedere a descoperiri. Ştiu că mă descălţasem şi cu teamă am început să calc prin puţinele locuri unde flori nu era. Am fost cuprinsă de parfumul lor şi am simţit că zbor. închisesem ochii şi simţeam cum de la pământ mă salt. Când i-am redeschis contemplam peisajul. Pomii din juru-mi erau îmbobociţi cu mugurii pe punctul de a exploda în aerul cald al primăverii. Apa ce curgea în spatele meu iar întregul peisaj era de vis.... Munţii de dincolo de apă încă mai purtau ca o coroană crestele albite... Sufletul meu atunci nu purta povara iubirii ca acum. Nu ştia şi nici nu intuia că va avea atât de mult de suferit. Acum, dacă aş fi acolo, m-aş înneca în propriile-mi lacrimi amare....
Toamna de acum 5 ani când într-o seară pe-nserat am coborât din apartamentul în care locuiam în timpul liceului pentru o plimbare. Toată ziua bătuse vântul. Parcul era acoperit în întregime de frunzele moarte şi galbene ale copacilor. Mă plimbasem ore înşir şi uitasem ce înseamnă timp.... secunde.... ore.... Eram eu şi frunzele. În aer era o adiere rece a vântului. Îmi răcea şi mai mult lacrimile pe obraz. Mă apropiasem de faleză şi admiram luna cum se oglindeşte în apa râului. Când am privit cerul am crezut că o mână măiastră adunase toate stelele din galaxie şi în acea noapte mi le-a arătat doar mie.... Atunci am realizat că există cineva ce nu mă va lăsa să fiu singură deloc.. Şi va apărea mereu când o să am nevoie. Şi aşa a fost. Încă se mai ţine de promisiune....
Vara de acum 3 ani când alături de prietena mea cea mai bună am stat şi am vânat răsăritul soarelui. Eram mute de fericire. Nimic nu ne mai putea face a vorbi. Eram eu şi ea, sub o pătură, murind de frig şi contemplând răsăritul. Cât de imposibil de descris în cuvinte. Valurile mării întregea panorama prin izbiturile de mal.... Am ştiut că oricât de greu va fi, mereu va fi un nou început în toate, la fel cum soarele răsare în fiecare zi bucurându-ne cu lumina lui... Tot ce trebuia făcut era amintesc de câte ori a răsărit soarele vestind o nouă zi....
Iarna trecută în care eram amândoi afară în zăpadă şi ne sărutam ca nebunii, ca şi când era ultima dată şi nu întâia oară. Începuse să ningă ţi-aminteşti? M-ai strâns în braţe mai tare şi ai început să mă învârteşti. Nu ne era frig. Eram împreună, iar împreună realizasem că putem trece peste orice îngheţ ce ameninţa a ne cuprinde.. Noi râdeam că fiecare fulg aşezat în părul meu încreţea şuviţele îndreptate. Cum în acea noapte am aflat ce înseamnă să fii iubită fără condiţii şi urmări tragice pe viitorul apropriat.
Uneori cred că însăşi mintea mea nu vrea să renunţe cel puţin la aceste amintiri deşi eu vreau să le uit....
Dar de ce să le uit? Ele fac parte din mine.... Mă definesc în totalitate. Ele sunt eu..
Eu vreau să uit de... Eu...
Cu drag,
eu.
13 comentarii:
Superb, plin de emotie. Ma bucur cand oamenii stiu sa planga de fericire. Sunt putini insa, si atat de singuri...
Singurătatea ne e caracteristică orice am face noi. Ajungem să fim singuri în doi şi e mai dureros.
Azi e un eu mai tristuţ (sau prostuţ cum îi zic eu) ce simte nevoie să fie ţinut în braţe şi atât. Dar e prea mult. Sunt singură :)
Incearca sa te tii tare pe pozitie, uneori lucrurile merg mai prost decat ne asteptam. Curaj...
Ştiu cum e că am mai trecut prin astea de mai multe ori, doar că nu mai doream aşa ceva. Iar singurătate. Dar va veni şi vremea mea când voi avea şi eu pe cineva alături de mine... Am şi acum doar ca... Ştii cum e. Una e prietenii alta e el/ea. Câtă putere într-un singur om e...
Important e sa nu lasi gandurile sau amintirile sa te controleze, fiindca intotdeauna trebuie sa fie vice versa :D
Cheer up, rasaritul ala de soare de care zici il poti folosi ca punct de referinta atunci cand iti este greu, sa-ti aminteasca de faptul ca universul si fiinta umana sunt infinite, si unele si aceleasi. Gandurile...trecatoare :)
Aveam nevoie de această amintire din vara cu răsăritul. >:D< mulţumesc de sfat. :*
La naiba...trece timpul asta pe langa noi si nici nu ne dam seama cand se intampla asta. E trist. Oricum amintirile raman amintiri. Insa tu le-ai cosmetizat in felul tau...:))
Da. Cosmetetizez bine :> :)) nu. Aşa sunt ele. Doar ici colo întărite de cuvinte grăitoare :)
Suntem legaţi prin fire invizibile de amintirile noastre. Chiar dacă dorim, uneori, să ne debarasăm de ele, nu reuşim. Frumoase sau mai puţin frumoase, ele alcătuiesc un puzzle personal pe care îl purtăm în suflete şi gând...
De asta spuneam şi eu că sunt parte din mine. Sunt şi amintiri neplăcute dar, cine şi le aminteşte mereu are probleme. Eu mi-amintesc sau vreau să-mi amintesc doar ce a fost frumos. :)
el si noi in general (gasim lucruri noi..)
Multumesc din suflet pentru cuvintele frumoase si incurajatoare.
chiar imi face bine sa le citesc.
Din ce am vazut, cred ca esti o fiinta puternica. te admir pentru asta :)
si...da...o sa incerc sa tin fruntea cat mai sus :) :*
:"> ei tu încetează. Nu sunt chiar atât de puternică dar mă adun cât de repede pot :D mai sunt şi eu la pământ. Contează să ai lângă tine pe cineva care să-ţi mai toarne în ureche şi cuvinte frumoase :)
Trimiteți un comentariu