Aţi văzut cu siguranţă acele filme în care o persoană pierde persoana iubită aceasta din urmă dispărând ca un fum de ceaţă.... ca o urmă de parfum în aer...
Aşa m-am trezit eu în toiul nopţii trecute. Ca şi când pierdeam ceva. Îl aveam strâns la pieptul meu şi încet acesta a început să se disperseze în aer ca şi când nu a fost fizic dar psihic ştiai că a fost. Nu am dat importanţă acestei stări. M-am învelit mai bine şi am dormit în continuare. Visam că îmi cumpăram cămăşi în carouri de la un magazin de copii.... deci, am dormit.
De dimineaţă m-am trezit cu ceva lipsă. Ceva îmi lipsea. Nu realizam ce. Şi mi-am început ziua în dulcele stil al monotoniei. Cu cafea, o mică raită până la magazin, cu o tură de spălat vase apoi documentare tv. Continuând cu o tură de magazin iară şi să ajung acasă udă că începuse ploaia. Deja postasem postul anterior şi mă tot gândeam ce-mi lipseşte.
Încă îmi lipseşte ceva. Ciudat. Nu mie dor. Nu mă doare. Nu sufăr. Nu chin. Dar o urmă de tristeţe cred că nu ştiu ce a plecat, ce am pierdut. Ştiu doar că.. S-a depărtat de mine ceva. Şi nu-mi dau seama ce.
Nu ştiu ce a plecat şi dacă-mi va lipsi. Dar ceva nu este la locul lui.. S-a pierdut ca un parfum în aer..
Cu drag,
eu.
14 comentarii:
Da...m-am oprit din plans si am plecat sa beau un pahar de vin cu sora mea ca sa uit...acum am ajuns acasa...si stii ce?Nu mi-e deloc mai bine...Iar pe blogul tau,postarea'despartire'...imi vine sa mor!Ce sa fac?Sa pun o postare pe blogul meu cu ultima conversatie de pe mess?L-as face de ras...si m-as chinui mai rau...sa nu pun si sa-mi sterg blogul?Hmmmm...ar scapa prea usor asa....
Nu ai să faci nici una nici altă. Doare al dracului de tare şi eu o ştiu. Dar cel mai bine ar fi, dacă tot ai vrea să scrii ceva, ar fi să-ţi exprimi sentimentele de acum. Fie ele pline de ură, murdarite de trădare sau mai ştiu eu ce, ar fi bine să le spui. Poate le citeşte şi el. Poate nu. Eu cred că le citeşte :D voi aveţi blog comun? Dispari de pe blog-ul ăla. Ai unul al tău :D acolo spui tot ce vrei sau poţi. Dacă nu poţi cuvinte, o melodie. Vorbeşte despre o melodie sau o poezie. Sau pune o fotografie. Acum nu vei fi bine. Şi eu uram weekend-urile când eram singură. Aşteptam cu sufletul la gură săptămâna să înceapă şi să am ce face, în ce să mă pierd. Eu mă luptam cu mine să nu mă mai gândesc. Şi aşa ajungeam să citesc 3-4 romane pe zi. Şi mi-a fost bine ulterior.
Încearcă ceva şi să nu te mai gândeşti. Blog-ul meu nu e bun că eu vorbesc despre chinurile sufletului meu. Încearcă o carte :) un film, o comedie. Eu nu m-aş oprii din vizionat piraţii din caraibe :x
nu vreau să te aud că ţi-e rău. Luptă cu starea asta ca... e mai bine decât să te laşi pradă. Eu mă lăsam 5 minute apoi la război cu mine :) eu ştiu că va fi bine. Am încredere că-ţi vei reveni destul de bine. :* >:D<
Hmmm...crezi ca iubirea poate disparea instantaneu? Si daca da, unde se duce? Unde ajunge? Ce se intampla cu tot amalgamu ala de sentimente? :)
au!! ce ai scris tu aici a fost ca un bisturiu. :|
Imi pare rau,postul tau nu era'despartire'ci 'disparitie'...tot aia din pct meu de vedere...mai ales la starea mea.Si imi pare rau ca spun toate astea pe blogul tau,chiar nu vreau sa plictisesc pe nimeni si nici sa ma plang.Pur si simplu,aici m-am gandit ca nu sunt singura...Numai avem blog comun,l-a sters,probabil tot intr-un moment de furie.Si eu sunt furioasa,dar nu jignesc,nu arunc cu noroi,nu reprosez,nu fac si spun lucruri pe care as putea sa le regret la un moment dat,nu stiu,asa sunt eu,ma controlez.Si stii ce-i mai rau?Ca nu m-am asteptat...dar asa se intampla si niciodata nu m-am invatat minte,de la cine nu te astepti vin toate chestiile astea...si e amar,tare amar,gustul dezamagirii.Nu pot sa trec peste anumite chestii doar cu un 'iarta-ma',nu pot...asta e...
Pt Domnul.Brucan : dacă ar dispărea instantaneu ne-am îndrăgosti zilnic. Nu dispare aşa. Eu ştiu mai bine. Unde ajunge? Într-un loc din care nu-ţi mai poate face rău. Multitudinea de sentimente se potoleşte. Se limpezesc apele tulburi ale iubirii. Depinde de fiecare cum vrea. Eu începusem procesul de înlăturare al lui de multă vreme. Dar în acelaşi timp speram ca el să facă ceva şi să nu mă lase să fac asta.
Sigur am să scriu peste câteva zile când l-oi revedea despre fiorii ce mi dă vocea lui, de cum mă pierd iar în întunecimea ochilor lui, cum sub atingerea mâinii lui pielea îmi ia foc, cum lipirea buzelor lui de ale mele mă lichefiază. Ştiu că mai am de luptat. Cu iubirea nu-i uşor.
Tu îi închizi uşa iar ea îţi intră pe geam. Eu i-am deschis uşa la 2 dimineaţa când a venit la mine cu o sticlă de vin şi a zis te vreau. Şi eu îl vroiam atunci. Dar şi acum.
Pt Ilana : nu am vrut să sune atât de dur. Dar m-am simţit goală în această dimineaţă, ca şi când ştiam că am pierdut ceva. Şi voi pierde acel ceva pt că aşa trebuie. Nu are cum să fie al meu. Niciodată. :)
Pt Miky : >:D< aşa suntem noi uneori. Lăsăm de la noi când celălalt se bălăceşte. Unul trebuie să zică sau să facă iar celălalt tre să tacă şi să repare. Nu ştiu ce să-ţi spun. Dacă vrei, pot şterge com tale. Doar spune-mi. Pe blogul meu poţi scrie cât vrei dacă ţi-e bine >:D<
de, exact de la cine nu te aştepţi se întâmplă. Dar ce mai putem să facem? Nu ne rămâne decât să ne adunăm cum putem şi să ne continuăm drumul vieţii.. Cu o rană în plus sau minus tot aceia suntem. Fiecare lovitură este menită să ne întărească. Toate relele astea nu fac decât să ne călească, pregătească pentru binele ce va apărea şi care ne este dat. Dacă la a ajunge la el trebuie să mori şi să renaşti de o mie de ori, aşa să fie. >:D< acum e greu că rănile şi durerile sunt proaspete. Cu timpul ele se vor vindeca. Vor trece. Şi-ţi vei aminti poate zâmbind de cel ce te-a rănit. Cu un iartă-mă nu e suficient. Eu sunt şi genul care te iert dar nu te uit aşa că iertarea nu-şi are rostul la mine. Tu, tu să ştii ce vrei să faci. Dacă vrei să treci peste sau să te împaci cu el. Eu îţi zic doar cum e mai bine pentru tine.
Eu merg mereu pe două planuri : 1.Că e bine şi va ţine, şi 2.Că nu va ţine. Oricare ar fi, mă pregătesc să le îmbrăţişez. Mai greu a 2a variantă că o vreau pe prima ca oricine.
Cei care-ţi înţeleg suferinţa sunt alături de tine. La mine pe blog, pe aici, sunt mulţi. În numele lor îţi spun că suntem aproape de tine şi că ai să-ţi revi şi ai să revi cu posturi noi şi frumoase. :*
M-ai lamurit :) ti-am adresat intrebarile astea fiindca am inceput sa "colectionez" puncte de vedere pe tema asta. Iti doresc o seara super :D
Stiu ca vor trece la un moment dat,dar m-am cam saturat!Mereu s-o iau de la capat,mereu sa sper,sa am incredere,sa iert,sa cad...Care bine?Unde e?Chiar nu sunt eu in stare de acel'bine'?Eu sunt de vina?Doamne,am trecut prin altele si mai grele,mai urate,acum chiar nu pot sa ma ridic?Cred ca pot,dar mi-e teama ca nu ma voi schimba,voi continua sa sper,sa astept,sa iubesc...si poate va fi la fel...Am obosit,pe cuvant.Si culmea,se zice ca vei culege ceea ce semeni.Pe dracu!Pai atunci as fi fost cea ma fericita!Nu pot uita,la fel ca tine,iert,dar mai ales faptul ca uiti sa fii om,nu pot uita!Repet..am obosit, si doare ,si toate ranile se deschid odata cu acesta...si doare si mai tare.Iti multumesc!Nu pot zice mai mult.E un lucru special sa ajuti,sa intelegi,sa-ti pese...chiar daca iti/va sunt o straina...:*
am zis ca adurut pentru ca si eu trec de cateva zile prin asa ceva :D
Pt Miky : toţi pe aici pe la mine nu ne cunoaştem. Ne cunoaştem doar prin intermediul posturilor. :) ce mi-ai scris acum mi-aminteşte de o izbucnire de-a mea în faţa celei mai bune prietene. Mi-a replicat că acel bine urmează să vină şi pentru mine. Fie el un tip care să mă iubească necondiţionat (mie îmi trebuie unul cu răbdare, multă înţelegere, să nu zică nu din capriciu, brunet, ochi căprui), fie un job care să mă multumescă (restul mi le fac singură). Aşa şi ţie. Trebuie să laşi timpul să treacă. Şi lui îi trebuie timp să treacă. Da. Timpului îi trebuie timp să treacă. Şi eu am obosit. Dar acolo jos unde zăceam priveam dezastrele altora. Mă amuza. Ce m-a răpus pe mine şi ce i-a răpus pe ei. Am căpătat iar voinţă şi speranţă şi acum aştept să vină la mine. Dacă tot am semănat în jurul meu iubire cred că este timpul să culeg şi eu ceva. Chiar şi crud.
Şi eu am ajutat şi când am strigat ajutor am văzut săbiile lor împotriva mea ale unora iar din partea altora frica. Şi uite-mă că mă mobilizez. Cu el nu am vorbit de o săptămână. Mă doare dar... nu atât de tare ca înainte. Şi-l vreau. Atât de mult. Dar parcă nu atât de mult ca rândul trecut. A început să-mi treacă. Să dea Domnul să am forţă la prima înfăţişare.
Miky.... >:D< :*:* sunt aici, mereu. Lasă un com la orice alt post dacă nu vrei să fie recent şi văzut de tot şi ne mai vorbim ;) acum nu plânge iar. Poate că nu merită lacrimile tale. Te-ai gândit la asta? Oare el se consumă ca tine? Eu cred că nu. Dur dar adevărat din păcate.
Pt Domnul.Brucan. Te-ai reprofilat? Moa. De ce? Din punctul sau despre subiectul asta pot vorbi multe. Am trăit sau păţit multe :D mult prea multe decât îţi imaginezi.
Pt Ilana : nu ştiu cum de sunt în asentimentul multora cu scrierile mele. Cred că vă vizitez noaptea şi vă fur din suferinţă. Sau v-o citesc când voi o lăsaţi pe noptieră. >:D< trecem peste da?
Trimiteți un comentariu