Există....

Cel puţin o dimineaţă.

.ca aceasta în care mă trezesc şi aud vântul cum bate. Şi mă privează de zâmbet. De încă o zi caldă în care puteam dânsa iar printre nori.
.ca aceasta în care nu-mi vine a vorbi cu nimeni. Şi să nu răspund la mesaje, apeluri indiferent de la cine ar fi ele.
.ca aceasta în care nu am chef să mă fac auzită.
Azi nu vreau să exist pentru nimeni.

Cel puţin o melodie din 5 pe shuffle pus playerul şi care să nu-mi amintească de ... tot ce a fost. Şi nu le pot şterge. Le urăsc dar le şi iubesc în acelaşi timp. Aş suferii de mai multe ori dacă le-aş elimina.

Cel puţin un gând de regret cu privire la tot ce nu trebuia făcut, sau cu privire la ce-am făcut, sau cu privire la laşitatea de care am dat dovadă în ultima vreme. M-am încăpăţânat şi am zis nu, gata. Dar de ce e bine? Dar de ce e rău? Motivele iniţiale ce m-au împins în a lua deciziile acelea nu le mai ştiu. Acum îmi pare rău că.... nu m-am străduit să-i înapoiez sufletului meu măcar oraşul acela mare şi gri şi ursuz şi care se numeşte Bucureşti. Măcar Bucureştiul să fi avut, că de restul uitam altfel, în alt ritm.

Cel puţin o zi ca aceasta în care nu am chef de mine. M-am plictisit de mine naturală. Exact. Nu rimelul ce-mi făcea genele să pară false. Nu fardul ce-mi evidenţia culoarea verde a irisului. Nu fondul de ten cremă ce-mi perfecţiona tenul. Nu lip-gloss-ul ce-mi completa machiajul şi ţinuta. Nici măcar traseul cu metroul până la job şi zilele în care mă trezeam spunând te miri ce grozăvie dintr-o melodie hip-hop.

Cel puţin un dor nebun ce vrea să fie în Bucureşti la ora asta şi care vrea să vorbească cu el la telefon şi care vrea să se întâlnească cu el undeva la mijloc şi care vrea să parcurgă oraşul cu maşina prinşi într-o discuţie despre nimic. În care eu să-i studiez încă-odată trăsăturile.

Cel puţin încă o zi ce amintirile, dorul, regretul mi-au bătut la uşă încă de la prima oră a zilei. De când m-a trezit un telefon şi mi-a spus "mi-era dor să te sun dimineaţa şi să-ţi urez bună dimineaţa iubito" şi a închis.

Există cel puţin o zi în care voi putea spune "nu-mi amintesc de" dar nu-i acesta.

Cu drag,

eu.