Când toate păsările dorm, şi nici ţipenie de fiinţă nu-i pe stradă, imensitatea liniştii cuprinde. Pe mine mă scotea din casă. Şi coboram adesea din apartament cândva pe la 11-11.30 noaptea şi mă instalam comod în leagăn şi admiram. Nici eu nu mai ştiu ce. Ameţeam privind cerul. Legănandu-mă. În luna mai este cerul plin de stele. Cine ştie câte stele din alte constelaţii sunt vizibile atunci. Eu, le priveam ca pe un şirag de nici paiete prinse într-o neagră eşarfă ce reflectează lumini din alte lumini.
Mi-amintesc că singurele zgomote erau cele rămase de leagăn, mereu îl luam pe cel ce scârţâia, strănuturile mele de la polenul de tei, raţele de pe lac, mai rar o maşină. Era atât de linişte şi nu mai era vietate acolo. Doar eu. Cu mine. Cu muzica mea din căşti. Cu gălăgia din capul meu. Cu neliniştea sufletului meu. Şi deja era prea multă gălăgie în liniştea acea. Eram în Bucureşti, în parcul "dintre noi".
Mi-amintesc că într-una din zile, ieşisem mai devreme din casă. Liniştea dinaintea furtunii mă enerva şi trebuia să fac ceva. Aşa că, am coborât şi priveam cum toţi aleargă din calea ploii. Nu pot descrie în cuvinte cum pe vedea totul.
Nori negrii ce aruncau tunete şi fulgere se apropriau aproape alergând ca nişte cai sălbatici. Lumea îşi luau copiii în braţe şi se îndreptau spre adăposturile lor. Eu, cu o umbrelă mare şi transparentă, mă aşez mai bine în leagăn şi aşteptam să înceapă ploaia. Era atât de linişte încât puteai auzi cum picurii de ploaie se izbesc în pământ. Prin umbrelă priveam către cer. Eram singură în ploaie şi înconjurată de parfumul teilor. Eu miroseam apoi a apă şi flori.
Un sentiment de nepăsare mă cuprinsese. Îmi învăluia gândurile şi-mi dădea puterea de a nu mă lăsa doborâtă de ele.
Într-una din nopţi şi el a fost cu mine afară în ploaie. S-a speriat iniţial neştiind că în mijlocul furtunii poţi fi totuşi atât de liniştit. Îmi zicea că simte că are bateriile încărcate pentru nu ştiu câtă vreme. Mi-a plăcut să văd pe chipul lui mereu plin de multitudinea gândurilor, în sfârşit o relaxare. Şi eu i-o oferisem.
Aştept să înflorească teii şi salcâmii şi să mai iau o porţie de terapie în natură.
Cu drag,
eu.
20 de comentarii:
E lucru dovedit ca de la apa(ploaie) te poti incarca cu energie.Mai e pana infloresc salcamii sau pana vei putea sta noaptea afara fara sa-ti fie rece...Acum...au inflorit corcodusii,dar nu stiu daca te ajuta cu ceva.Insa stiu ce te-ar ajuta si cred ca nu mai e mult pana aunci...Hmmm,dar si mai bine stiu ca daca ai fii aici,ti-as face eu viata mai usoara:)) :*:*:*:*:*
Pe mine mă ajută orice floare cu parfum. Mai greu cele fără. ;;) ştiu că nu mai e mult până la pomii ăştia. Abia aştept.
Şi ce masculină a sunat ultima replică. :)) cred şi eu că dacă eram mai aproape mi-ai fi făcut viaţa mai uşoară :*:*:*:*.
Masculina,da,dar doar replica.Nu pot inlocui eu pe nimeni,insa...gasim noi ceva interesant de facut:).Apropo,buna ideea cu florile,chiar mi-a reglat un pic psihicul.3lalele,2 zambile,5 narcise (2albe,3 galbene)si o gerbera rosie...:*:*:*
La replică m-am referit şi eu. ;)
cât despre flori.... sunt cele mai indicate când te simţi un pic la pământ. eu cel puţin ştiu că pe lângă faptul că încântă ochiul foarte mult, înseninează şi minte, înveseleste şi sufletul ;)
ruşine tipilor ăstora că nu ne mai cumpără şi nouă câte o floare. :*:* mă bucur că ţi-au făcut bine florile :* >:D<
Stii, ma regasesc in unele ganduri pe care la asterni aici, pe blog. E minunat, iti mutumesc!
Imi plac tablourile astea ciudate, partile astea micute de Bucuresti, imi place sa vad lumea cum se plimba, indiferenta, neatenta, turtita sub ganduri...
Foarte frumos post-ul:).Ploaia e medicament pentru suflet:).Iti doresc multe zambete:)
si eu ies noaptea sa ma dau in leagan. In parculetul fe langa camin. Dar nu ies singura, foarte rar. De asta o am pe Alexa cu mine :)
Pt Susubika : cred că sunt "comercială". Glumesc. Dacă tu te regăseşti, şi nu doar tu cu siguranţă, este dintr-un singur motiv : trăim experienţe asemănătoare şi ne marcheză la asemănător. Cu mici diferenţe importante. După cum ţi-am zis. Îmi place stilul tău de a scrie, chiar mult. :)
pt Paul : eu ador Bucureştiul, chiar şi în trafic în aglomeraţie când am cu cine a fi sau când vreau să mă las pierdută. Şi-mi place să observ totul în jurul meu. Uneori văd alteori nu :)
pt Lavu : Mulţumesc. Zâmbetele mele există mereu pe faţa mea doar că nu am învăţat a mi le exprima. Ele sunt pentru mine un calmant. Eu zâmbesc mai mereu din nimic. Mai rar cu tematică. Foarte des cu subînţeles dacă am cu cine. Ei, zâmbete :)
Pt Ilana : eu ieşeam de obicei singură pt că nu-mi suportam colegele iar şi iar vorbind despre make-up, cu ce mă îmbrac mâine, pe una dintre ele să o văd cum se prosteşte încercând să o imite pe alta iar alta aceasta pe o alta la rândul ei. Uram lanţul ăla de prostie şi trebuia să ies. Coboram din bloc, iar după 1 minut mă dădeam în leagăn. Singura mea scuză când intram în casă târziu şi eram întrebată unde ai fost, răspuns parc, ele de ce nu ne-ai zis şi nouă, eu am fost cu vlad. Le minţeam să scap de ele. Eu am scăpat de cerc. Ele nu.
as da orice sa agsesc un leagan prin apropiere, sa pot admira si eu cerul noaptea, sa culeg linistea din parfumul noptii...
La cum se prezintă situaţia în momentul de faţă, mai greu să mai găsesc un leagăn în primăvara asta. Dar tu ai ceva mai frumos. Ai aerul mării. Să stai într-o noapte pe o pătură şi cu o pătură în cap şi să asculţi marea vorbind şi să priveşti stelele şi să nu mai ştii dacă eşti pe pământ pe apă sau în aer.. Trebuie doar să poţi valorifica prin imaginaţie ce ai lângă tine ;)
Daca ai nevoie de ajutor,cauta-ma...Chiar si cu job-ul incercam sa gasim ceva ce te intereseaza sau ai putea face...
Un om atat de sensibil ,nu are voie sa fie nefericit,desi numai astfel de suflete isi pot duce crucea...singure...
Ralu
Mă gândesc să revin în bucureşti în toamnă. Acum, pe vară, trebuie să găsesc ceva care să-mi permită să fac mulţi bani să-mi plătesc beleaua de facultate integral. Poate rezolvăm ceva din toamnă. Nu te uit :D
Mulţumesc pentru ofertă. Sună tentant. :*
Luciana.
E sincera si din suflet ...Si poate realizezi in spatele cuvintelor din propriul meu blogg.Acolo poti sa cunosti o parte din mine!In urma cu 10 ani ,adica pe la varsta ta ,am venit in Buc cu o gentuta pe umar si am refuzat sa plec.Am facut naveta sa-mi dau examene,m-am transferat cu facultatea...E mult de vorbit.Nu refuza niciodata o mana intinsa,un tren care sta in gara...
Cu drag...
Eu sunt genul de persoană care nu refuză orice mână de ajutor. Şi ştiu să apreciez tot ce se oferă şi nu mă dau înlături de la orice sunt rugată să fac. Am să citesc blogul tău. :) când nu am ce face sau citi iau blogurile la răsfoit. Nu ştiu cum până acum nu am dat de tine. Faza nasoală e că stau pe net de pe tel şi nu văd cine mă urmăreşte. Acum te urmăresc :) am să-mi fac prezenţa făcută şi am las com. :)
şi eu am fost în bucureşti la muncă. Făceam naveta. Mă trezeam de la 3. Ajungeam la 7 în capitală. Plecam a 2a zi şi ajungeam acasă la 13. Şi uite aşa vreo 2 ani. La 21 aproape stăteam în bucureşti. Acum nu. Dar vreau să revin acolo. Îmi place. E parte din mine oraşul ăsta. Nu pot sta departe de bucureşti. Chiar de va trebui să muncesc mai mult, revin aici. Că îmi place şi că vreau. :*
Si te cheama...Nimic nu e imposibil!Poate ca acum era momentul sa ne "intalnim" pt ca toate sunt atunci cand trebuie sa se intample...
O sa fie bine...
În vorbele tale regăsesc doi prieteni. Unul îmi spune că e mâna destinului şi că dacă aşa a fost să se întâmple, aşa s-a întâmplat, iar celălalt îmi spune că o să fie bine. Eu ştiu că va fi bine. Şi toate la timpul lor. :)
Si eu abia astept sa infloreasca teii, iti confera un sentiment minunat!
Da. Ador teii :x Sunt o minunăţie a naturii :D nu degeaba erau florile preferate ale lui Eminescu.
Trimiteți un comentariu