Toată ziua. Nu că ar fi ieşit eu din casă dacă nu ploua. Nici şansă... Dar a plouat. Mă trezisem de dimineaţă şi după porţia de nervi cu internetul, zăcea la soare întinsă ca o pisică şi mă încălzeam la razele soarelui. Atât de plăcut. Atât de relaxant. Aş fi vrut să fiu un fluture. Doream să-mi întind aripile şi să mă joc în aer... Dar am rămas pisică şi mă răsfăţam în razele soarelui pe pământ...
Nu ştiu cum, când, dar cerul s-a schimbat, aerul a devenit rece iar eu m-am trezit că priveam pierdută cum ploua... Dar când asta? Unde a dispărut soarele şi razele lui? Mă întristasem. Ploaia a fost după inima mea.
Întâi ca o ploaie de vară. Torenţială. Cu picurii mari şi iuţi că aveai impresia că dacă te loveşte unul te găureşte.
Apoi, încet a devenit lentă dar deasă. Ca o ploaie de toamnă, mocănească cum i se spune pe la mine.... era rece şi pătrunzătoare.... Cenuşiul poate fi dulce? Dacă da, aşa era cerul atunci. De un dulce cenuşiu... Apoi s-a oprit pentru un moment. Cerul se mai limpezise.
De fapt se limpezise atât de mult încât aveai impresia că nu priveai cerul ci marea. Atunci am constatat că eram afară în picioarele goale şi priveam către cer căutând... ceva. Nu ştiu. Soare era. Cer senin era. Ploua încă... Nu era curcubeul. Eu nu l-am văzut...
Şi de-odată cerul s-a-ntunecat şi a început să plouă încet, des, iute... Priveam din casă pe geam şi mă gândeam că totuşi plouă prea mult. Are să ne transforme în locuinţe lacustre...
Dar şi acum plouă... Mă relaxează într-un fel... Dar mă şi întristează. Ciudat fenomen legat de inima omului mai este şi ploaia asta...
Cu drag,
eu.
16 comentarii:
imi place ploaia :)
Dar nu imi place cand ploua si in interiorul meu...
Oare cui îi place când plouă în sufletul lui? Nimănui. Oricât de depresiv ar fi nu suportă asta la infinit. Se salvează într-un final.
Îmi permit să las câteva versuri în ton cu postarea:
Dialog cu ploaia...
Întotdeauna am simţit nevoia să ascult
Poveştile ploii,
În pofida faptului că relaţia mea cu
Anotimpul ploios
Nu este una tocmai cordială...
Fecare picătură prelinsă pe geamul ferestrei
Îmi vorbeşte despre
Locuinţe lacustre în care adormi
Ascultând mângâierea valurilor
Şi oda stropilor căzuţi pe acoperişul
De trestie...
Port de fiecare dată un dialog cu ploaia,
Invocând necesitatea unei umbrele
În cazul în care m-aş plimba cu sufletul descoperit
Printre rafale,
Iar răspunsul pe care îl primesc este, de fiecare dată,
Acelaşi:
„Când picături de ploaie ţi se preling pe suflet
Nicio umbrelă nu-şi găseşte justificarea...
Încearcă să păşeşti desculţ pe trotuare,
Dansează pe ritmul ploii şi vei simţi
Bucuria pământului uscat care primeşte apa vitală
Şi răcoarea izbăvitoare...
Tu eşti ca pământul,
Ai nevoie de fiecare picătură de ploaie
Aşa cum ai nevoie de fiecare picătură de dragoste
Pe care o cauţi şi doar îţi imaginezi că o găseşti...”
Am tras draperia, dorind să nu mai văd chipul tău
Printre picături,
Dar sunetul ploii a năvălit peste mine
Şi atunci mi-am lăsat sufletul descoperit...
Am ieşit desculţ pe trotuar,
Fără umbrelă,
Şi m-am plimbat o vreme visând la o locuinţă lacustră
În care să facem dragoste
Printre picături de ploaie
Eternă...
Mie imi place ploaia..imi place cand ploua sa ma urc in masina si sa plec de nebuna...Depinde si de starea de spirit,daca sunt prea somnoroasa,nu plec nicaieri si ma intristez...
Într-adevăr când îţi plouă în suflet nimic nu te apară...
Mulţumesc mult.
Eu ador versurile.
Cu o sensibilitate aparte fiind astfel pure...
Mulţumesc încă odată.
Pt Miky... Eu nu conduc. Dar mi s-a întâmplat anul trecut să fiu prinsă în bucureşti de o ploaie torentială. Eram cu o prietenă bună. Până la maşină eram până la piele ude... Ştiu că ne oprisem la un semafor şi nu-i mai vedeam culoarea. A fost inedit. Şi mi-a plăcut. Şi interesant obicei. Şi e bun de reţinut.
Tot pt Miky... Ploaia mă adoarme de cele mai multe ori. Trag de mine să-mi ţin ochii deschişi. Şi mă întristează de cele mai multe ori dacă sunt singură.
e frumoasa ploaia...dar sa fie vazuta din casa:))....
ploaia ma linisteste ..:*:*:*:*
Şi eu o prefer să o văd de cele mai multe ori din casă...
Ploaia e un fel de terapie... La fiecare are efecte diferite.
:*:*:*:*
mie imi place ploaia din masina la 120 cand faci acvaplanare :] si alte chestii :P cand merg stergatoarele ca nebunele lumea in general merge incet tu ii depasesti pe toti e fain cand ploua ...
am facut loc unei comoari mult mai pretioase..am toate florile de la el..uscate..inca avand urmele lui..inca un motiv pentru care sunt atat de norocoasa.:x
multe si inca loc destul pentru si mai multe
momentan da..mi'a placut sa il pastrez pentru asta..mai tin lumanarea pentru prajiturica aniversara din fiecare luna
si mie imi place ploaia.... dar mai mult decat ploaia imi place atmosfera clara si incarcata dinaintea dezlantuirii ploii, parca se intampla ceva magic atunci si ma poarta in lumi demult uitate...
Ma bucur ca nu sunt singura careia ii place sa conduca in ploaie :D
Nu am carnet dar cred că mi-ar fi plăcut să mă plimb prin ploaie cu maşina. De cele mai multe ori sunt în dreapta. Stau cu faţa lipită de geam şi privesc către cer şi încerc să-număr picurile de ploaie.... Ceva interesant şi plăcut mi s-a întâmplat odată când veneam de la facultate cu vlad cu maşina. Ningea atât de tare încât viteza maximă era 20km la oră. El era nervos că nu-i mergea ştergătoarele iar eu veselă că ninge... Eram în contraste. De obicei şi ploile la noi sunt la fel. Eu tăcută el gălăgios...
Pt alinadel : Şi da... Atmosfera încărcată din înaintea ploii este mistică... Şi dacă te larg cuprinsă de ea ajungi să cunoşti poveşti nerostite.
Trimiteți un comentariu